Mereu printre studenti
Ioana

Ioana

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială pentru patrimoniul audiovizual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Tema pentru ediţia din 2020 a Zilei mondiale pentru patrimoniul audiovizual este: "Fereastra ta către lume" ("Your Window to the World"). Documentele audiovizuale extind cunoaşterea noastră a lumii, transformându-ne în martori ai unor evenimente la care n-am fost prezenţi, oferindu-ne posibilitatea de a auzi cuvântări din trecut ale celor ce nu mai pot vorbi şi de a recupera întâmplări şi situaţii cu relevanţa istorică sau, pur şi simplu, inedite.

Sursa : www.agerpres.ro

Marți, 27 Octombrie 2020 07:57

S-au găsit urme de apă pe Lună

NASA a confirmat în premieră, cu ajutorul Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA), prezenţa apei pe faţa vizibilă a Lunii.

Această descoperire, anunţată luni de Agenţia spaţială americană printr-o conferinţă de presă, indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafeţe a Lunii, nu doar în regiunile reci şi umbrite ale acesteia.

SOFIA a detectat molecule de apă (H2O) în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere lunare vizibile de pe Pământ, situat în emisfera sudică a Lunii, precizează un comunicat publicat pe site-ul nasa.gov. Observaţiile precedente care vizau suprafaţa lunară au detectat anumite forme de hidrogen, dar nu au putut să facă distincţia între cele existente în apă şi cele prezente într-o “rudă” a sa apropiată din punct de vedere chimic, hidroxil (OH). Datele colectate din acel crater dezvăluie prezenţa apei în concentraţii cuprinse între 100 şi 412 părţi per milion - aproximativ echivalentul unei sticle de apă având capacitatea de 354,8 mililitri -, captivă într-un metru cub de scoarţă selenară, scrie Agerpres.

Rezultatele studiului au fost publicate în cel mai recent număr al revistei Nature Astronomy.

“Aveam indicii conform cărora H2O - apa pe care o cunoaştem - ar putea fi prezentă pe faţa vizibilă a Lunii”, a declarat Paul Hertz, directorul Astrophysics Division de la Science Mission Directorate din cadrul sediului general al NASA, situat în Washington. “Acum ştim că se află acolo. Această descoperire schimbă cunoştinţele noastre despre suprafaţa Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, a adăugat expertul american.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a declarat că cel puţin până în primăvara sau în vara anului viitor nu va fi rezolvată problema cu noul coronavirus şi până atunci cetăţenii trebuie să înveţe să trăiască cu virusul şi să respecte toate regulile.

„Cred că cel puţin până la primăvară sau chiar vara anului viitor nu vom sta liniştiţi, va trebui să învăţăm să trăim cu virusul respectând toate regulile care unii şi alţii încearcă să ne convingă să nu le respectăm. Dacă respectăm toate regulile şi renunţăm la anumite aspecte din viaţa noastră temporar fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieşim cu bine când lucrurile vor reveni la cvasi-normalitate, adică către primăvară-vară. Inclusiv preşedintele Franţei a transmis un mesaj că până în vară nu va fi uşor cu virusul SARS-CoV-2. Putem avea momente în care lucrurile să se agraveze, momente în care lucrurile să se stabilizeze, adică să mai avem diferite creşteri, scăderi. Totul depinde de noi şi dacă respectăm regulile şi ce măsuri, ce activităţi reluăm, cum le reluăm, sub ce formă le reluăm, putem să controlăm situaţia şi să nu ajungem la o situaţie foarte dramatică în care nu mai putem face faţă”, a declarat Arafat, duminică seara la Antena 3.  
El a mai afirmat că probabil trebuie interzise petrecerile de după alegerile parlamentare pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a petrecut după alegerile locale. 
 „La alegerile trebuie să fie respectate toate regulile, aţi văzut că sunt regulile foarte clare pe ntru toată perioada de campanie, pentru ziua de vot şi să insistăm ca după ziua de vot, la anunţarea rezultatelor, să nu existe niciun fel de sărbătoriri, ieşiri, contact fără mască. Exact asta am văzut la locale şi poate că acolo a avut un impact serios. Va trebui să le interzicem chiar în scris probabil ca să fim siguri ca acest lucru să nu se întâmple atunci. Chiar dacă şi la locale acest lucru nu era permis şi totuşi s-a întâmplat. Va trebuie să învăţăm populaţia că indiferent cât de bucuros eşti care este problema, la momentul respectiv să nu ajungi să transmiţi această boală peste tot în comunitate prin astfel de întruniri”, a explicat şeful DSU. 
 De asemenea, a mai precizat că şi sărbătorile de iarnă trebuie adaptate acestei perioade. 
„Sărbătorile de iarnă ar trebui să fie adaptate acestui virus. Ştiu că atunci din nou vom avea foarte mulţi oameni care vor să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca şi cum nu ar fi fost virusul şi nu este nicio problemă. Din păcate, acest lucru va fi imposibil. Va trebui să ne adaptăm modul în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranţa că la anul să putem într-adevăr să revenim cât mai aproape de viaţa normală”, a explicat Arafat. 
 Acesta a precizat că nu crede că vaccinare va putea începe mai devreme de februarie – martie, în cazul în care vaccinul va începe să fie distribuit până la sfârşitul anului. 
 „În următoarea perioadă vom avea două aspecte Aşteptările noastre să avem vaccin sau terapii mai performante împotriva acestui virus, bineînţeles vaccinul, şi am mai auzit mai multe afirmaţii, inclusiv a domnului doctor Rafila, care a explicat că există şanse să începem la începutul anului viitor eventual primul trimestru, nu mă aştept să avem vaccinări în masă înainte de februarie – martie, dacă într-adevăr vaccinul începe să distribuit la începutul anului. Este o problemă de logistică foarte serioasă care va trebui să fie organizată pe plan mondial. România face parte dintr-un mecanism european şi nu suntem singuri în această situaţie şi e foarte bine”, a conchis Arafat.
Sursa: www.news.ro
O echipă a Universităţii din Tokyo a demonstrat cu ajutorul unui experiment cum pot preveni măştile sanitare contagierea cu noul coronavirus, deşi protecţia este mai mică în cazul celor din pânză comparativ cu cele chirurgicale, relatează EFE, preluată de Agerpres .
 
