Mereu printre studenti
Ioana

Ioana

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Marți, 06 Iunie 2023 11:40

Cele mai mici țări din lume.

Granițele definesc țările, așa că limitele politice și, uneori, naturale determină teritoriul fizic al unui stat. Astfel, mărimea țărilor variază semnificativ la nivel mondial. De la cea mai mare țară din lume, Rusia, la cea mai mică, există diferențe semnificative.

Cele mai mari țări din lume, din punct de vedere al suprafeței, sunt Rusia, Canada și Statele Unite ale Americii, scrie Nations Online. Împreună, ocupă aproape un sfert din terenul Pământului.

Alte țări cu suprafețe impresionante sunt China, Brazilia, Australia, India și Argentina.

Cele mai mici țări din lume

Deși mulți știu care sunt cele mai mari state din lume, puțini știu care sunt și cele mai mici. În top 10 sunt incluse teritorii din Europa și Oceania. De multe ori, mărimea unei țări nu se schimbă considerabil în context de pace, mai puțin în circumstanțe speciale, precum recuperarea terenurilor. Asanarea terenurilor poate crea noi teritorii din oceane, mări sau mlaștini. Poate extinde și coasta unei țări. 

China e conducătoarea mondială atunci când vine vorba de terenul artificial. Experții estimează că a asanat 13.000 de kilometri pătrați din 1949. Alte țări care au avut succes cu acest proces sunt Olanda (7.000 de kilometri pătrați recuperați), Coreea de Sud (1.550 de kilometri) și SUA (1.000 de kilometri). 

Iată care sunt și cele mai mici țări din lume:

1. Vatican

Vaticanul e cea mai mică țară complet independentă. E o enclavă a orașului Roma, Italia, și reprezintă reședința Papei, conducătorul bisericii catolice. Are o suprafață de doar 0.49 de kilometri pătrați. 

2. Monaco

O altă țară din Europa, Monaco ocupă locul 2 în topul celor mai mici țări din lume. Reprezintă o enclavă în Franța, cu o suprafață de 1.95 de kilometri pătrați. 

3. Nauru

Cea mai mică țară din Oceania și cea mai mică țară insulară din lume ocupă și locul 3 în topul cu cele mai mici țări din lume. Are o suprafață de 21 de kilometri pătrați. E mai mare decât suprafața Insulelor Pitcairn, Gibraltar (ambele teritorii britanice dependente) și Tokelau (teritoriu dependent de Noua Zeelandă). 

4. Tuvalu 

Tuvalu e a 2-a cea mai mică țară din Oceania și ocupă și locul 4 în acest top. Acesta e și statul care a decis să se mute în metavers. Tuvalu are o suprafață de 26 de kilometri pătrați, dar la o altitudine mică. Ca urmare, riscă să fie acoperită de ape din cauza încălzirii globale.

5. San Marino

San Marino e și a 3-a cea mai mică țară din Europa. E un microstat enclavă din Italia, ce are o suprafață de 61 de kilometri pătrați.

6. Liechtenstein

Cu o suprafață de 160 de kilometri pătrați, Liechtenstein se numără printre cele mai mici țări din lume. Are și titlul de cea mai mică țară care are graniță cu mai mult de un alt stat.

7. Insulele Marshall

Insulele Marshall includ atolii Bikini, Enewetak, Kwajalein, Majuro, Rongelap și Utirik. Împreună, formează o suprafață totală de 181 de kilometri pătrați.

8. Saint Kitts and Nevis

Cunoscută și drept Federation of Saint Christopher and Nevis, e cea mai mică țară independentă din America și din Emisfera Vestică. Se întinde pe 261 de kilometri pătrați.

9. Maldive

Statul se află în Oceanul Indian și reprezintă o destinație turistică celebră. Cu 26 de atoli, e cea mai mică țară din Asia, cu 298 de kilometri pătrați.

10. Malta

Malta e o națiune europeană din Marea Mediterană, între Sicilia și coasta de nord a Africii. Se întinde pe o suprafață de 316 de kilometri pătrați.

 

 

 

sursa: www.useit.ro

Naționala României U21 va participa în luna iunie la Campionatul European U21, turneu găzduit de România și Georgia. Tricolorii fac parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația.

Selecționerul Emil Săndoi a trimis convocări pentru 27 de jucători pentru Campionatul European Under 21. Lotul care va face deplasarea în cantonamentul din Italia va suferi modificări în funcție de convocările de la prima reprezentativă. Lotul final pentru EURO 2023, unde ar mai putea apărea nume noi, va fi anunțat pe 14 iunie!

PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria);

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Andrei Borza (Farul), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);

MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (FCU Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (FCU Craiova);

ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul).

PROGRAMUL TRICOLORILOR ÎNAINTE DE EURO 2023

Tricolorii vor efectua vizita medicală și se vor reuni pe 2 iunie, la București. Se vor pregăti în Capitală până pe 5 iunie, când este programată plecarea într-un stagiu de pregătire de 7 zile în Italia. Reprezentativa noastră va asuda în localitatea Bagno di Romagna. Tricolorii vor reveni în cantonament pe 14 iunie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti pe toată perioada Campionatului European.

România va găzdui meciurile din Grupa B (la București) și Grupa D (la Cluj-Napoca). Grupele A și C se vor juca în Georgia. Tricolorii U21 vor disputa toate meciurile din faza grupelor pe stadionul „Ghencea“.

