Mereu printre studenti
Ioana

Ioana

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Dacă toamna aceasta, vrei să ai parte de o călătorie memorabilă, îți recomandăm un loc de poveste, încărcat de istorie, pe care trebuie să-l vezi: Cetatea Făgărașului, o bijuterie arhitectonică a anilor din urmă. 

Cetatea Făgărașului – fortăreața care nu a fost cucerită vreodată

Unde? Cetatea Făgărașului – Făgăraș, strada Mihai Viteazul numărul 1, DN 1. Poți ajunge și cu trenul până la gara din Făgăraș.

Cetatea Făgărașului este considerată una dintre cele mai frumoase cetăți din lume și una dintre cele mai bine conservate cetăți medievale din Europa de Est. Este cunoscută ca fiind „cetatea care nu a fost cucerită vreodată„, deși de-a lungul secolelor tumultoase, încă din anii 1500 și până în secolul al XIX-lea, a fost atacată de 15 ori însă fortăreața nu a cedat.

Construcția ar fi început în anii 1310, în locul unei vechi fortificații de pământ, menită să apere Transilvania de invaziile otomane și tătare. Cetatea a cunoscut anii de glorie sub domnia lui Mihai Viteazul. Soţia sa, Doamna Stanca, a organizat aici numeroase baluri, la care participau nobilii din zonă. În perioada comunismului, a fost transformată în închisoare de temut. Acum, cetatea este renovată și își uimește turiștii prin atracțiile inedite: de la primirea cu gardă până la instrumentele de tortură ale anilor din urmă.

Scurtă istorie a Cetății Făgărașului

Cetatea Făgăraşului a reprezentat, în secolele trecute, un punct strategic important, fiind situată la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu şi Braşov şi aproape de Ţara Românească. A fost folosită ca și reședință princiară de Mihai Viteazul, de principele Gabriel Bethlen și de Mihail Apafi. Prima atestare documentară a cetății este din 1455, iar, în 1456, Iancu de Hunedoara o numește într-o epistolă: ,,cetatea noastră Făgăraş”.

De-a lungul anilor, a suferit numeroase transformări: a fost fortificație de apărare, castel, cu ample șanțuri de apărare și bastioane. În secolul al XVII-lea, a fost definitivată forma actuală a Cetății Făgăraș, atunci când principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, o modernizează cu ajutorul iobagilor din zonă și a meșterilor italieni. În anii 1700, a trecut sub stăpânire austriacă și a fost transformată în garnizoană, pierzându-și strălucirea. În secolul al XX-lea, a fost de la garnizoană pentru armata română până la închisoare pentru deținuții politici. Lucrările de restaurare au început abia după anul 1960.

Cetatea Făgărașului găzduiește, astăzi, Muzeul Țării Făgărașului, precum și o serie de expoziții și evenimente culturale.

Program de vizitare:

Luni, închis, marți-vineri: 8.00-17.00, sâmbătă-duminică: 9.00-17.00.

Cât costă? Adulți: 30 de lei, elevi și studenți: 10 lei, pensionari: 15 lei, gratuit pentru copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și însoțitori.

 

 

 

sursa: www.calatoriinbascheti.ro

Plenul Senatului a adoptat, luni, în urma reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis, o lege prin care permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete.

Legea completează OUG 195/2002, în sensul stabilirii valabilităţii permisului de conducere eliberat pentru categoria B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, dacă deţinătorul permisului are vârsta de 24 de ani împliniţi şi permisul eliberat pentru categoria B a fost obţinut cu cel puţin trei ani în urmă.

 

Preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii

Preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului, pe 7 iulie, reexaminarea acestei legi pentru că „este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat”, potrivit digi24.ro.

 

„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria B de vehicule şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 15 ore în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, se arată într-un articol amendat în urma reexaminării iniţiativei legislative.

