Epilepsia este o afecţiune a sistemului nervos central definită ca o tulburare a activității electrice din interiorul creierului uman, care conduce la apariția unor crize repetate în care persoana respectivă poate avea manifestări convulsive, însă, între crize, pacienţii sunt şi se comportă de cele mai multe ori normal.
Din cauza acestora, uneori înfricoșătoare, de-a lungul secolelor persoanele cu epilepsie au fost privite cu teamă superstițioasă de cei din jur și chiar și astăzi sunt ținta atitudinilor negative, discriminatorii. La ora actuală, în lume circa 50 de milioane de persoane au această afecțiune, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Există mai multe tipuri de epilepsie, în funcție de cauze, dar în șase din zece cazuri etiologia bolii rămâne necunoscută.
Atunci când afecțiunea are cauze cunoscute, tratarea cauzei înlătură și crizele epileptice, iar în situația bolii cu cauze necunoscute crizele pot fi ținute sub control cu tratament medicamentos anticonvulsiv.
La nivel mondial, peste 50 de milioane de persoane suferă de epilepsie. În România sunt înregistraţi oficial 130.000 bolnavi, dar numărul real se apropie de 400.000.
Ziua în care se poartă violet în solidaritate cu persoanele afectate de epilepsie – Purple Day – este una din cele mai emoționante manifestări mondiale de sprijin și susținere pentru cei aflați în suferință.