 

GRUPA A: Georgia, Portugalia, Belgia, Țările de Jos
GRUPA B: ROMÂNIA, Spania, Ucraina, Croația
GRUPA C: Cehia, Anglia, Germania, Israel
GRUPA D: Norvegia, Elveția, Franța, Italia

Programul grupei B:

Miercuri, 21 iunie – ora 19.00: Ucraina – Croația (stadionul „Giulești“), ora 21.45: România – Spania (stadionul „Ghencea“):
Sâmbătă, 24 iunie – ora 19.00: România – Ucraina (stadionul „Ghencea“), ora 21.45: Spania – Croația (stadionul „Giulești“);
Marți, 27 iunie – ora 21.45: Croația – România (stadionul „Ghencea“), Spania – Ucraina (stadionul „Giulești“).

 

 

 

sursa: www.gds.ro

În același timp, păstrarea casei cât mai ferită de praf necesită consecvență. Minimizarea cantității de praf din casa ta influențează în bine calitatea aerului și poate ajuta la prelungirea duratei de viață a mobilierului și a electrocasnicelor.

Trucuri utile împotriva prafului

Praful este inevitabil deoarece se formează din particulele de substanță fină și uscată din aer: polen, fulgi, particule de țesătură, murdărie sau nisip. Din acest motiv, poate părea că nu poți scăpa niciodată complet de praf.

Aceasta este o problemă nu numai din motive estetice, ci și pentru că praful și acarienii pot cauza probleme persoanelor care suferă de alergii. Dar există câteva lucruri care te pot ajuta să reduci vizibil cantitatea de praf din casă.

Alege o cârpă de praf calitativă

Multe persoane consideră că pămătuful cu pene poate fi potrivit pentru curățat. De fapt, acesta doar înrăutățește situația. Face să se depună mai mult praf pe lângă cel deja existent în interiorul casei tale. Mai bine folosești un prosop umed sau o cârpă umedă pentru a șterge suprafețele. Aceste idei simple pot fi trucuri utile împotriva prafului.

Începe să faci curat de sus în jos

Să începi cu podeaua și să urci este una dintre cele mai des întâlnite greșeli. Indicat ar fi să pornești de la cele mai înalte suprafețe și să cobori. Așa reușești să aduni tot praful. În caz contrar riști să-l împrăștii mai mult și să răspândești acarienii. Murdăria de pe suprafețele superioare poate cădea pe suprafețele inferioare, unde tu deja ai făcut curat.

Ai grijă de casa ta cât mai des

Ca să scapi de praf, curăță casa cât mai des posibil. Șterge cu regularitate suprafețele și alte locuri în care se strânge murdărie. Cu cât îți păstrezi casa mai curată, cu atât praful se va acumula mai puțin. După ce se adună murdărie, va fi mai dificil să o cureți.

Schimbă așternutul o dată pe săptămână

Deseori, acarienii se adăpostesc în cearșafuri, perne și saltea. Așa că, nu uita să acoperi salteaua cu o husă de protecție. De asemenea, asigură-te că speli lenjeria de pat cel puțin o dată pe săptămână.

Spalăvconstant pernele

Acarienii se hrănesc cu celulele moarte ale pielii. Au dimensiuni atât de reduse încât sunt invizibili, dar pot trăi sute într-un gram de praf. Aceștia pot cauza alergii. De aceea e recomandat să speli pernele de cel puțin trei ori pe an în apă fierbinte ca să scapi de praf și acarieni.

Ține dulapurile ordonate

Hainele tind să împrăștie o mulțime de fibre, ceea ce creează praf. Fie că o faci în fiecare anotimp, sau la un interval de câteva luni, curățarea dulapului este o modalitate bună de a-ți menține lucrurile în ordine.

Depozitează articolele vestimentare pe care nu le folosești în cutii de plastic și pungi pentru haine. Acest lucru va împiedica să zboare praf de fiecare dată când deschizi dulapul.

Ține podeaua curată

Orice rămâne aruncat la întâmplare pe podea adăpostește mult praf. Mormanele de jucării și haine, revistele și cărțile acumulează o cantitate însemnată de praf fără să-ți dai seama. Chiar dacă faci curat în jurul lucrurilor, nu scapi de ce s-a depus pe ele. Pune-le în ordine înainte să începi să ștergi pe jos. Dacă speli podeaua când încă mai este praf în aer, vei munci fără niciun rezultat.

Renunță la mochetă

Încearcă să ai în casă suprafețe cât mai simplu de curățat. Pardoselile din vinil, gresie, linoleum sau lemn de esență tare adăpostesc mai puțin praf decât mocheta. Acarienii trăiesc în covoare, de aceea este indicat să aspiri constant. Dacă ai alergii severe, posibil să observi că aspirarea nu este suficientă.

Dacă nu poți elimina covoarele din casă, atunci asigură-te că utilizezi un aspirator adecvat care împiedică răspândirea prafului în aer. Alege unul cu o pungă cu două straturi care este microfiltrată sau cu un filtru HEPA (aer de particule de înaltă eficiență). Acestea pot fi trucuri utile împotriva prafului.