 

Legea va fi reexaminată şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

 

 

sursaș www.gds.ro

Biblioteca Aman omagiază 100 de ani de la nașterea marelui academician Dan Berindei printr-o expoziție de carte, afișe și film.
Academicianul Dan Berindei s-a născut la 3 noiembrie 1923, în București. A urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității din București între anii 1941-1945. În anul 1969 își susține teza de doctorat cu titlul „Orașul București, reședință și capitală a Țării Românești (1459-1862)”. Din 1946 ocupă funcția de cercetător și secretar științific la Institutului de Studii și Cercetări Balcanice. Între 1948 și 1952 este numit asistent la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei Române. În cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” din București ocupă succesiv funcțiile de cercetător, ulterior cercetător principal și secretar științific, dar și de vicepreședinte al consiliului științific începând cu anul 1955.

Despre academicianul Berindei

Din anul 1990 este profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București.  Între 1991 și 1993 ține  cursul de Istoria României la Politehnica din București, iar între 1992 și 2003 este profesor la Universitatea „Hyperion” din București.
Istoricul Dan Berindei devine membru corespondent al Academiei Române la 9 martie 1991 și membru titular al Academiei Române la 10 noiembrie 1992. Ocupă, de asemenea, funcțiile de vicepreședinte (2006-2014), președinte (1999-2005) și președinte de onoare (2005) al Academiei Române. Academicianul Dan Berindei publică primul studiu, „Revoluția din 1848 în Franța și tinerii români aflați la Paris“, în anul 1945. De-a lungul timpului, a făcut parte din comitetele de redacție a mai multor reviste istorice precum Revue Roumaine D’Histoire, Studii și materiale de istorie modernă, Studii și articole de istorie și Revista arhivelor.

 
 

Expoziția „Dan Berindei – 100 de ani de la nașterea marelui academician” va fi disponibilă în perioada 3-10 noiembrie 2023, intervalul orar 09.00-18.00, în Salonul Expozițional al Bibliotecii Județene și la Muzeul Cărții și Exilului Românesc în data de 03 noiembrie, intervalul orar 10.00 – 16.00.

 

 

 

sursa: www.gds.ro

In perioada 23-28 octombrie 2023, a avut loc IDO World Hip Hop, Popping & Hip Hop Battle Championships 2023 in Kielce, Polonia, unde peste 4500 de dansatori din 31 de tari de pe 4 continente s-au intrecut pentru titlul de campion mondial.

Pentru al doilea an consecutiv, Freaks Dance Company a reprezentat Romania prin prezenta a 50 de dansatori, reusind sa urce pe prima treapta a podiumului, facand auzit imnul Romaniei in arena de dans.

Dansatorii craioveni au obtinut 5 medalii, astfel:

- locul I - Freaks Kids - Hip Hop Formation - Mini Kids;
- Locul I - Sofia Vulpan si Sofia Predut - Hip Hop Duo - Mini Kids;

- Locul II - Freaks Kids - Hip Hop Groups - Mini Kids;

- Locul III - Freaks Nation - Production;
- Locul III - Licu Carla & Tudor Aylin - Popping Duos - Mini Kids;


387641985 881050570100263 2759523644219453479 n

De asemenea, dansatorii Freaks Dance Company au reusit sa se califice in finalele competitiei, obtinand urmatoarele rezultate:

Mini Kids:
- Locul V - Baby Freaks - Hip Hop Groups - Mini Kids;
Locul V- Predut Sofia- Hip Hop Solo F;
Locul VII - Vaduva Adelya - Popping Solo;

Junior 1:
Locul IX - Ilinca Riana & Zlotea Vanesa - Popping Duos.

395687475 6835111489865658 768545163859612934 n

Pe scena campionatului mondial s-a remarcat trupa Freaks Goldies, formata din 11 parinti ai copiilor participanti.