Potrivit declaraţiilor acordate postului public de televiziune NHK de Yoshihiro Kawaoka, de la Institutul de Ştiinţe Medicale al Universităţii din Tokyo, nu s-au realizat anterior alte experimente similare în cadrul cărora să se folosească virusuri reale.
Experimentul s-a realizat folosind un simulator de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 constând din două capete de manechine plasate în faţa unei vitrine. În cazul unuia dintre acestea, s-a folosit un spray pentru a împrăştia virusul, iar pentru celălalt, un ventilator imitând respiraţia umană.
Receptorul care era protejat cu o mască din pânză a avut o reducere cuprinsă între 20 şi 40% din absorbţia virusului şi între 47 şi 50% în cazul măştii chirugicale obişnuite.
În schimb, cu o mască N95, purtată corespunzător, reducerea a fost cuprinsă între 79 şi 90%.
Când emiţătorul a folosit o mască, din pânză sau chirugicală de unică folosinţă, reducerea contagierii în cazul receptorului a fost de peste 70% pentru ambele cazuri, comparativ cu masca N95 plasată în mod corect, care a beneficiat de o protecţie de aproape 100%.
Joi, 22 Octombrie 2020 09:41

Ziua internațională a Bâlbâielii

În fiecare an pe data da 22 octombrie este marcată Ziua Internaționlă a Balbuției sau, cum se mai spune în termini populari, bâlbâiala. Balbuția este impediment de vorbire care alterează fluiditatea cuvintelor și comunicării. Balbuția afectează între 4 şi 5% dintre copii, dispărând la vârstă adultă în 8 cazuri din 10.

Afecţiune de origine multifactorială, balbuţia mai este încă percepută ca o problemă de ordin psihologic, informează cotidianul francez Le Figaro, citat de Agerpres.

Considerată de multe ori o problemă ce ţine de vorbit, balbuţia alterează fluiditatea cuvintelor şi implicit a comunicării. În majoritatea cazurilor, ea apare la persoane extrem de tinere, dar poate surveni şi la vârstă adultă, în special ca urmare a unor traumatisme.

„Vorbitul poate fi comparat cu scrierea”, explică Marie-Claude Monfrais-Pfauwadel, medic specialist în balbism. „Iniţial, scrierea este haotică, însă ea se poate fluidiza pentru a deveni automată, când te gândeşti la ce scrii, nu la gesturile scrierii”, precizează specialista.

Vorbitul reprezintă, de fapt, o sumă de mişcări produse de muşchii gurii, feţei şi laringelui, mişcări care necesită o mare rapiditate de execuţie şi o excelentă sincronizare pentru a produce sunetele. Astfel, balbuţia mai poate fi considerată o problemă locomotorie. La unele persoane bâlbâite, monitorizarea activităţii musculare atestă 'mioclonii' ale laringelui, mai exact contracţii musculare involuntare, care perturbă vorbitul, mai notează Agerpres.

