Mereu printre studenti
Joi, 27 Ianuarie 2022 09:35

Expoziție de pictură a artiștilor din Gorj și Mehedinți

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează marți, 1 februarie, vernisajul expoziției „Punte literar-artistică Gorj-Mehedinți”.

Evenimentul va avea loc la Sala „Clubul Artelor Open Mind” din cadrul Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu-Severin, începând cu ora 17:00. Vor fi expuse timp de două săptămâni lucrări de pictură semnate de:

  • Cornel Vana,
  • Petrică Birău,
  • Liliana Galor (Israel),
  • grafică de Florin Isuf,
  • Eric Perjovschi (Republica Moldova), Codruț Duduman,
  • fotografie realizată de Ștefania Laza,
  • Daniel Alexandru,
  • Dragoș Mircea Gheorghe.

Vor avea loc și apariții editoriale susținute de CJCPCT Gorj: nr. 3-4/2021 al revistei de cultură „Portal Măiastra”; publicații de etnografie și folclor “Crinul Satelor” și „Revista Jiului de Sus” ; album etnografic “ Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, semnat de Teodor Dădălău; lansare carte Ion Cepoi – „Bună dimineața, Doamnă!” (poezie).

Album foto cu frumusețile Gorjului

Iată ce scrie în prefața albumului semnat de Teodor Dădălău, managerul CJCPCT Gorj, Ion Cepoi: „Privit de sus, de la înălțimea cerului și a norilor – care îmbracă în hlamidă albă munții Parâng, Vâlcan și Godeanu, coborând spre Subcarpații Getici aflați între Motru și Olteț, urmând apoi calea visătoarelor dealuri și văi de pe Platoul Getic, pentru a sfârși în câmpiile și luncile din sud – Gorjul pare a fi un imens amfiteatru construit anume de Dumnezeu pentru a ne reaminti că raiul s-a aflat întotdeauna lângă noi, trebuind doar a ne deschide ochii sufletului și minții întru slava și măreția lui!

Multe și felurite sunt minunile Gorjului: cheile săpate în stâncă ale Jiețului, Corcovei, Gilortului, Galbenului, Sohodolului și Oltețului.

Peșteri neasemuite: Peștera Cioarei de la Boroșteni cu urme de locuire de peste 50.000 de ani; Peștera Muierilor de la Baia de Fier, Peștera lui Zalmoxis de la Polovragi, Gura Plaiului de a Topești, Peștera cu lilieci de la Runcu și alte aproape 2000 de peșteri și grote răspândite în toata zona muntoasă a Gorjului; mănăstiri care mărturisesc din trecute vremuri credința în Dumnezeu: Tismana – marea lavră și prima arhimandrie din Țara Românească, Polovragi, Lainici, Crasna, Vișina, Tg-Cărbunești, Cărpiniș, Logrești ș.a.  În  peșterile, schiturile și mănăstirile Gorjului, pe munții, dealurile și văile acestui ținut au viețuit și viețuiesc oameni, s-au scris și trăit legende, s-au dus bătălii și s-au plecat genunchii pentru închinăciune, s-au născut, făcut și desfăcut destine!”, conform lui Ion Cepoi.

Expoziția găzduită de Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu-Severin va putea fi vizionată de iubitorii de frumos timp de două săptămâni. Curatorii evenimentului sunt Daciela Rotaru Mițu și Ion Cepoi. Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în parteneriat cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu- Severin și Palatul Culturii “Teodor Costescu”.

Sursa: www.gds.ro 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.