Pune un covoraș la intrare

Utilizează un covoraș la intrare, astfel încât să-ți poți șterge picioarele înainte de a pătrunde în interiorul locuinței Poți instala chiar și două covorașe, unul în exterior și unul direct în fața ușii, în interior. În felul acesta, ai o capcană dublă pentru praf.

Asigură-te că aspiri și speli în mod regulat covorașele, astfel încât murdăria și praful să nu se acumuleze.

Curăță constant podelele cu mopul

Podelele strâng praf, mai ales cele mai greu accesibile zone, cum ar fi sub mobilier. Dacă este posibil, șterge podelele zilnic. E foarte important ca înainte de spălarea lor să le aspiri. Apoi șterge-le cu apă fierbinte. Dacă ai podele din lemn de esență tare, încearcă o soluție de curățare pentru lemn.

Lasă pantofii la intrare

Chiar mai bine decât să-ți ștergi pantofii înainte de a intra, este să implementezi o regulă: fără pantofi în interiorul casei. Pantofii atrag praf, murdărie și bacterii. Poate fi incomod să le ceri oaspeților să-și scoată pantofii, dar dacă ții un dulap drăguț sau un raft pentru pantofi lângă ușa de la intrare, sunt șanse mari să înțeleagă singuri.

Curăță după animalul de companie

Se recomandă să cureți de două ori mai mult pentru a-ți păstra casa fără praf, dacă ai un animal de companie. Celulele moarte ale pielii sunt o sursă uriașă de praf, iar animalele de companie au mult păr. Asigură-te că-ți îngrijești în mod regulat animalul de companie pentru a împiedica acumularea părului și a pielii moarte.

De asemenea, dacă ai o pisică, păstrează-i cutia de nisip acoperită. Casa și animalele tale se vor simți mai bine dacă aplici aceste trucuri utile împotriva prafului.

Spală perdelele cu regularitate

Majoritatea ferestrelor nu sunt perfect sigilate, motiv pentru care jaluzelele și draperiile adună mult praf. Spală perdelele în mod regulat. Eventual, verifică eticheta pentru a vedea cum ar trebui spălate: la mașină, cu abur sau curățare uscată. Șterge jaluzelele cu o cârpă din microfibră. Microfibra este cel mai bun material pentru strângerea prafului. Folosește o cârpă uscată dacă jaluzelele tale au doar puțin praf. Pentru un strat de praf mai gros, ar putea fi necesar să folosești o cârpă umedă.

Curăță tavanul

Tavanul trebuie curățat de praf din când în când. Poți să folosești o scară și să utilizezi peria cu fire moi de la aspirator.

Oprește electricitatea statică

Electricitatea statică se poate acumula în orice încăperi uscate din casă și poate atrage praf pe suprafețele predispuse. Un umidificator ar trebui să rezolve problema. Încearcă să obții un nivel de umiditate între 40 și 50 la sută. Acest lucru va elimina electricitatea statică și va menține scăzută cantitatea de praf.

Cumpără un purificator de aer

Se recomandă să ai purificatoare de aer dacă suferi de astm sau alergii. Totuși, acestea nu opresc apariția prafului. Filtrele pot absobi particulele de praf. Dacă dorești ca purificarea aerului să fie eficientă, ai nevoie de un purificator în fiecare cameră.

 

sursa: www. catine.ro

Când vine vorba de fructe, ce ar putea fi mai bun decât să muști o căpșună roșie, suculentă? Dulceața și textura ușor crocantă a semințelor sunt o experiență încântătoare. Acest fruct este, de asemenea, extrem de versatil. E o completare excelentă pentru smoothie-uri, fulgi de ovăz, deserturi de vară sau ca simplă gustare.

Beneficii ale consumului de căpșuni

Din fericire, există și o listă lungă de beneficii nutriționale ale căpșunilor. Aceste fructe sunt bogate în vitamina C și antioxidanți. Conțin o varietate de polifenoli care au efecte importante asupra sănătății și bunăstării.

Căpșunile pot susține funcția imunitară

Sistemul imunitar este impactat de vitamina C în numeroase moduri. În primul rând, vitamina C susține imunitatea prin capacitățile sale antioxidante. Acționând ca un antioxidant, vitamina C susține celulele sistemului imunitar. Le protejează de daunele care pot apărea atunci când organismul are un răspuns imunitar. În plus, vitamina C afectează pozitiv sistemul imunitar prin stimularea producției și a funcției celulelor albe din sânge.

Pot reduce inflamația

Inflamația este un răspuns normal la infecția cauzată de bacterii sau viruși, precum și de la o leziune, cum ar fi o tăietură sau un os rupt. Inflamația este problematică atunci când devine cronică, adică organismul se află într-o stare inflamatorie prelungită, care se poate datora unor afecțiuni autoimune, expunerii la toxine sau consumului frecvent de alimente ultraprocesate.

Căpșunile sunt o sursă bogată de polifenoli, substanțe chimice importante care se găsesc în plante, care pot proteja celulele de daune inflamatorii. Deși nu au inclus eșantioane de dimensiuni mari, câteva studii au arătat că consumul de căpșuni scade markerii inflamației, cum ar fi proteina c-reactivă cu sensibilitate ridicată.