"Ne-am intrecut de la egal la egal cu concurenti din 31 de tari si putem spune ca am invatat din experienta castigata anul trecut la competitii, reusind sa obtinem 5 medalii comparativ cu o medalie in anul 2022.
Ne mandrim cu dansatorii nostri care au obtinut rezultate remarcabile, printre care Ilinca Riana - locul 26 din 176 de concurenti la categoria Hip Hop Solo F - Juniors 1.
Nu se pot descrie sentimentele traite in momentul in care te aflai pe scena alaturi de dansatori din Canada, Africa de Sus sau Coreea de Sud.
A fost o deosebita onoare sa ne reprezentam tara la acest nivel, sa purtam cu mandrie steagul, sa facem sa rasune imnul Romaniei in arena de concurs si sa aducem in Banie 5 medalii.
Ii felicit pe dansatori, pe coregrafi si cu siguranta, la anul, Romania va fi din nou pe prima treapta a podiumului." - Sorin Gogosoiu - capitanul echipei nationale a Romaniei.

 

De-a lungul istoriei modei, rochiile au fost considerate unele dintre cele mai iconice piese vestimentare, reprezentând feminitatea, eleganța și stilul personal. Cu forme și stiluri variate, rochiile au evoluat de-a lungul timpului, dar au păstrat întotdeauna un loc special în inimile și garderoba femeilor din întreaga lume.

O istorie lungă și fascinantă a rochiilor

Rochiile au o istorie veche de mii de ani. Din Antichitate până în zilele noastre, ele au evoluat continuu, adaptându-se la tendințele și culturile vremii. În Egiptul Antic, femeile purtau tunici lungi din in sau bumbac, în timp ce în Grecia Antică și Imperiul Roman, rochiile cu pliuri și țesături fluide erau la modă. În Evul Mediu, rochiile erau deseori lungi și bogat decorate, iar în epoca Renașterii, ele erau caracterizate de corsete strânse și mâneci bufante. Unul dintre aspectele fascinante ale rochiilor este diversitatea lor.

Există o gamă largă de stiluri și croieli, astfel încât fiecare femeie să poată găsi o rochie care să se potrivească gusturilor și formei corpului ei.  În era modernă, rochiile continuă să fie un element esențial al modei feminine și le poți găsi fie în magazine de specialitate, ateliere sau căutând rochie moschino pe modivo.ro. Designeri celebri au creat rochii care au devenit adevărate opere de artă. În zilele noastre, rochiile sunt disponibile într-o varietate incredibilă de culori, stiluri și materiale, dând femeilor posibilitatea de a-și exprima individualitatea și personalitatea prin modă.

Ce trebuie să ai în vedere când alegi o rochie?

Când te pregătești să cumperi o rochie nouă, fie că este vorba de ocazii speciale sau de purtarea zilnică împreună cu tommy hilfiger gama de rucsacuri, există mai mulți factori pe care trebuie să îi iei în considerare pentru a face alegerea potrivită. Primul factor pe care ar trebui să-l iei în considerare este ocazia cu care o vei purta. Fiecare eveniment sau situație poate solicita un stil diferit de rochie. De exemplu, o rochie lungă și elegantă poate fi potrivită pentru o seară specială sau o nuntă, în timp ce o rochie casual poate fi alegerea perfectă pentru o zi la birou sau pentru o întâlnire în oraș.

Este esențial să alegi o rochie care se potrivește siluetei și formei corpului tău. În funcție de trăsăturile tale fizice, unele stiluri de rochii te pot pune în valoare, în timp ce altele pot să nu fie atât de inspirate. De exemplu, dacă ai o siluetă în formă de clepsidră, o rochie cu talie accentuată poate fi o alegere excelentă. În schimb, dacă ești înaltă și slabă, poți opta pentru rochii lungi și fluide. Încearcă diferite stiluri pentru a găsi ce se potrivește cel mai bine formei tale. Culoarea și textura rochiei pot face o diferență semnificativă în aspectul și senzația generală.

