Cât ajung chiriile în Craiova în preajma sezonului studenţesc
Costurile chiriilor au crescut în ultimele luni, în marile oraşe din ţară. Începând cu luna august, interesul pentru închirierea unui apartament sau a unei garsoniere este din ce în ce mai mare, în contextul apropierii noului an universitar, iar acest lucru se reflectă şi în preţurile solicitate de proprietari. Deşi Craiova este unul dintre centrele universitare mai accesibile din acest punct de vedere, studenţii trebuie să scoată bani frumoşi din buzunar pentru a locui într-o garsonieră sau într-un apartament.
Un student găseşte cu greu o garsonieră sub 250 de euro pe lună
Conform anunţurilor publicate pe diverse grupuri de pe reţelele de socializare sau pe site-urile de profil, preţurile pentru închirierea unei garsoniere în Craiova pornesc de la 200 de euro pe lună, crescând progresiv în funcţie de zonă, confort, facilităţi oferite.
Astfel, pentru o garsonieră descrisă de proprietar drept „modestă” din zona Regiei de Tutun din Brazdă, mobilată şi utilată, un chiriaş ar trebui să plătească 200 de euro pe lună, iar pentru una din Craioviţa Nouă, cu contract la ANAF, 250 de euro.
Pentru o zonă mai bună, costurile cresc la 300 de euro, iar pentru zona centrală, la 350 euro.
În general, cei care caută garsoniere pentru închiriat oferă între 200 şi 250 de euro şi îşi doresc o locuinţă cu AC, centrală proprie sau, cel puţin, repartitoare.
Un apartament cu două camere se închiriază cu circa 400 de euro
În Craiova, apartamentele cu trei camere și garsonierele se închiriau mai scump în iulie decât în ianuarie, dar apartamentele cu două camere au rămas la același nivel, chiar ușor mai jos, dar nesemnificativ, releva o analiză Storia.ro, principala platformă de tranzacţii imobiliare a OLX. Apartamentele cu trei camere se închiriau cu 450 de euro lunar în ianuarie, iar în iulie media a fost de 500 de euro, cu aproximativ 11% mai mult. În aprilie, perioada de vârf a preţurilor, media ajunsese la 520 de euro.
Costul mediu de închiriere pentru apartamentele cu 2 camere este de 400 de euro. În această perioadă, se găsesc câteva apartamente cu 350 de euro în anumite cartiere, însă în zona centrală preţul unui apartament de 2 camere ajunge şi la 500 de euro.