Mereu printre studenti
Ioana

Ioana

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Joi, 22 Februarie 2024 10:59

Apa și proprietățile ei

Densitatea

Apa în stare lichidă are o densitate de aproximativ 1 g/cm3. Aceasta se modifică însă atunci când apa îngheață. Volumul se mărește în timpul fazei de tranziție de la apă la gheață și astfel densitatea scade la aproximativ 0,9 g/cm3. Astfel gheața pare să fie „mai ușoară” decât apa, deoarece plutește la suprafața apei. Cu cât volumul apei crește atunci când îngheață, cu atât dezvoltă o putere mai mare. De exemplu, atunci când conductele de apă nu sunt izolate corespunzător, ele se pot fisura/sparge pe perioada iernii.

Scara de temperatură folosită de noi – scara Celsius, utilizează pentru scalare punctele de îngheț și de fierbere a apei. O diviziune a scării Celsius se numește grad-centigrad. La atingerea ambelor puncte amintite, apa își schimbă starea fizică/de agregare. În graficul de mai jos sunt vizualizate toate modificările de stare de agregare ale apei. Apa este singura moleculă de pe Pământ capabilă să existe în mod natural, în toate formele sale de agregare: lichidă, solidă, vapori și plasmă.

Graficul 1: Stările de agregare ale apei.

Sursa: https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=15779425

Căldura specifică

Apa are o căldură specifică neobișnuit de mare (4,186 kJ/ kg*K) comparativ cu multe alte materiale cum ar fi metalele (ex. oțelul 0,477 kJ/ kg*K) sau alte lichide (ex. petrol 1,67 kJ/ kg*K). Deoarece apa poate stoca mult mai multă energie, pentru a fi încălzită ea va și avea nevoie de multă energie. În schimb, apa păstrează această energie și se răcește treptat. Prin urmare, corpurile mari de apă pot servi ca rezervor local de energie, noi putând folosi apa pentru încălzire (sticle de apă fierbinte). Marea Neagră funcționează pe timpul iernilor ca o mare sursă de căldură (temperaturile sunt mai mari pe coasta Mării Negre decât în interiorul continentului).

Polaritatea/Solubilitatea

Apa are o structură moleculară ce constă dintr-o parte pozitivă și una negativă (a se vedea figura). Această proprietate este responsabilă de solubilitatea sau insolubilitatea altor substanțe în apă. Molecule polare cum sunt zahărul, sarea și etanolul pot fi dizolvate cu ușurință în apă. În schimb petrolul/uleiul este aproape insolubil în apă, plutind în strat subțire la suprafața apei. Cu toate acestea, atunci când folosim săpun sau un detergent asemănător putem „dizolva” substanțe cum sunt petrolul sau grăsimile.

Modelul unei molecule de apă

Știați că ….

… un microlitru de apă (un cub cu latura de 1mm) conține 3 · 1019 molecule?

… substanțele alcătuite din molecule polare (numite și hidrofile – ”hidro” = apă, ”philia” = iubire) se dizolvă în apă în timp ce substanțele alcătuite din molecule nepolare (numite și hidrofobe – ”hidro” = apă, ”phobia” = frica) nu se dizolvă în apă???

Tensiunea superficială

Polaritatea moleculelor de apă prezentată anterior determină forțe puternice între molecule, numite tensiune superficială. Datorită tensiunilor superficiale, suprafața liberă a oricărui lichid aflat în contact cu alte medii (în pahar sau în alt obiect), ia o formă curbă, numită menisc. Meniscul petrolului este diferit de meniscul apei. Forțele dintre moleculele de apă sunt mai mici decât cele dintre apă și pahar, iar forțele dintre moleculele de petrol sunt mai mari decât cele dintre petrol și pahar. În figura de mai jos este prezentat efectul formării meniscului pentru apă și petrol, respectiv un menisc concav și unul convex, atunci când aceste lichide sunt turnate într-un pahar. Forțe intermoleculare sunt de asemenea responsabile de crearea picăturilor de apă. Efectele tensiunii superficiale a lichidelor pot fi observate atât în natură cât și în viața de zi cu zi. Așa de exemplu, unele animale pot „merge” pe suprafața apei (ex. păianjenii de apă). Adăugarea a câteva picături de detergent întrerupe legătura puternică dintre moleculele de apă și distruge tensiunea superficială.