Portocalele nu sunt singurul fruct care este o sursă bună de vitamina C. O cană de căpșuni întregi oferă 85 de miligrame (mg) de vitamina C. Reprezintă peste 100% din valoarea zilnică recomandată pentru femei și aproximativ 94% din valoarea zilnică recomandată pentru bărbați.

Ar putea reduce, de asemenea, durerea cauzată de osteoartrită

Osteoartrita este un tip comun de artrită. De obicei e cauzată de inflamație și provoacă dureri articulare și deteriorarea cartilajului. Datorită proprietăților antioxidante puternice ale căpșunilor, un studiu a examinat rolul căpșunilor în scăderea simptomelor de durere la persoanele cu osteoartrită.

sursa: ww.catine.ro

Luni, 29 Mai 2023 10:44

Beneficiile consumului de curmale.

Curmalele sunt fructele produse de palmierul Phoenix dactylifera. Acestea au un gust dulce, datorită cantității mari de zahăr pe care o conțin. Curmalele sunt printre cele mai semnificative și populare fructe din punct de vedere istoric. Descoperă beneficiile consumului de curmale și vezi de ce sunt recomandate în dieta zilnică.

Curmalele sunt originare din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, fiind menționate de-a lungul timpului în Corna. Curmalele sunt considerate a fi printre cele mai sănătoase fructe datorită conținutului divers de nutrienți. Acestea sunt bogate în fibre, antioxidanți, compuși vegetali antiinflamatori și antitumorali. Deși sunt bogate în zahăr, ele au un indice glicemic scăzut.

Beneficiile consumului de curmale

Curmalele pot fi consumate crude sau uscate. Indiferent de modul în care alegi să le consumi, te vei bucura de beneficiile lor. Pe lângă faptul că sunt bogate în nutrienți. Acestea aduc și o serie de beneficii organismului.

Curmalele sunt cunoscute tocmai pentru gustul lor dulce. Ele au un conținut de peste 70 % zahăr. Majoritatea caloriilor din curmale provin din glucoza și fructoza acestora. Curmalele pot conține mai multe calorii per porție decât multe alte fructe.

Acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie consumate cu mare atenție. Zaharurile din curmale sunt ușor de transformat în energie, motiv pentru care sunt de multe ori servite drept gustare între mese.

Curmalele sunt bogate în antioxidanți, care ajută în lupta împotriva radicalilor liberi și a reducerii stresului oxidativ. Descoperă o listă de alimente bogate în antioxidanți. Curmalele conțin o gamă largă de compuși vegetali precum flavonoidele. Antioxidanții din curmale ar ajuta la prevenirea deteriorării celulelor din organism.

Curmalele au efect antiinflamator

Curmalele sunt incluse pe lista de alimente antiinflamatoare. Compușii vegetali și beneficiile antioxidante fac din curmale un aliat minunat în lupta împotriva stresului oxidativ.

Compușii fenolici și flavonoidele din curmale sprijină lupta împotriva radicalilor liberi. Curmalele ajută, de asemenea, la prevenirea apariției bolilor cronice, susțin specialiștii pentru Healthline.

Curmalele pot preveni apariția cancerului

Deși mai sunt necesare multe studii pe acest subiect, specialiștii susțin că aceste fructe ar ajuta la îmbunătățirea activității antitumorale.

Cercetătorii sugerează că efectul poate proveni de la fenoli și flavonoide, care joacă un rol semnificativ în prevenirea apariție cancerului.

Ajută la îmbunătățirea sănătății inimii

Studiile pe animale au arătat că aceste fructe au diverse beneficii pentru sănătatea inimii. Rezultatele au arătat că beneficiile includ contribuția la reglarea tensiunii arteriale și a colesterolului, protejând totodată țesutul inimii. Extractele nutritive concentrat de curmale au fost folosite pe un studiu de animale, susțin publicațiile internaționale.

Ajută la reglarea glicemiei

Deși sunt bogate în zaharuri naturale, curmalele sunt de fapt benefice pentru scăderea indicelui glicemic. Indicele glicemic reprezintă un sistem de evaluare pentru alimente bazat pe modul în care conținutul lor de carbohidrați influențează nivelul zahărului din sânge.

Este un instrument important, mai ales pentru persoanele care trebuie să-și monitorizeze nivelul zahărului din sânge.

Curmalele sunt, de asemenea, bogate în potasiu și sărace în sodiu, adăugând la beneficiile lor și îmbunătățirea sănătății persoanelor care suferă de hipertensiune arterială sau diabet zaharat de tip 2.

 

 

 

sursa: www.catine.ro

Un somn odihnitor poate face minuni pentru tenul tău, însă dacă vrei ca acesta să aibă o strălucire naturală, poți încerca și aceste sfaturi.

Desigur, trebuie să știi că o dietă echilibrată, hidratarea și sportul sunt cele care te ajută să menții un ten perfect, cremele și tratamentele având doar un rol ajutător.

Iată câteva moduri prin care poți obține un ten strălucitor:

1. Fă-ți un scrub homemade

Folosește un scrub făcut din orez și susan. Lasă în apă cantități egale de orez și susan peste noapte. Aplică acest amestec dimineața, atât pe față, cât și pe întreg organismul. Lasă-l să acționeze pentru un minut sau două și apoi clătește cu apă rece. 

Susanul hidratează și hrănește pielea, în timp ce orez va exfolia pielea delicat.

