Mereu printre studenti
Marți, 21 Ianuarie 2020 13:32

Veste uriaşă la U Craiova!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

LOVITURA dată cu fotbalistul italian cu selecţii în naţională: oltenii trag din nou la titlu.


U Craiova l-a scos de pe lista neagră pe portarul Mirko Pigliacelli (26 de ani), cel care devenise un "inamic" al lui Victor Piţurcă. Italianul ar fi urmat să părăsească echipa, în urma pedepsei impuse de fostul antrenor al echipei.

Mirko Pigliacelli, despre U Craiova
Portarul italian a fost numărul 1 la U Craiova de la venirea sa în iulie 2018, dar situaţia s-a schimbat după numirea lui Victor Piţurcă. Antrenorul şi jucătorul au avut un conflict, în urma căruia Pigliacelli a ajuns să fie exclus din lot.

Acum, oltenii visează la milioanele de euro pe care le pot obţine de pe urma lui Pigliacelli, care va reveni în poarta echipei. Într-un interviu acordat Telekom Sport, italianul a fost întrebat dacă va reveni odată la Craiova, după ce va pleca, iar jucătorul a răspuns prompt: "De ce trebuie să plec? Stau aici, stau mai bine, nu? E o perioadă frumoasă, facem multe antrenamente, două pe zi, lucrăm foarte bine cu antrenorul de portari şi e foarte importantă pregătirea din cantonament. Normală. Facem ce trebuie, ce spune Mister, facem treabă foarte bună cu antrenorul de portari, dar e puţin mai greu decât antrenamentele normale, pentru că este cantonament, dar e ok.

În România am făcut şi anul trecut. Înainte nu. Cantonamentul de iarnă, pentru că e diferit decât cel din Italia. Dar e şi frumos, avem ocazia să stăm împreună, cu toată echipa, cu toţi băieţii şi unde suntem e foarte frumos", a susţinut Pigliacelli.

15 selecţii are Pigliacelli în naţionalele under ale Italiei.
63 de meciuri are italianul în Liga 1.
Fotbalistul a vorbit şi despre cum a făcut pasul în România, după ce jucase opt ani în ţara natală: "Am fost în Italia şi, când a venit oferta din România, din Craiova, m-am gândit puţin. Nu ştiam cum e aici, nu ştiam cum se stă, cum e viaţa în România. Dar după aceea, am ajuns la Craiova şi s-a schimbat tot după o săptămână, două. Am înţeles că viaţa e foarte frumoasă şi stau foarte, foarte, foarte bine", a mai spus portarul italian pentru Telekom Sport.

La începutul lunii ianuarie, Pigliacelli a vorbit deschis despre conflictul cu Victor Piţurcă, după ce avusese o izbucnire pe Instagram, în urma plecării lui Piţi de la U Craiova.

Sursa : www.telekomsport.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.