Culorile deschise, cum ar fi alb, crem, sau pasteluri, sunt potrivite pentru evenimente formale sau de vară, în timp ce culorile închise, cum ar fi negrul sau bleumarinul, sunt excelente pentru ocazii mai serioase sau pentru sezonul rece, purtate împreună cu Tommy Hilfiger genți și rucsacuri. De asemenea, ia în considerare textura materialului – satinul, dantela sau mătasea pot adăuga un plus de eleganță și sofisticare. Este crucial să alegi o rochie care să-ți fie potrivită ca mărime și să te asiguri că te simți confortabil în ea. Ultimul, dar nu cel din urmă, factor de luat în considerare este bugetul. Rochiile pot varia considerabil în preț, iar stabilirea unui buget te va ajuta să faci alegeri potrivite.

 

 

 

 

 

 

 

sursa: www.elle.ro

 

În ultima perioadă îngrijirea tenului este unul dintre cele mai populare subiecte, ultimii aducând o mulțime de produse de îngrijire, de la serumuri la acizi și uleiuri. Totodată, produsele cu vitamina C au devenit foarte populare, fiind foarte bune pentru îngrijirea tenului, având antioxidanți esențiali în lupta cu procesul de îmbătrânire.

Deși pot face adevărate minuni pentru tenul tău, folosite necorespunzător pot provoca iritații și arsuri puternice și, tocmai de aceea, ți-am pregătit un ghid complet despre utilizarea produselor cu vitamina C.

Ce este vitamina C?

Înainte de a achiziționa un produs care conține vitamina C, trebuie să știi mai multe despre acest ingredient. Este cunoscut și sub numele de acid ascorbic sau acid L-ascorbic, în funcție de structura lui chimică. Poate fi produs de plante, însă oamenii nu au enzimele necesare pentru a-l produce, așadar avem nevoie de surse externe precum citricele sau suplimentele alimentare pentru a ne lua doza zilnică recomandată.

De ce avem nevoie de asta?

Vitamina C repară țesuturile afectate și ajută sistemul imunitar. Este un antioxidant necesar pentru o viață sănătoasă și, totodată, pentru o piele frumoasă. Mai multe studii au demonstrat că acidul L-ascorbic nu doar că ajută la producerea colagenului, nutrientul responsabil pentru elasticitatea pielii noastre, ci ajută și pielea să lupte împotriva razelor UV.

Așadar, utilizarea unor produse care conțin vitamina C ne ajută să avem o strălucire sănătoasă, ele având și rolul de a repara țesuturile afectate de diverși factori externi, cum ar fi poluarea.

Cât de mult ar trebui să folosești?

La fel ca în cazul oricărui altui produs, trebuie să ții cont de mai mult lucruri atunci când alegi doza potrivită. De cele mai multe ori cantitatea pe care trebuie să o folosești este influențată de cât de puternic este acel produs. Încearcă să găsești un serum cu 10% acid L-ascorbic. Această formulă ar trebui să fie absorbită imediat în piele. Aplică doar câteva picături și, în cazul în care apar puncte negre, redu cantitatea, deoarece îți afectează prea tare pielea.

Investește în astfel de produse, deoarece ele sunt cele care îți dau acel look perfect și este mai bine să ai un singur produs care funcționează perfect decât 3-4 în rutina obișnuită care nu produc deloc efectele dorite.

 

Cum să te asiguri că funcționează cu adevărat?

Pentru ca produsele să acționeze cât mai bine asupra tenului este bine să exfoliezi pielea o dată pe săptămână, deoarece doar așa poți scăpa de celule moarte. O celulă are de obicei o durată de viață de 3-4 săptămâni, așadar este nevoie de o exfoliere a pielii pentru regenerare.

În plus, pentru ca acest produs să funcționeze și mai bine, este recomandat să îl combini cu vitamina E. Acest amestec este mai eficient pentru repararea țesuturilor cu probleme și protejează mai bine împotriva razelor UV. Cu toate acestea, dacă ai tenul gras, este mai bine să folosești doar vitamina C, nu și E.

Cât de des ar trebui să aplici vitamina C?