2. Folosește o mască de noapte

Măștile de noapte sunt cele mai potrivite pentru o strălucire naturală. Curăță bine fața și apoi clătește cu apă rece. Aplică masca prin mișcări delicate și las-o să acționeze întreaga noapte. Dimineața curăță tenul cu un gel delicat.

 

3. Aplică lapte

Aplicarea laptelui este o altă metodă minunată prin care poți obține o piele perfectă. Aplică un strat subțire pe ten și masează-l bine, până când este absorbit complet. Dimineața curăță tenul cu un gel delicat. 

Laptele ajută atât la îndepărtarea petelor, cât și la hidratarea pielii.

4. Ai grijă de ochii tăi

Nu trebuie să uiți de zona ochilor, deoarece expunerea constantă la ecranul computerului, precum și lipsa somnului poate duce la apariția cearcănelor. Încearcă să folosești un gel răcoritor pentru această zonă. Totodată, folosește o mască de somn și clătește-ți tenul cu apă rece când te trezești.

5. Aplică uleiuri de față

Dacă ai tenul uscat poți folosi uleiurile de față, acestea hrănind și hidratând foarte bine pielea. Lasă-l să acționeze întreaga seară și, dimineața, aplică un scrub delicat pentru a curăța perfect.

 Dacă ai pielea normală îl poți lăsa să acționeze o oră (dacă este un ulei foarte gras și nu se absoarbe foarte repede). Totodată, folosește produse fără parabeni pentru a curăța tenul.
 
 
 
 
sursa: www.elle.ro

Bulbii de gladiole au nevoie de aproximativ 80-100 de zile pentru a înflori. Ele nu au nevoie de perioada minimă de frig, așa cum sunt alți bulbi de flori (zambila, lalelele, etc), astfel că plantarea trebuie să se facă după ce vremea permite acest lucru. Totuși, cel mai important aspect, înainte de plantarea bulbilor, este păstrarea peste iarnă.

Când se plantează bulbii de gladiole în grădină

În gradină, puteți face plantarea pe la mijlocul primăverii, când pericolul de îngheț a trecut. Vedeți că în ultima vreme, începutul lunii aprilie a cam adus zapezi și geruri, astfel că aveți grija să urmăriți meteo pe 2-3 săptămâni înainte.

Practic plantarea în luna aprilie va face bulbii de gladiole să înflorească în luna August. Plantați în cascadă, la intervale de 2-3 săptămâni, astfel încât să prelungiți perioada de înflorire. Astfel veți avea flori mai mult timp, în timpul verii.

  • februarie – martie – plantarea în această perioadă se face în ghiveci. Astfel, florile se țin în casă, ferite de frig și hidratate cu suficientă apă, până încep să crească;
  • Martie – în cazul în care se plantează bulbii de gladiole în luna martie, atunci înflorirea va avea loc în iunie. Pentru a face acest lucru posibil, este recomandat ca plantarea florilor să se facă în ghivece individuale și așezate într-un loc extrem de luminos. Plantarea se face în ultima decadă a lunii martie, iar planta germinată este plantată într-un sol preîncălzit cu un film. Înainte de plantare, trebuie să uzi găurile cu o soluție fierbinte de permanganat de potasiu;
  • Mai – este luna ideală în care se pot planta aceste flori extrem de elegante și grațioase;
  • Iunie – este ultima lună în care se pot planta gladiolele. Nu este recomandat ca aceste flori să fie plantate mai târziu, pentru ca apoi nu mai au timp să crească și să înflorească.

Cum se plantează gladiolele?

Înainte de toate, pentru a avea gladiole foarte sănătoase și frumoase, trebuie să ai în vedere tipul de sol în care le vei planta. Solul recomandat trebuie să fie unul care nu reține apa, căci aceste flori, deși sunt „prietene” cu umiditatea, nu iubesc apa excesivă. Pot crește frumos chiar și în pământ nisipos.

Pământul ideal pentru cultivarea acestor flori este unul ușor drenabil, afânat și la semi-umbră sau soare direct dimineața. În plus, după plantare, bulbii se udă la câteva zile, în funcție de cât de umed este pământul. Dacă pământul este sărac, specialiștii recomandă încorporarea de îngrășământ.



Temperaturile excesive din sol și aer pot împiedica dezvoltarea normală a plantei. În consecință, florile vor rămâne mici, decolorate, iar ultimii 3-4 boboci se vor ofili înainte de a se deschide. În lunile de vară, gladiolele se udă constant, deoarece sunt foarte sensibile la secetă.

Mai mult, alege o zonă cu soare, lângă gard sau zidurile casei – astfel încât să fie ferite de vânt. Dacă vrei să le plantezi într-o zonă liberă, pentru a evita ruperea, atunci trebuie să instalezi suporți de susținere a căror îngropare se face mai adânc decât la alte plante.

Atunci când sădești gladiole, trebuie să sapi o groapă de aproximativ 20 cm adâncime și să lași spațiu între bulbii de gladiole de cel puțin 25-30 cm. Ideal, este recomandat ca bulbii să fie plantați în grupuri de 10-15, astfel încât să ai un aranjament floral de gradină spectaculos.

Când se scot bulbii de gladiole?