Specialiştii în domeniul neuroştiinţei au adus multe elemente noi pentru înţelegerea balbuţiei. „Cauza primară a acestei afecţiuni este legată de capacitatea creierului de a trata vorbirea şi limbajul”, explică Luc de Nil, profesor la Departamentul pentru patologia vorbirii şi limbajului din cadrul Universităţii din Toronto.

Astfel, s-a putut constata: creierul persoanelor bâlbâite prezintă diferenţe în acelaşi timp anatomice şi funcţionale comparativ cu cel al persoanelor nebâlbâite. „La persoanele cu balbuţie a fost remarcată o hiperactivitate cerebrală în special în momentul în care acestea iau cuvântul”, detaliază Luc De Nil.

Un studiu publicat recent de echipa profesorului De Nil a dezvăluit că structura creierului este modificată în cazul copiilor care suferă de balbuţie. În unele zone cerebrale, proporţia de materie cenuşie /stratul extern al creierului/ ar fi mai puţin densă, iar conexiunile neuronale - mai puţin eficace. Urmează ca oamenii de ştiinţă să explice legătura care există între aceste modificări şi mecanismele balbuţiei.

Depăşirea balbismului depinde de numeroşi factori, în special de istoricul pacientului şi de vârsta lui. Tehnicile de reeducare practicate de ortofonişti specializaţi sunt o primă soluţie în majoritatea cazurilor. Aceste tehnici pot fi acompaniate de terapii cognitiv-comportamentale, care au drept scop ajutorarea persoanei în a-şi depăşi stresul şi jena pe care aceasta o dezvoltă adesea ca urmare a respectivului handicap. În condiţiile în care balbismul este acompaniat de perturbări de atenţie, un tratament medicamentos poate fi luat în calcul.

Joi, 22 Octombrie 2020 09:35

Ziua nuciferelor

Ziua Nuciferelor a fost înființată de către organizația Liberation Foods cu scopul de a informa oamenii la nivel internațional asupra rolului pe care îl au nuciferele într-o alimentație sănătoasă.

Aceste alimente au intrat în obiceiurile de consum ale oamenilor cu 7000 de ani înaintea lui Hristos. De atunci și până în prezent s-au descoperit circa 50 de tipuri de nucifere comestibile, care au servit drept hrană pentru oameni și animale timp de milenii.

Este așadar o zi perfectă pentru a include în dieta ta aceste alimente delicioase. Opțiuni sunt mult, așa că ai de unde alege. Iată câteva: nuci, fistic, alune, migdale, castane, caju etc. Tot ce trebuie să faci este să te decizi care-ți plac mai mult.

Nuciferele sunt foarte benefice pentru organismul tău, iar printre efectele lor benefice se numără și ajutorul oferit în prevenirea cancerului și a bolilor de inimă.
nucifere1
Joi, 22 Octombrie 2020 08:03

Aer curat pentru Craiova

Asociația pentru Educație Sud Vest Oltenia EDUCOL împreună cu o echipa de voluntari de la OMV Petrom, Departamentul de Fizică al Universității din Craiova și Centrul  Meteorologic Regional Oltenia din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie vă invită la conferinţa de lansare a proiectului de voluntariat ClearAir-Cv care se va desfăşura în mediul on-line joi, 22.10.2020, ora 12:00.

Proiectul de voluntariat este sponsorizat de OMV Petrom în cadrul competiției interne Campionatul de Voluntariat, ediția 2020, are un buget de 3000 euro șiîși propune dezvoltarea unei rețele independente de senzori și stații meteo în scopul determinării calității aerului respirat de locuitorii Craiovei și conștientizării populației cu privire la importanța vremii și a calității aerului pentru sănătatea acesteia.

Echipa de implementare a proiectului este alcătuită din 10 studenți coordonati de 5 cadre didactice de la Departamentului de Fizica de la Universitatea din Craiova, Administrația Națională de Meteorologie-Centrul Meteorologic Regional Oltenia și OMV Petrom.

