Mereu printre studenti
Marți, 13 Iulie 2021 10:14

Cum s-au mișcat cele două echipe din Craiova în vară și ce șanse au în noul sezon

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Craiova are din nou două echipe în prima ligă, iar rivalitatea se anunță una pozitivă pentru fotbalul românesc.

Ambele echipe au ambiția de a termina cât mai sus în noul sezon. Universitatea Craiova își propune să câștige titlul, în timp ce pentru FC U Craiova 1948 obiectivul este cel puțin o prezență în play-off, deși este nou-promovată.

Universitatea Craiova  vine după ratarea șansei de a câștiga titlul în sezonul precedent, dar a încheiat totuși într-o notă pozitivă, ținând cont că a câștigat Cupa României.

De partea cealaltă, U Craiova 1948 a promovat fără mari probleme, iar în această vară l-a numit pe Adrian Mutu în funcția de antrenor principal.

Universitatea Craiova, a treia favorită la câștigarea titlului

În ultimele trei sezoane, Universitatea Craiova a fost implicată în lupta pentru câștigarea titlului, dar nu a reușit să izbutească acest lucru până în prezent. Iar în sezonul ce stă să înceapă echipa pregătită de Marinos Ouzounidis este cotată cu șansa a treia la câștigarea titlului, conform informațiilor din secțiunea pariuri sportive fotbal de pe 888sport.

Astfel, Universitatea Craiova are cota 6.00 la câștigarea titlului și este devansată de CFR Cluj (cota 2.35) și FCSB (cota 3.50).

Universitatea Craiova mizează mult pe omogenitate și continuitate în noul sezon. Grecul Marinos Ouzounidis a fost păstrat în funcția de antrenor principal, deși spre finalul sezonului trecut au existat informații în presă legate de posibilitatea ca acesta să fie schimbat din funcție.

Nici la nivelul lotului nu s-au înregistrat modificări numeroase, cel puțin la capitolul achiziții. Portarul David Lazar a venit de la Astra și are șanse mari să fie titular în acest sezon, în timp  ce Denis Rusu a fost adus și el că o rezervă pentru postul de portar. Conte de la Beitar Jerusalim este singura achiziție din străinătate făcută de Universitatea Craiova.  În centrul apărării a fost adus și Valerică Găman, un jucător cu  o mare experiență în Liga 1, venit după o retragradare cu Astra Giurgiu. Marieș de la  Comuna Recea a impresionat în sezonul precedent și are șansa să demonstreze  și la nivelul Ligii 1.

În plus, Universitatea Craiova l-a readus și pe atacantul  Markovici, care în sezonul precedent a fost împrumutat la Academica Clinceni. Considerat un mare talent, Markovici a avut probleme mari din cauza accidentărilor, iar în ultima stagiune a avut și kilograme în plus.  El a marcat 4 goluri în 13 meciuri la Clinceni.

În Jovan Markovici, patronul Mihai Rotaru are mare încredere, iar recent a spus că poate valora peste 20 de milioane de euro.

”Eu cred că sunt trei jucători care valorează 20.000.000 de euro. Eu cred că primul este Cicâldău, al doilea, Markovic, iar al treilea este Octavian Popescu. Eu cred că aceștia sunt jucătorii care pot valora 20.000.000 de euro”, a spus Rotaru.

La capitolul plecări, Universitatea Craiova nu s-a despărțit de niciun jucător important în această vară. Acka (Kiryat), Bărbuț (Sepsi), Al. Tudorie (Arsenal Tula), Mamut (Zapresici), Camară (Jagiellonia), M. Șerban (Chindia), M. Roman (liber), Burlacu (liber) și Marinescu (liber) sunt fotbaliștii care au plecat de la Universitatea Craiova.

FC U Craiova 1948 mizează pe Mutu și pe transferuri din străinătate

FC U Craiova 1948 a remaniat serios lotul după ce a promovat în prima ligă. Antrenorul care a reușit promovarea, Eugen Trică, s-a despărțit de U Craiova 1948, iar în locul  său a fost adus Adrian Mutu, care a refuzat prelungirea contractului la naționala de tineret pentru a veni în Bănie.

Mult mai lungă este lista cu plecări de la U Craiova 1948. Pe ea se regăsesc jucătorii Gugu (U Cluj), Anghelina (Chiajna), Ad. Voicu (Chiajna), Zimță (liber), D. Ispas (U Cluj), Luboya (liber), Ciolacu (liber), V. Munteanu (liber), Cacheiro (liber), C. Cristea (liber), Gît (U Cluj), Diakite (liber), Taborda (liber), R. Tudor (liber), Boția (liber), Stoenac (Poli Iași) și Cristiu (liber).

La capitolul achiziții, U Craiova 1948 a făcut un singur transfer intern: Bauza, un jucător care a impresionat în liga secundă la Csikszereda. Oltenii au avut mai mulți jucători din Liga 1 pe listă, însă s-au lovit fie de sume mari de transfer, fie de pretenții financiare ridicate ale acestora.

În aceste condiții, U Craiova 1948 a mizat pe jucători cu experiență din străinătate, iar la club au ajuns  Machado (Oliveirense), Asamoah (Sint-Truiden), Bagayoko (liber), Kovacici (NK Lokomotiva), Gajici (Vozdovac) și Gremsl (St. Polten).

Lipsa omogenității din lot s-a simțit și în meciurile amicale disputate în această vară, în care U Craiova 1948 nu a reușit să impresioneze. Totuși, echipa trebuie să-și revină rapid, având în vedere că debutează în Liga 1 pe terenul lui CFR Cluj, iar apoi primește vizita lui Dinamo. Pentru câștigarea titlului, U Craiova 1948 are cota 51.00 în noul sezon.

Sursa: cvlpress.ro 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.