Mulți specialiști sunt de părere că ar trebui să aplici vitamina C în fiecare zi după împlinirea vârstei de 25 de ani. Este o componentă indispensabilă oricărei persoane care își dorește o rutină de îngrijire anti-îmbătrânire. Așadar, este bine să aplici câteva picături în fieccare seară și chiar și dimineața.

În plus, pentru ca acest produs să funcționeze și mai bine, este recomandat să îl combini cu vitamina E. Acest amestec este mai eficient pentru repararea țesuturilor cu probleme și protejează mai bine împotriva razelor UV. Cu toate acestea, dacă ai tenul gras, este mai bine să folosești doar vitamina C, nu și E.

Cât de des ar trebui să aplici vitamina C?

Mulți specialiști sunt de părere că ar trebui să aplici vitamina C în fiecare zi după împlinirea vârstei de 25 de ani. Este o componentă indispensabilă oricărei persoane care își dorește o rutină de îngrijire anti-îmbătrânire. Așadar, este bine să aplici câteva picături în fieccare seară și chiar și dimineața.

Fii foarte atentă însă cum combini produsele de îngrijire. Astfel, dacă aplici retinol seara, nu aplica și vitamina C. Nu au o reacție chimică foarte bună, iar tenul tău va avea de suferit.

Când ar trebui să renunți la acest tratament?

Nu te gândi că vei vedea primele rezultate după o singură săptămână. Pentru ca un nou tratament să aibă rezultate este nevoie, în general, de 3-4 săptămâni. În această perioadă ar putea apărea și câteva reacții mai puțin dorite. De exemplu, este posibil să ai iritații și să apară punctele negre, însă chiar și așa ar trebui să îl încerci o perioadă.

Dacă au trecut însă mai mult de patru săptămâni și pielea ta nu arată deloc bine, încearcă o altă rutină. Alege un alt produs cu vitamina C, eventual unul cu o concentrație mai mică.

Nu lăsa acest produs la lumină, ferește-l de sursele de căldură și, dacă își schimbă culoarea și devine un galben închis spre maro înseamnă că a oxidat și este momentul să îl arunci.

 

 

sursa: www.elle.ro

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, campioane olimpice, mondiale și europene, au câștigat finala la dublu rame. Româncele au terminat cursa într-un timp de 06:46.94. Au fost urmate de barca Lituaniei, care a venit la 3,4 secunde în urma lor. Pe 3 a terminat SUA, la 3,51 secunde de România. 

Bodnar și Radiș nu au avut rival în această cursă. Au condus încă de la început și au fost pe primul loc la fiecare bornă, mărindu-și treptat distanța față de rivale.

 

Aceasta este prima medalie de aur a României la Mondialele de la Belgrad, după cele trei medalii obţinute în finalele de sâmbătă, argint la patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), bronz la dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel) şi la dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc).

 

Radiș și Bodnar erau campioanele en-titre, după succesul din 2022. Astfel, cele două sunt primele care își apără titlul mondial, în aceeași formulă de la perechea Cozmiuc-Beleagă (dublu vâsle categorie ușoară), în 2017 și 2018.

 

România va mai fi reprezentată duminică în finalele de la opt plus unu feminin şi opt plus unu masculin.

 

 

sursa: www.gds.ro

Kinetoterapia și fizioterapia scad nivelul de durere cu aproximativ 50%, conform unui studiu realizat în mai multe centre de kinetoterapie din București și din țară. La studiu au participat peste 1000 de respondenți, timp de 4 luni.

Kinetoterapia, soluţie pentru afecţiunile lombare sau cervicale

Aproximativ 15% din populația lumii suferă de o boală cronică degenerativă care duce la limitarea fizică. 25% dintre seniorii de peste 65 de ani vor suferi anul acesta o cădere accidentală care va necesita intervenții de recuperare, avertizează kinetoterapeuții, care au însă și soluții de recuperare și de ameliorare a durerilor cauzate de afecțiunile lombare sau cervicale.