Toamna, după ce florile trec și planta începe să se usuce, trebuie să scoți cu grijă bulbul din pământ. Vei avea surpriza de a observa că pe bulbul principal au crescut și alți bulbi mai mici. Bulbii scoși se pun la uscat 2-3 săptămâni și apoi se pot separa bulbii mici de bulbul principal.

Cum păstrăm bulbii de gladiole?

Asigurați-vă ca ați depozitat bulbii la un loc întunecat, rece și uscat, sub 10 grade, dar peste temperatura de îngheț, în cutii de carton sau pungi de hârtie, ideal. Dacă nu dețineți un astfel de loc, puteți folosi pivnițe, chiar dacă umede, întunecate, plantând bulbii în lădițe cu pământ. Frigul și întunericul, fără umiditate în sol, vor face bulbii să „doarmă” până la primăvară.

Sursă: Pepiniera Sibiu

Rezistente, bogate în flori colorate și ușor de întreținut, mușcatele sunt plante foarte populare. Cum se îngrijesc corect pentru a umple spațiul de flori pentru luni întregi, vedeți în acest material.

Mușcatele curgătoare se plantează în vase de dimensiuni medii, late, nu foarte adânci, în sol fertil și bine drenat, amplasate la lumină, dar ferite de razele directe ale soarelui în perioadele fierbinți ale zilei. Se fertilizează din aprilie până în septembrie, udarea se face de 2 – 3 ori pe săptămână, iar pentru a crește des și cu flori multe, tulpinile și lăstarii se ciupesc periodic.

CUM SE ÎNGRIJESC MUȘCATELE?

Mușcate curgătoare – Temperatură și lumină

În general, mușcatele rezistă bine la arșiță și uscăciune. Cel mai bine se vor înțelege cu balcoanele și pervazurile orientate către est, sud-est, sud-vest sau vest, și mai puțin cu amplasările sudice, expuse la soare pe întreaga perioadă călduroasă a zilei. Evită să ții o mușcata curgătoare la umbră în perioada de vegetație și înflorire, lumina redusă creste riscul de apariție a bolilor.

Mușcate curgătoare – Udare

Îngrijirea mușcatelor presupune udarea cu apă la temperatura camerei, fie de ploaie, fie de la robinet, dar lăsată 24 – 36 de ore în recipient deschis, pentru a elimina clorul. În perioada de vegetație, este indicat să uzi aceste flori curgătoare atunci când stratul superior de pământ (1 – 2cm) s-a uscat. Excepție fac săptămânile caniculare de vară când se recomandă udarea la 1 – 2 zile.

Înmulțirea mușcatelor prin semințe sau butași

Înmulțirea prin semințe de mușcate curgătoare se poate face oricând, începând din primele luni de primăvară și până toamna, prin însămânțarea:

  • la o adâncime de 1 – 2cm
  • în ghivece mici
  • cu sol care permite un drenaj eficient
  • amplasate în spații cu temperaturi de 20 pana la 25oC.

Dacă adopți această strategie, înarmează-te cu răbdare, căci poate dura până la 3 – 4 săptămâni până când vei vedea acele semințe de mușcate germinând. Transplantarea se face la formare a două perechi de frunze, iar de florile noilor plăntuțe te vei bucura după aproximativ 4 luni de la însămânțare.

În cazul în care optezi pentru înmulțirea prin butași:

  • taie segmente de 8 – 10cm lungime, din tulpinile sănătoase și robuste ale plantei, secționând întotdeauna sub un nod
  • îndepărteaza frunzele de la bază
  • plantează butașii în ghivece cu pământ fertil și bine udat. Vor forma rădăcini în aproximativ 3 – 4 săptămâni.

Mușcate curgătoare – Tip de sol

Pentru a planta mușcate ai nevoie de pământ cu pH neutru sau slab alcalin, care să permită o drenare eficientă a apei. Specialiștii recomandă în acest sens formarea la bază a unui strat de drenaj din nisip sau/și pietriș, peste care să se așeze pământul (combină mraniță, pământ de frunze și ceva nisip.)



Reține ca pentru mușcate, o îngrijire corectă înseamnă și ghivece sau jardiniere de dimensiuni medii, mai mult late și mai puțin adânci. Un vas prea mare va facilita stagnarea apei și apariția de boli și dăunători. Le poți transplanta în fiecare an sau o dată la doi ani, când observi că rădăcinile încep să iasă prin orificiile ghiveciului.

Ciupirea sau când se tund mușcatele

Ciupirea mușcatelor constă în ciupirea vârfului tulpinilor și a lăstarilor formați pe ea pentru a determina îndesirea plantei și prelungirea perioadei de înflorire. Se realizează preponderent primăvara, când mușcata începe să crească și lăstarii săi sunt verzi, dar și pe întreg parcursul anului, făcând însă maxim 2 ciupiri pe an. Butașii și plantele mutate în alt ghiveci, se ciupesc după 3 – 4 săptămâni de la transplantare.

Tot pentru a stimula înflorirea mușcatelor se recomandă tăierea periodică a tulpinilor bătrâne la jumătate din înălțime și îndepărtarea frecventă a frunzelor și florilor trecute.

Fertilizarea mușcatelor

Înflorirea intensă și îndelungată a mușcatelor face ca aceste plante curgătoare perene să fie mari consumatoare de nutrienți și să necesite fertilizare periodică. Folosește întotdeauna îngrășământ pentru mușcate, care le asigură aportul necesar de potasiu și fosfor și respectă indicațiile de utilizare de pe ambalaj.

