Mereu printre studenti
Marți, 21 Iunie 2022 11:58

Şcoală de vară ,,Alege să înveți pentru viitorul tău!”

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

  52 de elevi de la mai multe licee din Oltenia vor participa, în perioada 4-18 iulie 2022, la Şcoala de vară ,,Alege să înveți pentru viitorul tău”, organizată de Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova.

              Programul celor 14 zile cuprinde cursuri de vară, care vor permite acumularea de către elevi a unui capital academic și vor deprinde tinerii cu strategii noi de învățare. De asemenea, liceenii vor beneficia de consiliere profesională și orientare în carieră care îi vor ajuta să-și descopere aptitudinile. În plus, ei vor fi îndrumați spre alegerea unei facultăți/domeniu de studiu în acord cu interesul și calitățile lor. Pentru a alege specializările la care ar putea să se înscrie, elevii vor participa și la ateliere de lucru în domenii specifice (cu scopul dezvoltării personale și autocunoașterii). Din programul școlii de vară nu vor lipsi nici activitățile recreative.

           Personalul implicat în implementarea proiectului este format din cadre didactice şi experți ai Universităţii din Craiova, precum şi profesori de la liceele de unde a fost selectat grupul ţintă. Cu toții s-au pregătit intens pentru ca activitățile să fie cât mai atractive pentru elevi.

           Prin implementarea acestui proiect, liceenii vor fi mai motivaţi şi mai pregătiţi mental pentru etapele de acumulare şi studiu care vor urma când vor deveni studenţi şi care constituie primul pas în construirea unei cariere sustenabile.

           Acesta este al treilea an în care este organizată școala de vară la Facultatea de Științe Sociale în cadrul programului ROSE – Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project),finanţat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. 

          ROSE este un program care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar şi la creşterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.