Leuşteanul este o plantă aromatică de origine mediteraneană, cunoscută şi apreciată din antichitate, atât în scop culinar cât şi medicinal.

În bucătăria tradiţională românească, leuşteanul este folosit la murături, ciorbe (miel, fasole, varză), sosuri şi aproape nu există gospodărie în mediul rural unde să nu fie cultivat în grădină pentru calităţile sale culinare dar şi digestive.

Părţile folosite sunt planta întreagă, rădăcina, ramurile înflorite şi seminţele.

Leuşteanul - Compoziţie

Rădăcina de leuştean conţine amidon, zahăr, zaharoză, apă, răşină, acid de angelică. Toate părţile plantei conţin ulei volatil, gumirezine, taninuri, grăsimi şi săruri minerale.

Leuşteanul - Acţiune

Leuşteanul are acţiune antiinflamatorie, antibacteriană, antiparazitară, antivirală, antifungică, stimulează funcţia hepato-biliară, acţiune tonic-aperitivă, creşte pofta de mâncare, diuretică, combate steatoza ficatului, reglează ciclul menstrual şi ameliorează dismenoreea, neurotonic, uşor anticoagulant, sedativ, hipotensiv, efect expectorant în afecţiuni respiratorii, antiinflamator, emolient şi cicatrizant la nivelul pielii în afecţiuni cutanate.

Leuşteanul - Indicaţii terapeutice

Leuşteanul este indicat în bronşite acute şi cronice, dischinezii biliare, dispepsii digestive, anorexie, constipaţie, intoxicaţii alimentare, enterocolite, colopatii spastice, colite fermentative, parazitoze intestinale, boli hepato-biliare, infecţii urinare, litiază renală, hipertensiune arterială, tulburări menstruale

În uz extern, leuşteanul este folosit în afecţiuni dermice (psoriazis) şi dureri reumatice (artrite, artroze).

Preparate pe bază de leuştean: frunze proaspete, suc natural, pulbere de plantă uscată, infuzie.

Leuşteanul - Precauţii şi contraindicaţii

Nu se foloseşte în perioada sarcinii şi se foloseşte în cantităţi moderate (maximum 3 g pe zi de frunze proaspete) în timpul alăptării.

Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leuşteanului, administrat în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp, în infecţiile renale.