Filme și seriale de neratat în luna decembrie 2024

Filme și seriale de neratat în luna decembrie 2024

Fight Night: The Million Dollar Heist – sezonul 1

Bazat pe iHeart, apreciatul podcast de crime inspirate din realitate, Fight Night: The Million Dollar Heist spune cunoscuta poveste a modului în care un jaf armat, în noaptea luptei istorice de revenire a lui Muhammad Ali din 1970, a schimbat nu doar viața unui om, ci a transformat Atlanta într-o „Mecca neagră”. Când un escroc poreclit Chicken Man (Kevin Hart) dă o petrecere pentru a sărbători lupta și îi invită pe cei mai bogați oameni din țară, noaptea se încheie cu cel mai flagrant jaf al lumii interlope din istoria Atlantei. Suspectat că s-a aflat la conducerea jafului, Chicken Man este hotărât să-și dovedească nevinovăția, dar trebuie să-l convingă pe vechiul său adversar, J.D. Hudson (Don Cheadle), unul dintre primii detectivi de culoare din unitatea de poliție desegregată a orașului, care are sarcina de a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.

Episoadele 1-3 sunt disponibile din 2 decembrie, cu noi episoade adăugate săptămânal

The Day of the Jackal (Ziua șacalului) – sezonul 1

Un asasin singuratic de neegalat și extrem de evaziv, Șacalul, (Eddie Redmayne) își câștigă existența ucigând pentru cel mai mare onorariu. Dar, după ultima sa victimă, el își găsește nașul într-un ofițer tenace de informații britanic (Lashana Lynch) care începe să-l pândească pe șacal într-o urmărire palpitantă de-a șoarecele și pisica prin Europa, lăsând prăpăd în urma sa. În serial apare și Úrsula Corberó (Money Heist) în rolul Nuriei, o persoană aflată în centrul vieții personale a Șacalului, care nu știe cine este el cu adevărat.

Episoadele 1-3 sunt disponibile din 6 decembrie, cu noi episoade adăugate săptămânal

Teacup – sezonul 1

Teacup spune povestea unui grup disparat de persoane din Georgia provincială, care trebuie să se alieze pentru a face față și a supraviețui unui pericol misterios. Inspirat de Stinger, romanul bestseller New York Times scris de Robert McCammon. Cu Yvonne Strahovski, Scott Speedman, Chaske Spencer, Caleb Dolden & Emilie Bierre în rolurile principale.

Episoadele 1-3 sunt disponibile din 7 decembrie, cu noi episoade adăugate săptămânal

End of Summer – sezonul 1

E o seară frumoasă de sfârșit de vară în sudul Suediei în 1984. Vera, în vârstă de paisprezece ani, se plimbă cu bicicleta prin ferma izolată unde locuiește. Fratele ei mai mic, Billy, în vârstă de cinci ani, insistă să vină cu ea. Ea nu vrea să-l ia și îl trimite pe Billy acasă. Billy dispare fără urmă și întreaga comunitate se alătură familiei pentru a-l căuta. Nu dau deloc de urma sa, iar căutarea este în cele din urmă abandonată. 20 de ani mai târziu, Vera este acum consilier în doliu și întâlnește un tânăr a cărui poveste și înfățișare seamănă mult cu cea a fratelui ei dispărut. Se întoarce acasă pentru a găsi răspunsuri. Vera este hotărâtă să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat cu Billy, deși hotărârea ei de a descoperi adevărul nu este împărtășită de toată familia ei. Nimic nu o poate pregăti pe Vera pentru cât de cutremurător va fi adevărul. Serialul îi are în distribuție pe Julia Ragnarsson (Two Sisters, Spring River), Erik Enge (Tigers, Black Crab), Simon J. Berger (Exit, Modus), Torkel Petersson (Kopps, Off Track) și Vilhelm Blomgren (Clark, Midsummer).

Episoadele 1-2 sunt disponibile din 26 decembrie, cu 2 noi episoade adăugate săptămânal

Yellowstone – sezonul 5B

Yellowstone, serialul de succes internațional co-creat de Taylor Sheridan, scenarist nominalizat la Oscar, împreună cu John Linson, este o cronică a familiei Dutton, care controlează cea mai mare fermă de vite din Statele Unite. În mijlocul unor alianțe schimbătoare, crime nerezolvate, răni care încă dor și respect greu de câștigat, ferma este atacată constant de cei cu care se învecinează – un oraș în expansiune, o rezervație indiană și primul parc național al Americii.

