Mereu printre studenti
Luni, 24 Aprilie 2023 08:09

Care sunt cele mai toxice plante care se găsesc în România

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iată care sunt cele mai toxice plante care se găsesc în România. Viu colorate si cu un aspect plăcut, multe dintre cele mai otrăvitoare plante, care pot ucide rapid un om chiar dacă sunt ingerate în cantităţi foarte mici, se găsesc adesea pe lângă casele românilor sau chiar în gradină, deoarece oferă un decor frumos.

Lăcrămioarele

descărcare 14

Lăcrămioarele sau mărgăritarele, cum mai sunt numite firavele plante care înfloresc primăvara, sunt nu doar frumoase, ci şi periculoase din cauza toxicităţii substanţelor active conţinute.

Convallaria majalis, după denumirea lor ştiinţiifică, încântătoarele mărgăritare intră nu doar în categoria plantelor decorative, ci şi în a celor medicinale, datorită proprietăţilor diuretice şi de activare a tonicităţii cardiace pe care le au.

Puţină lume ştie însă că ele conţin substanţe toxice care le fac periculoase.

 

„Ingestia accidentală, în cantităţi mari, a apei în care au fost ţinute plantele sau a frunzelor, florilor ori tijelor acestei plante poate provoca ameţeli, greaţă şi vomă, dureri la nivelul cavităţii bucale şi dureri abdominale, diaree şi crampe intestinale”, explică Flavius Dănăilă, specialist în fitoterapie. Periculozitatea cea mai mare vine din faptul că substanţele pe care aceste plante le conţin încetinesc ritmul cardiac. De asemenea, întăresc energia contracţiilor sistolice şi cresc foarte mult excitabilitatea celulei musculare cardiace. Asta duce la creşterea tensiunii arteriale. Bătăile inimii pot deveni neregulate.

Cei mai expuşi sunt copiii mici şi animalele de companie. Aeştia pot înghiţi accidental bobiţe de mărgăritar, frunze, sau apa din vazele în care au fost puse aceste flori. Este recomandat ca vasele în care sunt ţinute aceste plante să fie amplasate în locuri la care copiii şi animamele nu au acces.

Dacă, totuşi, se întâmplă un astfel de accident, este necesară prezentarea la medic, care va administra pacientului un cărbune medicinal special pentru absobţia substanţelor toxice şi medicamente pentru reglarea ritmului cardiac.

Omagul

descărcare 13

Omagul este o plantă cu flori violet și galbene și este una dintre cele mai periculoase plante din România. Se găsește în zone de munte în special, dar și la deal. Denumită popular mărul-lupului sau mierea ursului, omagul este o plantă care conține aconitină, o toxină periculoasă care poate provoca tulburări gastro-intestinale grave. De asemenea, încetinește ritmul cardiac și poate duce chiar la moarte. 50 de grame de rădăcină de omag pot provoca moartea unui adult.

Cucuta

descărcare 12

Cucuta este o altă plantă otrăvitoare foarte des întâlnită în România. Toate părțile plantei sunt toxice și pot provoca moartea. Cucuta conține alcaloizi piperidinici toxici, uleiuri esențiale, acizi organici, flavonoizi, cumarine, glucide, oline, alcaloizi, furancocumarine. Doar trei grame ingerate din această plantă pot provoca instantaneu decesul.

Leandrul

descărcare 11

Deși arată că o plantă inofensivă și foarte frumoasă, nu vă lăsăți înșelați de culorile plăcute ale leandrului.
Leandrul este una dintre cele mai otrăvitoare plante, cultivate în gospodării. Planta crește în tufe bogate și are flori deosebit de frumoase și de aceea suntem tentați să o cultivăm. Însă dacă faceți acest lucru, aveți mare grijă să nu o atingeți sau să mâncați frunzele sau semințele.
Acestea sunt foarte toxice și provoacă probleme intestinale și dureri puternice. De asemenea, leandrul poate provoca probleme de inimă, proastă circulație, frisoane, atacuri cerebrale, comă și chiar moarte.
100 de grame din frunzele acestei plante pot ucide un animal de talie mare (vacă, bou, cal). La om, doar câteva grame de frunze mestecate pot avea ca efect oprirea inimii.

Ricinul

descărcare 10

Uleiul de ricin este un cunoscut digestiv. Deși are un gust oribil, nu este dăunător organismului, însă veți fi surprinși să aflați că o singură boabă a plantei din care este fabricat poate să omoare un om în doar câteva minute.

Atunci când uleiul de ricin este produs sunt îndepărtate multe componente toxice ale plantei, pentru a fi sigur la consum.
Dacă totuși te afli printre norocoșii care nu mor din cauza boabelor plantei, te poți aștepta la simptome precum: greață, amețeală, tahicardie, atacuri cerebrale și tensiune scăzută – simptomele pot ține câteva săptămâni.

Mătrăguna

descărcare 9

Această plantă are mai multe denumiri, inclusiv Belladonna, Cireșele morții și Murea Diavolului. Atât fructele, cât și frunzele sunt extrem de toxice și se cunosc cazuri în care copii au murit după ce au mâncat doar două fructe.
Aceasta este una dintre cele mai toxice plante din Emisfera Vestică. Consumarea fructelor duce la delir, halucinații, pupile dilatate, sensibilitate la lumină, tahicardie, dureri de cap, erupții ale pielii și convulsii.
Dacă nu primesc antidotul la timp, cei care mănâncă aceste fructe vor muri din cauza problemelor de respirație și al ritmului alert al inimii.

 

 

 

 

 

sursa: www.gds.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.