Imprimă această pagină
Joi, 15 Aprilie 2021 08:58

Ce se întâmplă în organism când elimini zahărul din dietă

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Medicii și nutriționiștii pot avea dezbateri privind beneficiile pentru sănătate ale cărnii, carbohidraților sau cofeinei, dar toți experții sunt unanim de acord când vine vorba despre zahăr. Pe scurt, excesul de zahăr este dăunător.

Studii științifice au demonstrat că zahărul adăugat provoacă inflamație, care afectează creierul, inima, tractul gastrointestinal, adică totul.

Ar fi însă imposibil – și nesănătos – să tăiem orice legătură cu zahărul, deoarece se află și în alimente care au valoare nutritivă mare.

Zahărul rafinat provoacă inflamaţie

Well+Good scrie că există două feluri de zahăr: zahărul simplu, care este natural și devine carbohidrați (ca acela din legume, fructe și cereale) și zahărul rafinat, care provine din trestie/sfeclă de zahăr și este utilizat în alimente procesate și îndulcite.

Brigitte Zeitlin, nutriționistă cu un master în sănătate publică, spune că eliminarea cu totul a zahărului ar însemna renunțarea la nutrienți valoroși aflați în legume și zarzavaturi, în fructe și cereale. Când vorbesc de zahăr adăugat, doctorii se referă la cel rafinat, cel care provoacă inflamație.

Legătura dintre zahăr și tractul gastrointestinal este deosebit de importantă pentru că ultimul influențează, practic, totul. Aceasta se referă, fără a se limita, la digestie, dispoziție, imunitate și funcție cognitivă. „Când este vorba despre zahăr adăugat și sănătatea intestinului, mai sunt multe pe care nu le știm. Dar studii științifice susțin că provoacă un profil inflamator în intestin și dăunează microbiomului”, spune dr. Will Bulsiewicz, gastroenterolog și autor al cărții „Fiber Fueled”, vorbind despre populația de bacterii care trăiesc în intestin.

„Are sens că mâncarea determină starea bacteriilor intestinale.” Dr. Bulsiewicz spune că eliminarea zahărului adăugat din dietă dă o stare de echilibru multor oameni. „Eliminând alimente despre care știi că fac rău intestinului, ca zahărul, rămân cele care sunt bune și care vor aduce echilibru intestinului.”

Efectele benefice ale eliminării zahărului adăugat

Când intestinul este echilibrat, bacteriile bune prosperă. Vă puteți aștepta la îmbunătățirea digestiei (da, inclusiv tranzitul), ca pielea să arate mai bine, ceața de pe minte să se ridice, iar dispoziția să se îmbunătățească. Totul se leagă de ceeea ce se află în intestine.

În loc să vă faceți un scop din eliminarea totală a zahărului adăugat, are mai mult sens să urmați recomandări precum cele din US Dietary Guidelines for Americans. Acestea spun că zahărul adăugat nu trebuie să aducă mai mult de 10% din caloriile zilnice. Reducerea zahărului adăugat naște întrebarea cu ce ar trebui înlocuit.

„Societatea a aclamat îndulcitorii artificiali pentru că au zero calorii, dar motivul pentru care au zero calorii este că nu sunt absorbiți de corp”, spune dr. Bulsiewicz. „Dar aceasta nu înseamnă și că nu modifică microbiomul; tot ce consumăm schimbă microbiomul, într-un fel sau altul.” Îndulcitorii artificiali pot fi asociați potențial cu rezistența la insulină, deoarece ei tot măresc nivelul zahărului din sânge, adaugă doctorul.

Cum putem lua ce e mai bun din îndulcitori

Când este vorba despre sănătatea intestinului, dr. Bulsiewicz este categoric: cel mai bine este fără niciun îndulcitor. Dar e de acord că este în firea oamenilor să dorească dulciuri, așa că cei mai mulți nu vor duce o viață lipsită de ceva dulce. El dă câteva indicații:

Prima – opțiuni minim procesate (batoane cu fructe sau semințe, iaurt), sunt mai bune decât cele procesate (prăjituri și bomboane).

A doua – siropul de arțar/agave sau mierea au măcar niște nutrienți (zinc în siropul de arțar, vitamina K în agave, magneziu în miere), așa că oferă ceva mai mult decât îndulcitorii artificiali.

A treia – cel mai bun aliment dulce este un fruct întreg. Are fibre și nimic nu este mai bun pentru intestin.

Doar pentru că nu este bun pentru intestin nu înseamnă că zahărul nu are nicio valoare. Cea primară este că are gust bun și uneori vreți doar să mâncați ceva care să vă dea o stare temporară de fericire. Dar dacă vă simțiți sfărâmat tot timpul și se întâmplă să aveți o dietă bogată în zahăr, e bine să fiți atenți.

Eliminând zahărul s-ar putea să fie exact soluția ca să vă simțiți mai bine. Când zahărul face un pas în spate în viața voastră, permite altor alimente, bogate în nutrienți, să treacă în față. Iar asta vă va face organisml fericit, cu tot cu intestin.

Sursa: www.gds.ro