Episoade noi disponibile săptămânal

Lioness – sezonul 2

Realizat de Taylor Sheridan, nominalizat la Oscar, thrillerul de spionaj Lioness, inspirat dintr-un program militar real al S.U.A. prezintă povestea lui Joe (Zoe Saldaña) în timp ce încearcă să-și găsească echilibrul între viața personală și cea profesională, ca vârf de lance al CIA în războiul împotriva terorii. Noul sezon cuprinde o distribuție de excepție, inclusiv pe Zoe Saldaña, în rolul principal și totodată producător executiv, alături de Laysla De Oliveira, Genesis Rodriguez, Michael Kelly, nominalizat la premiul Emmy, Morgan Freeman, câștigătorul premiului Oscar și Nicole Kidman, câștigătoarea premiului Oscar și producător executiv al serialului.

Episoade noi disponibile săptămânal

Landman (Omul petrolului) – sezonul 1

Co-creat de Taylor Sheridan, nominalizat la Oscar, împreună cu Christian Wallace, Landman (Omul petrolului) îl are în rolul principal pe Billy Bob Thornton. Acțiunea este amplasată în celebrele orașe în plină expansiune din vestul Texasului, fiind o poveste modernă despre căutarea norocului în lumea platformelor petroliere. Serialul pune în antiteză bogăția și sărăcia, cu miliardari sălbatici și oameni fără scrupule, alimentând o creștere atât de mare încât reconfigurează mediul, economia și geopolitica. În afară de Thornton, în serial joacă și Ali Larter (The Last Victim), Michelle Randolph (1923), Jacob Lofland (Joker 2), Kayla Wallace (When Calls the Heart), James Jordan (Yellowstone), Mark Collie (Nashville), Paulina Chávez (The Expanding Universe of Ashley Garcia) și Demi Moore (Feud: Capote Vs. The Swans). Jon Hamm (Mad Men) va juca într-un rol de invitat recurent, iar Andy Garcia (franciza Expendables) și Michael Peña (End of Watch) sunt, de asemenea, vedete invitate.

Episoade noi disponibile săptămânal

Abigail

Radio Silence, casa de producție din spatele filmelor horror de succes „Ready or not”, „Scream” (2022) și „Scream VI”, vine cu o nouă viziune sângeroasă și îndrăzneață asupra vampirilor, cu Abigail. O gașcă de infractori este angajată de un personaj misterios pentru a o răpi pe fiica unui puternic interlop. Aceștia trebuie să o păzească pe balerina de 12 ani timp de o noapte pentru a obține o răscumpărare de 50 de milioane de dolari. Pe măsură ce răpitorii încep să dispară unul câte unul, aceștia descoperă cu teroare că sunt închiși într-o vilă izolată, iar fetița nu e deloc una obișnuită.

Disponibil pentru vizionare din 2 decembrie

Monkey Man

Producătorul Jordan Peele însoțește uimitorul debut regizoral al lui Dev Patel, nominalizat la Oscar. Inspirat de legenda lui Hanuman, simbol care întruchipează puterea și curajul, Patel joacă rolul unui bărbat necunoscut, marcat de o copilărie brutală, care duce o existență precară în ringurile de luptă clandestine. Dar când găsește o modalitate de a se răzvrăti și de a se infiltra în elita coruptă a orașului său, Patel demarează o campanie incendiară de răzbunare pentru a-și regla conturile cu cei care i-au luat totul când era un copil. Canalizând furia celor săraci și neputincioși, această poveste plină de acțiune și lupte dă naștere unui erou surprinzător.

Disponibil pentru vizionare din 5 decembrie

Back to Black

Povestea extraordinară a ascensiunii timpurii a cântăreței Amy Winehouse – de la începuturile ei în Camden până la realizarea albumului ei inovator, Back to Black, care a propulsat-o pe Winehouse la scară mondială. Povestit prin ochii lui Amy și inspirat de versurile ei profund personale, filmul explorează și înglobează multe aspecte ale iconicei artiste, precum și povestea zbuciumată de dragoste din centrul unuia dintre cele mai legendare albume ale tuturor timpurilor. Back to Black este regizat de Sam Taylor-Johnson („50 Shades of Grey”), iar Marisa Abela („Industry”) o interpretează pe legendara vedetă. Pe lângă Abela, în film apar și Jack O’Connell, Eddie Marsan și Lesley Manville.

Disponibil pentru vizionare din 14 decembrie

Fără Zgomot: Ziua 1

Trăiește ziua în care lumea a fost redusă la tăcere, în această continuare terifiantă a universului A Quiet Place. Când Samira (Lupita Nyong’o) se întoarce acasă în New York, călătoria sa banală se transformă într-un coșmar îngrozitor din cauza unor creaturi misterioase care vânează prin intermediul sunetului. Însoțită de pisica ei Frodo și de un aliat neașteptat (Joseph Quinn), Samira trebuie să pornească într-o călătorie periculoasă prin orașul care a fost redus brusc la tăcere și unde singura regulă este să tacă pentru a rămâne în viață. Djimon Hounsou și Alex Wolff joacă și ei în acest thriller extrem de palpitant.