 

Kinetoterapia folosește o varietate de exerciții fizice, mișcări active și pasive sau masaj terapeutic pentru recăpătarea sau ameliorarea sănătății și mobilității unor segmente afectate după boală sau accidentare. Tehnicile și metodele de kinetoterapie sunt diversificate și aplicate în numeroase patologii de la cele acute (accidentări, traumatisme, intervenții chirurgicale ortopedice), la cele cronice (afecțiuni degenerative, neurologice, neuromusculare, respiratorii, etc). Inclusiv sarcina are parte de programe specifice de kinetoterapie, prin care gravida este susținută să nască cu riscuri minimizate și să se recupereze postpartum.

Pacienţii resimt o diminuare considerabilă a durerii

Un studiu realizat în locațiile Kinetic Sport & Medicine arată că în urma sedințelor de kinetoterapie și fizioterapie a fost raportată o scădere a durerii cu aproape 50% pentru toți respondenții, pe toate grupele de vârstă. La studiu au participat peste 1000 de respondenți, timp de 4 luni, ce au fost întrebați de nivelul durerii pe o scară de la 0 la 10, în cadrul primei ședințe, respectiv la re-evaluare, după un protocol de 12 sedințe.

 

La nivel național, pe baza vârstei, cât și a afecțiunilor pre-existente, seniorii de peste 65 de ani susțin un efect al recuperării mai redus, față de restul categoriilor de vârstă, înregistrând o scădere a durerii de 30% după 12 ședințe de kinetoterapie.

 

Pandemia a dus la creşterea numărului de persoane cu afecţiuni ale coloanei

Poziția incorectă la birou și lipsa activităților fizice pot accentua afecțiunile lombare sau cervicale și conform studiului, pacienții tineri, cu o vârstă medie de 33 de ani, au dureri inițiale mai acute cu 13% față de restul pacienților, cu vârste mai înaintate din cauza mediului de lucru static, pe care mulți tineri îl aleg, și își petrec cel puțin 8 ore pe zi, stând la birou, în poziții incorecte. Un alt factor este lipsa mișcării fizice, ce poate accentua afecțiunile lombare, cervicale deja existente, cât și nivelul de anxietate, stres sau oboseală.

Odată cu acești factori, românii au nevoie din ce în ce mai mult de recuperare medicală, invocând dureri de spate accentuate. De la începutul pandemiei, procentul pentru persoanele care suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale a crescut cu 50%, susțin specialiștii.

Beneficiile aduse de kinetoterapie şi recuperare

 

,,În urma studiului realizat pe respondenții din orașele București, Cluj și Iași, ce au urmat 12 ședințe de tratament, ne bucură să vedem o scădere a durerii de aproape 50% pentru toate grupele de vârstă. Prin acest rezultat se poate vedea exact care este efectul și beneficiile pe care le are recuperarea medicală asupra pacientului în suferință. Odată cu scăderea durerii, kinetoterapia și fizioterapia au un rol imperativ în reabilitarea neuromusculară, recâștigarea dexterității și a reflexelor posturale, creșterea rezistenței la efort, tratarea deficiențelor nutriționale și tratarea tulburărilor nervoase.

Mai puțin cunoscut este faptul că și persoanele sănătoase pot apela la recuperare medicală, deoarece îngrijirea preventivă poate reduce semnificativ riscul de traumatism, venind, totodată, cu numeroase avantaje. În concluzie, cu cât musculatura este mai puternică și cu cât viața este mai activă, cu atât mai ușor se trece peste anumite probleme de sănătate și complicațiile acestora” , a declarat Gelu Cosma, Fiziokinetoterapeut.

 

 

sursa: www.gds.ro

Marți, 05 Septembrie 2023 08:39

Ce facem toamna pentru sănătate?