În cadrul acestui proiect sunt preconizate următoarele rezultate:

  1. Realizarea unei rețele urbane alcătuite din 6 stații meteorologice și 10 senzori de particule pentru realizarea unor măsuratori meteorologice și de calitate a aerului
  2. Realizarea unui site web cu pagină de Facebook asociată care vor furniza informații la liber, pentru comunitatea locală, pe baza măsurătorilor efectuate de senzorii și de către stațiile meteo
  3. Dezvoltarea unei campanii de conștientizare a publicului larg despre importanța stării vremii și a calității aerului pentru sănătate

Persoane de contact:

Lect. univ. dr. Xenia NEGREA (0745567724)

Lect. univ. dr. Mihaela Tinca UDRIȘTIOIU (0723533117)

Link conectare:

https://us04web.zoom.us/j/72538939422?pwd=eFhxTFRicjhSTVRBUzJ0UmdvaXA3UT09

Meeting ID: 725 3893 9422

Passcode: NU9yii

Miercuri, 21 Octombrie 2020 08:03

Filme de văzut în octombrie

Luna octombrie a venit, așa că este momentul să îți faci o listă cu filmele și serialele pe care le urmărești. Iar ca totul să îți fie și mai ușor, îți facem câteva recomandări:

1. Rebecca (2020)

După cum deja ți-ai dat seama, Rebecca este inspirat de romanul clasic din 1938 al lui Daphne du Maurier. Regizorul Ben Wheatley propune o adaptare modernă în care Lily James o va interpreta pe Mrs. de Winter, o femeie care se căsătorește cu un bărbat bogat și cu care se mută la moșia Manderley. Naivă și lipsită de experiență, ea se va afla în umbra primei soții a lui Maxim, Rebecca.

Premiera: 21 octombrie

2.Emily in Paris (2020)

Emily, jucată de actrița Lily Collins, este o tânără americană din Midwest angajată de o firmă de marketing din Paris cu scopul de a le oferi o altă perspectivă asupra lucrurilor. În spatele serialului se află producătorul Darren Star, cel care a realizat Beverly Hills, 90210, Melrose Place .

3.Moneyball (2011)

Filmul Moneyball are ca sursă de inspirație cartea cu același nume scrisă de Michael Lewis. Billy Beane, jucat de actorul Brad Pitt, este un fost jucător de baseball care în cele din urmă ajunge să fie managerul echipei Oakland Athletics. Scopul lui este de a aduna o echipă de baseball, cu un buget redus, folosind informații și analize generate de un computer.

4.The Trial of the Chicago 7 (2020)

Regizat și scris de Aaron Sorkin, filmul spune povestea a șapte persoane aflate în proces, în urma multiplelor acuzații de crimă după protestul de la Conveția Națională Democratică din 1968 din Chicago, Illinois.

Sperăm că ti-am fost de ajutor și vom reveni, în scurt timp cu alte recomandări de filme cu tematica de Halloween pentru tine și cei dragi!

Vizionare plăcută!

Miercuri, 21 Octombrie 2020 07:53

Ceapa roșie, aliatul în sezonul rece

Ceapa roşie are în compoziţie toată grupa de vitamine B, vitamina C, minerale precum fosfor, natriu, calciu, magneziu, zinc şi fier, acid folic şi biotină. Ceapa roşie este un puternic dezinfectant şi un bun diuretic, de aceea nu ar trebui să lipsească din alimentaţia zilnică, scrie România TV.


Fiind un puternic analgezic şi antiinflamator, ceapa roşie poate calma durerile reumatice şi pe cele provocate de gută. Taie ceapa rondele, aşeaz-o pe un tifon şi încălzeşte-o la aburi, iar apoi pe un capac întors se fixează pe locul dureros şi inflamat.
În caz de sinuzită se pot face inhalaţii cu aburi de ceapă roşie. Inhalaţiile se fac, de obicei seara, înainte de culcare, şi nu se mai iese apoi afară din casă.

Durerile de cap şi chiar migrenele trec dacă se leagă capul, pentru câteva minute, cu o cataplasmă de ceapă. De asemenea, ceapa roşie este foarte bună şi în cazul tusei, durerii în gat, răcelii sau gripei.

                                                                                                ceapa rosie 1

Gala MTV Europe Music Awards va avea loc, pe 8 noiembrie, în patru spaţii din Londra şi Budapesta şi va fi găzduită de grupul Little Mix.

Din cauza pandemiei, ceremonia va fi compusă din transmisiuni realizate în cele două oraşe, potrivit MTV.

ViacomCBS a anunţat că la gală vor cânta Sam Smith, Doja Cat, Maluma, Yungblud şi Zara Larsson, dar şi Little Mix. Alţi artişti care vor susţine recitaluri vor fi anunţaţi în curând.

Lady Gaga, BTS şi Justin Bieber au primit cele mai multe nominalizări anul acesta la MTV Europe Music Awards.

Lady Gaga a obţinut şapte selecţii, între care pentru „cel mai bun artist”, „cel mai bun videoclip” şi „cea mai bună colaborare”- cu Ariana Grande pentru „Rain On Me”, iar BTS şi Justin Bieber, câte cinci.

MTVEMA #27 va fi transmisă în 180 de ţări şi teritorii.

Sursa : www.news.ro

Pagina 138 din 226