Disponibil pentru vizionare din 25 decembrie

Apartment 7A

Amplasat în New York, în 1965, Apartment 7A prezintă povestea dinaintea legendarului film horror Rosemary’s Baby, examinând întâmplările din faimoasa clădire Bramford înainte de mutarea lui Rosemary acolo. Terry Gionoffrio, o dansatoare tânără și ambițioasă, visează să obțină faimă și avere în New York, dar după ce trece printr-un accident groaznic, un cuplu bogat, mai în vârstă, o primește în apartamentul lor din clădirea de lux Bramford. Când un alt locatar, producător cu influență pe Broadway, îi oferă o nouă șansă la succes, Terry crede că toate visurile sale ar putea deveni, în sfârșit, realitate. Cu toate acestea, după o seară pe care nu și-o poate aminti pe deplin, anumite circumstanțe supărătoare o determină să-și dea seama ce sacrificii ar fi dispusă să facă pentru carieră, când înțelege că există o forță malefică nu numai în Apartamentul 7A, ci chiar în clădirea Bramford.

Disponibil pentru vizionare din 31 decembrie

Favorite de Sărbători

Dear Santa

Dear Santa spune povestea unui băiețel (Robert Timothy Smith) care trimite scrisoarea sa cu dorințe către Moș Crăciun, dar o greșeală crucială de scriere aduce, în schimb, un Jack Black diabolic, pregătit să transforme sărbătorile într-un adevărat haos. Dear Santa marchează revenirea fraților Farrelly, geniile comediei care ne-au prezentat filme precum Tăntălăul și Gogomanul și Mary cea cu vino-ncoa’. Cu această nouă colaborare, care se adaugă repertoriului lor plin de comedii nebune, Crăciunul e pe cale să ia foc… la propriu!

Disponibil pentru vizionare din 13 decembrie

Dr Seuss’ The Grinch

Bazat pe îndrăgitul clasic al sărbătorilor Dr. Seuss, The Grinch spune povestea unui morocănos cinic care pleacă într-o misiune de a fura Crăciunul, doar pentru a avea inima schimbată de spiritul generos de sărbători al unei fetițe. Amuzant, încântător și uimitor din punct de vedere vizual, este o poveste universală despre spiritul Crăciunului și puterea nestăpânită a optimismului.

Disponibil pentru vizionare acum

Genie

De la apreciatul scriitor Richard Curtis, scenaristul nominalizat la Oscar pentru Four Weddings and a Funeral, Notting Hill și Love Actually, vine o comedie încântătoare de basm pentru sezonul sărbătorilor. Melissa McCarthy, nominalizată la Oscar, și Paapa Essiedu, nominalizat la Emmy, joacă în povestea unui dependent de muncă care caută ajutorul unui geniu magic în speranța de a-și recâștiga familia înainte de Crăciun. Distribuția secundară se bucură de prezența lui Marc Maron, Luis Guzmán, Tate Ellington și LaChanze.

Disponibil pentru vizionare acum

Last Christmas

Emilia Clarke (Game of Thrones) și Henry Golding (Crazy Rich Asians) joacă în pelicula romantică de sărbători Last Christmas, pe muzica legendarului George Michael. Regizat de Paul Feig (Bridesmaids), după un scenariu de Emma Thompson (Bridget Joness Baby) și Bryony Kimmings, filmul urmărește o londoneză nefericită (Clarke) care lucrează într-un magazin de Crăciun și se împrietenește cu un bărbat (Golding) care ar putea fi răspunsul la problemele ei.

Disponibil pentru vizionare acum

The Holiday

Cameron Diaz și câștigătoarea premiului Academiei, Kate Winslet, joacă rolul a două femei care tocmai au supraviețuit unor crize grave de probleme cauzate de bărbați chiar înainte de sărbători. Disperate să schimbe peisajul, își dau casele la schimb și călătoresc în direcții diferite (Diaz la Londra, Winslet la Los Angeles), însă cele două se trezesc singure, în orașe complet necunoscute, dar niciuna nu rămâne străină în noile ei împrejurimi pentrufdr mult timp. Din distribuție mai fac parte Jude Law, Jack Black, Eli Wallach, Ed Burns și Rufus Sewell. De la scriitoarea-regizoare Nancy Meyers.

Disponibil pentru vizionare acum

sursa: www.elle.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*