Toamna, trecerea la sezonul rece este însoțită de schimbări semnificative în mediul înconjurător care se reflectă și în modificări ale stilulului nostru de viață. Pe măsură ce vara face loc toamnei, este timpul să ne pregătim pentru zile mai scurte, temperaturi mai răcoroase și umiditate mai scăzută. Acest anotimp poate fi continuarea sau începutul unor noi obiceiuri sănătoase!

Toamna începe sezonul de răceală şi gripă

Odată cu sosirea toamnei, copiii se întorc la școală iar sezonul de răceală și gripă tinde să se intensifice. Probabil începând cu luna octombrie, și anul acesta va fi disponibil vaccinul antigripal cu mai multe tulpini ce ne protejează de riscurile implicate de către infectarea cu virusurile gripale. Cu cât vaccinarea are loc mai devreme, cu atât mai repede sistemul imunitar poate începe să producă anticorpi – de obicei în aproximativ două săptămâni. Medicii și farmaciștii joacă un rol vital în promovarea vaccinării antigripale și în oferirea de sfaturi cu privire la măsurile preventive, cum ar fi spălarea regulată a mâinilor, dezinfectarea suprafețelor și evitarea contactului cu persoanele bolnave.

Nu neglijaţi sănătatea pielii în sezonul de toamnă

 

În plus, temperaturile mai scăzute și umiditatea redusă pot avea un impact neplăcut asupra sănătății pielii. Nu trebuie neglijate nici buzele, aplicarea de balsam pentru buze ajută la menținerea intactă a barierei formate de piele contra agenților patogeni virali și bacterieni. În plus, chiar dacă radiațiile solare nu mai sunt la intensitatea celor din perioada verii, aplicarea cremelor cu factor de protecție solară peste 25 este recomandată cu putere. Medicii, în special cei din specialitatea dermatologie și farmaciștii, pot oferi sfaturi despre îngrijirea corespunzătoare a pielii, alegerea cremelor hidratante potrivite și protejarea împotriva uscăciunii și a efectelor vântului și umidității.

O dată cu scurtarea zilei, reducerea luminii solare poate duce la tulburări afective sezoniere sau la modificări ale dispoziției pentru unii oameni. Există o multitudine de idei și mai multe tipuri de terapii ce pot ajuta persoanele meteo-sensibile, important este să încercăm să ne îmbunătățim starea de spirit și în cazul senzației de copleșire sau lipsei de control asupra situației, să căutăm ajutor la personalul medical calificat.

 

Deși inclusiv în sezonul verii discutăm despre o multitudine de alergii ce ne pot afecta, acest lucru nu se schimbă nici în perioada toamnei. Alergia la ambrozie, atât de agresivă și din ce în ce mai des întâlnită, continuă și în prima parte a toamnei. Consultul unui medic cu specialitate în alergologie și imunologie ajută la ameliorarea simptomelor de alergie. Mai mult, în cazul anumitor pacienți, medicul poate recomanda un tratament de desensibilizare la respectivul alergen ce va trata practic cauza alergiei.

 

Momentul potrivit pentru o dietă sănătoasă

O dată cu instalarea toamnei, expunerea la soare este mai redusă și acest lucru face mai dificilă sinteza de vitamina D deoarece aceasta este dependentă de expunerea la lumina solară. Prin urmare, recomandarea este de a discuta cu medicul de familie sau cu farmacistul dacă este necesară administrarea de suplimente alimentare cu vitamina D.

Cu toate că temperaturile de afară nu mai ating maximele celor din perioada verii, necesitatea hidratării cu o cantitate suficientă de apă este în continuare valabilă. În plus, toamna este momentul potrivit pentru a include în dietă legume și fructe de sezon bogate în nutrienți, fapt ce ajută la menținerea stării bune generale de sănătate. Legumele de sezon sunt sfecla, varza, morcovii, conopida și vinetele.

 

 

 

 

sursa: www.gds.ro

Cum ne putem detoxifia organismul hidratându-ne şi răcorindu-ne totodată? E nevoie de doar câteva minute pentru a prepara băuturi cu ingrediente naturale, sănătoase, care ne pot aduce o mulţime de beneficii.