În sol se adaugă îngrășământ de mușcate o dată la 2 săptămâni din aprilie până în septembrie proces oprit din octombrie pentru a permite intrarea în repaus.

Pregătirea mușcatelor pentru iarnă

O dată cu răcirea vremii, mușcatele încep să intre în repaus vegetativ, încetând înflorirea și pierzând din frunze. În această perioadă fertilizarea se oprește, udarea se face mai rar, iar dacă vrei să știi cum se păstrează mușcatele iarna, îți putem spune că ai de ales între două variante:

  • menținerea într-un spațiu luminos (seră, pervaz, hol etc.) la 15 – 20oC, cu udare limitată
  • amplasarea în beci, pivniță, cămară sau alt spațiu întunecos și răcoros, la 5 – 14oC, fără udare.

Este perioada de repaus vegetativ, de care au nevoie mușcatele iarna pentru a-și reface forțele până la noul ciclu de înflorire.

Când se scot mușcatele afară

Aceste flori de ghiveci, curgătoare, au nevoie de aproximativ 1 – 2 luni de repaus vegetativ, după care pot fi adusă din nou la lumină, în casă, și se revine la udatul cu o stropitoare, crescând treptat cantitatea de apă. Când se scot mușcatele afară primăvara, pe balcon sau terasă, temperatura trebuie să se mențină deja la peste 15 grade.

Mușcata curgătoare – Boli, dăunători și tratamente

Aceste plante curgătoare, atât de frumoase în jardiniere, pot fi afectate de:

putregaiul cenușiu – puf cenușiu pe frunze, apare la temperaturi mai mici de 15oC, în lumina puțină și umiditate crescută și se tratează cu zeamă bordeleza, Captan 50 WP sau Dithane M45

  • putregaiul bacterian – pete brun-gălbui, cu margini bine delimitate și nu se poate trata, ci doar preveni, prin eliminarea și distrugerea plantelor afectate
  • înnegrirea și putrezirea butașilor – afectează butașii, la 7 – 10 zile de la plantare, este cauzată de excesul de apă și un sol cu drenaj slab, se manifestă prin înnegrirea și înmuierea tulpinii și căderea frunzelor și se tratează cu Merpafol sau Mycodifol
  • cancerul bacterian – tumori apărute pe plantă, favorizate de udările cu apă rece, care impun înlăturarea plantelor afectate.

Sursa: www.Grădina Veselă.ro

V-ați întrebat vreodată care este deosebirea dintre produsele cosmetice obișnuite și cele din farmacii? Oare v-ar putea ajuta mai mult așa-numitele preparate dermato-cosmetice decât produsele din drogherie? Tocmai de aceea am creat acest serial, unde explicăm mai pe larg despre ce este vorba.

Ce este dermato-cosmetica?

Sigur cunoașteți termenul dermato-cosmetice, deoarece este deja consacrat. Dacă doriți o îngrijire țintită asupra unei probleme concrete, căutați întotdeauna la farmacie așa-numitele dermato-cosmetice. Compoziția și producția acestora nu sunt reglementate legal și nici nu trebuie să îndeplinească niciun standard special stabilit de lege, pentru a putea fi denumite dermato-cosmetice. Desigur, trebuie să respecte standardele din legea privind produsele cosmetice. 

Potrivit doamnei Lenka Průšová, creator de produse cosmetice și evaluator al siguranței produselor cosmetice, faptul că cineva a dezvoltat un produs în cooperare cu dermatologii nu face ca acesta să fie altceva decât tot un produs cosmetic. Si nici faptul de a fi fost testat dermatologic nu îl ridică la o categorie superioară. 

„Nici măcar nu scrie undeva cum ar trebui să arate ‚adevăratele dermato-cosmetice‘. Ar trebui să fie parfumate sau nu? Cum ar trebui să arate ambalajul? Ce substanțe ar trebui să conțină? Produsele cosmetice au reguli ferme și clare și recomand călduros să le respectați. Este singura modalitate de a nu intra în conflict cu autoritățile de control. Însuși termenul „dermato-cosmetice” este foarte amuzant. „Dermato evocă, în mod evident, utilizarea pe piele, așa că nici măcar numele nu implică niciun principiu util superior”, explică expertul termenul de dermato-cosmetice.

Produsele dermato-cosmetice sunt, de obicei, dezvoltate în colaborare cu și sub supravegherea unui expert dermatolog sau a unui pediatru, fiind testate dermatologic pentru a se potrivi chiar și celor mai sensibile tipuri de ten și de piele. „Așa-numitele dermato-cosmetice respectă doar un minim de cerințe legale pentru marketing, adică exact la fel ca și alte produse cosmetice”, explică Lenka Průšová.

 

 

sursa: www.notino.ro

SPF face parte din rutina zilnică de îngrijire a tenului, indiferent de anotimp – sau cel puțin așa ar trebui să fie. Datorită lui, tenul se poate apăra singur împotriva razelor UV și ne putem bucura de un ten ferm și neted pentru mult mai mult timp. Dar acum aș vrea să trec de la ten la restul corpului, pentru că sezonul de plajă și costume de baie se apropie! Fiecare parte a corpului nostru merită aceeași îngrijire și protecție ca și fața. Așa că am pornit la vânătoare după cele mai bune creme de protecție solară și am reușit deja să le și încercăm.

