Mereu printre studenti
Luni, 12 Septembrie 2022 08:08

SCMU Craiova a făcut instrucţie cu Steaua la Memorialul „Georgel Ziguli”

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

SCMU Craiova a impresionat cu adevărat la turneul amical din Macedonia, din acest weekend. Formaţia din Bănie a încheiat pe primul loc, cu trei victorii din tot atâtea posibile, iar această reuşită este cu atât mai importantă cu cât echipele participante sunt, majoritatea, campioane în ţările lor.

Trupa lui Dănuț Pascu s-a impus și ultimul meci, cel de duminică, scor 3-1 (25-21, 25-20, 21-25 și 28-26), în fața formației Radnicki Kragujevac. În celelalte două dispute, SCMU a trecut cu 3-0 (25-15, 25-18, 25-21) de OK Strumica Nikob (campioana Macedoniei de Nord și gazda turneului) şi tot cu 3-0 (25-15, 25-15, 25-16) de OK Budva (campioana Muntenegrului).

SCMU Craiova: Laurențiu Lică, Andrei Georgescu, Maxson Pereira, Vinicius Santos, Filip Kovacevic, Dimitrije Pantic, Ionuț Telelu, Sergiu Diaconescu, Robert Viiber, Andrei Cârlogănescu, Robert Călin, Ștefan Lupu, Gabriel Dunăreanu. Antrenori: Dan Pascu, Claudiu Mitru.

Pentru SCMU Craiova va urma, în perioada 15-17 septembrie, în Polivalenta din Bănie, un nou turneu de pregătire, iar adversarele vor fi Steaua, Zalău şi Cluj. 

 

 

sursa: www.gds.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.