Limonadă cu turmeric

Pune într-un blender următoarele ingrediente: 2 căni cu apă, o jumătate de cană cu cuburi de gheață, o jumătate de cană cu zeamă proaspătă de lămâie, 1-2 lingurițe de turmeric, o linguriță de miere/ sirop de arțar sau alt îndulcitor natural.
Se amestecă în blender timp de 1 minut, până ce cuburile de gheață sunt bine zdrobite. Lasă amestecul să se odihnească pentru aproximativ 30 de secunde, înainte de a-l turna în pahare. Savurează băutura de îndată şi bucură-te de beneficiile sale.

Băutură răcoritoare cu mentă

 

O altă băutură extrem de răcoritoare şi cu efecte antiseptice, de curăţare şi detoxifiere conţine mentă şi praf de chimion. Menta ajută la digestie, greaţă şi ameţeală.
Culege o cană şi jumătate de mentă şi pune-o într-un blender cu jumătate de cană de apă curată. Adaugă o linguriţă de pudră de chimion şi un strop de sare de Himalaya. Peste toate acestea adaugă 3-4 linguriţe de suc de lămâie.
Porneşte blenderul şi amestecă totul într-o pastă. Pasta rezultată amestec-o cu apă într-o raţie de 1/3. Apoi adaugă un îndulcitor (fără zahăr), în funcţie de preferinţă: miere, sirop de agave, stevia, amestecă bine.

Smoothie de pepene verde cu castravete

Încearcă şi un smoothie de pepene verde cu castravete. Castraveţii sunt foarte bogaţi în siliciu, iar siliciul este un foarte bun detoxifiant al aluminiului. Intoxicarea cu aluminiu este asociată cu boli neurologice şi boala Alzheimer. Siliciul ajută de asemenea la construcţia oaselor şi a ţesuturilor conective.

 

Pepenele verde este mult mai mult decât un desert gustos. Acesta este o sursă foarte bună de vitamina C şi antioxidanţi. De asemenea abundă în vitamina A , vitaminele B1 şi B6 şi minerale precum magneziu şi potasiu.
Tot ce trebuie să faci este să le combini. Un castravete tăiat cuburi la ¾ pepene verde, într-un blender. Pus puţin la rece se transformă într-o delicioasă băutură nutritivă şi cu efect de detoxifiere.

 

Limonadă

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Limonada a fost de secole o băutură răcoritoare în topul preferinţelor. Are efect de detoxifiere asupra ficatului si stimuleaza digestia. Singura diferenţă faţă de limonada clasică este să folosiţi un îndulcitor organic, neprocesat precum: miere, ştevia, sirop de agave . Mierea ar trebui amestecată înainte de a răci limonada.

Băutură răcoritoare cu ghimbir

Această băutură vă răcoreşte şi are şi efect antiinflamator. Ajută digestia şi are efect puternic de detoxifiere. În medicina Ayurveda, ceaiul de ghimbir este unul dintre cele mai folosite remedii.
Decojiţi ghimbirul şi apoi tăiaţi-l in felii cât mai mici, destule cât să acoperiţi fundul unui ibric cam 2 centimetri. Apoi umpleţi ibricul cu apă curată şi fierbeţi apa la o temperatură mai mică de 80 de grade. Apoi lăsaţi pentru 20 -30 de minute să se „aşeze”.

 

Strecuraţi băutura şi adăugati miere şi suc de lămâie proaspăt. Puneţi la rece. Puteţi folosi și ghimbir pulbere, va fi mai simplu și mai rapid de pregătit.

Ceai rece de lămâiţă

Ceaiul de lămâiţă este o băutură răcoritoare şi antioxidantă. Are de asemenea proprietăţi anticancerigene şi antifungice. Luati 3 beţigaşe de lămâiţă. Curăţaţi-le până la pulpă, tăiaţi-le bucăţele mici şi preparaţi o băutură în maniera celei de ghimbir.

Pagina 8 din 234