Cum alegem crema pentru bronzat?

Totul depinde de modul în care pielea noastră reacționează la lumina soarelui. Unii pot sta la soare toată ziua, alții după 10 minute sunt la fel de roșii ca apusul de vară. Diferența este dată de fototipul pielii pe care îl aveți – ar trebui să alegeți nu numai factorul de protecție, ci să luați în considerare și timpul petrecut la soare. 

  • Fototipul I –Aparțineți acestui tip dacă aveți pielea foarte deschisă, probabil cu pistrui, și vă ardeți ușor la soare. 
  • Fototipul II – Acest tip este de fapt destul de apropiat de primul fototip, doar că s-ar putea să nu vă ardeți atât de des. 
  • Fototipul III – Aveți părul șaten și pielea deschisă la culoare? Prin urmare, s-ar putea să faceți parte din această categorie, care se bronzează ușor și se arde doar rareori. 
  • Fototipul IV – Păr mai închis la culoare, cu un ten măsliniu care nu se arde aproape niciodată. 
  • Deci, pe scurt – cu cât numărul fototipului este mai mic, cu atât mai mare este factorul de protecție de care aveți nevoie. Luați în considerare și faptul că nu este suficient să o aplicați o singură dată dimineața, cremele de protecție solară nu sunt atotputernice și au o durată de acțiune limitată. În cele din urmă, cel mai bine este să vă ghidați direct după descrierea produsului specific, iar eu vă voi prezenta câteva dintre cele mai bune. Ei bine, nu chiar eu direct, ci colegii mei care au încercat cremele de protecție solară și le-au pregătit recenzii! 

    Cum a decurs testul cremelor de protecție solară? 

    La Roche-Posay Anthelios

    Îmi cumpăr Bruma de bronzare La Roche-Posay Anthelios regulat în fiecare vară. Nu am găsit încă nimic care să o întreacă. Este foarte lejeră, așa că nu se simte pe piele, iar partea grozavă este că îmi matifiază tenul pentru o perioadă lungă. În plus, ambalajul practic este ușor de transportat în rucsac și de reaplicat la nevoie în timpul zilei. Această opțiune va fi cu siguranță apreciată de femeile care nu vor să-și strice make-up-ul. Pun pariu că această brumă este chiar mai bună decât cea mai bună cremă de protecție solară facială pe care ați încercat-o vreodată. 

    Vichy Capital Soleil Solar Eco-Designed Milk

    Recunosc că nu am mai avut până acum o cremă de protecție solară de la brandul Vichy, însă, după ce am încercat crema Vichy Capital Soleil Solar Eco-Designed Milk, pot spune că nu va fi ultima! Se absoarbe foarte repede și îmi lasă pielea super hidratată toată ziua. Cu siguranță este una dintre cele mai bune creme de protecție solară pe care am avut ocazia să o încerc. 

     

    Biotherm Waterlover Sun Milk

    Am îndrăgit crema de protecție solară Biotherm Waterlover Sun Milk SPF 30. Se întinde foarte frumos și nu creează o peliculă grasă pe ten. Apreciez faptul că nici nu lasă urme unsuroase pe haine. Cel mai important este că vă protejează perfect pielea de soare. În plus, miroase a vacanță de vară, așa că este pur și simplu cea mai bună protecție solară pentru mare! Cu siguranță o voi cumpăra din nou.

    Cosrx Aloe

    Crema Cosrx Aloe Sunscreen este noul meu produs must-have pentru vară! Combină tot ceea ce am nevoie și confirmă încă o dată că produsele cosmetice coreene sunt pur și simplu grozave. Crema este ușoară, se întinde și se absoarbe foarte bine. Datorită efectelor aloe vera, simt că îmi calmează pielea și o face mai puțin predispusă la iritații. Pentru vară am nevoie doar de un serum sub ea, nu aplic nicio altă cremă sub acest SPF. Cred că se potrivește tuturor tipurilor de ten, chiar și celor mai grase, deoarece nu înfundă porii.

    Lancaster Sun Perfect Highlighting Primer

    Această bază pentru fond de ten cu SPF a fost dragoste la prima încercare. Apreciez faptul că produsul vine într-o sticluță cu pompiță, astfel încât nu trebuie să îl storc din tub – lucru care mă deranjează la alte produse. Lancaster Sun Perfect Highlighting Primer are o textură lejeră și se întinde foarte bine. În plus, are un parfum foarte plăcut care îmi amintește de vară. După utilizarea acestui primer, tenul meu a fost moale și frumos luminat. Îl pot recomanda oricui caută o cremă cu SPF ridicat sub fondul de ten.

    Bioderma Photoderm Bronz

    Iubesc uleiurile pentru bronzare uscate, întotdeauna le aleg în locul cremelor tradiționale. Bioderma Photoderm Bronz este foarte plăcut, pentru că spre deosebire de alte uleiuri, are o textură lejeră. Miroase superb, se întinde bine și se absoarbe foarte repede în piele, astfel încât nu lasă pe corp o peliculă grasă. În plus, trebuie să precizez că mă bronzează puțin mai repede. :)

     

     

     

    sursa: www.notino.ro

Pagina 5 din 226