Tensiunea superficială a diferitelor lichide (apă și ulei)

pH-ul

pH-ul este o măsură care indică cât de acid sau alcalin este mediul (lichid). Valorile pH-ului variază de la 1 (foarte acid) la 7 (neutru) și până la 14 (foarte alcalin/bazic). Pentru multe procese biologice și chimice este important un anumit pH (specific). Dacă acesta diferă mult față pH-ul optim al unei anumite reacții, procesul nu va avea loc. De exemplu, pentru a digera alimentele în mod corespunzător, stomacul nostru are nevoie de o valoare a pH-ului de aproximativ 1.

Stiați că …

… pH reprezintă abrevierea pentru “pondus hydrogenii” sau “potentia hydrogenii”? În traducere, aceasta înseamnă “greutatea” sau “puterea hidrogenului”.

… pH-ul sângelui uman este menținut constant, în limite foarte strânse (pH = 7,4 ± 0,03), de către așa numitele „molecule tampon”?

… Printre etapele de întreținere a apei din piscine se află și măsurarea nivelului de pH al apei? pH –ul apei se măsoară pentru a menține valoarea optimă de aciditate a apei care împiedică apa să se murdărească (din cauza plantelor sau a insectelor) și care să nu dăuneze sănătății omului.

… Coca-cola are același pH ca și oțetul sau sucul de lămâie, deci este la fel de acid? Consumul de cola nu numai că provocă formarea de carii (fiind echivalentul a 40 de cuburi de zahăr la litru), dar și eroziunea dintelui.

 

 

 

sursa: www.aqademica.ro

Veșnicia s-a născut la sat, vorba poetului. Avem pentru tine un articol special. Sunt 10 sate-tablou ale României, pe care merită să le salvezi pentru călătoriile tale din țară, de anul acesta. La fiecare dintre ele am adăugat, acolo unde a fost posibil, și cazări potrivite pentru familiile cu copii sau care acceptă animale de companie. 

 

1. Rimetea

Unde? Județul Alba

Sunt locuri la noi, în România, unde, dacă ajungi, nu-ți vine să crezi ce frumuseți incredibile a pictat natura. Așa este satul Rimetea din județul Alba. Este simplu, autentic, tradițional, cu case albe și priveliști de vis.  Este cel mai bine conservat sat tradițional din România, unde se spune că soarele răsare de două ori. Este destinația pe care trebuie să o pui pe lista de călătorii, mai ales, iarna, când nu este atât de aglomerat.

https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/11/rimetea7-300x225.jpg 300w, https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/11/rimetea7-1024x768.jpg 1024w, https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/11/rimetea7-360x270.jpg 360w" alt="" width="1125" height="844" style="box-sizing: border-box; vertical-align: middle;">

Satul este așezat la poalele Munților Trascău, sub spectaculoasa Piatră a Secuiului. Când am ajuns la Rimetea, am avut senzația, pentru câteva clipe, că ne aflăm într-un sat de munte din Elveția.  Este tablou perfect al naturii din care nu-ți mai vine să pleci. Am stat minute bune, în mijlocul drumului, cu ochii spre cer admirând impunătorul munte, care pare că se prăvălește peste sat.

 

Peisajul natural, de poveste, este completat de căsuțele tradiționale, vopsite în alb și verde, rămase, exact, ca acum o sută de ani. Cea mai veche locuință, care s-a păstrat în condiții bune, are peste 200 de ani vechime și se poate vizita. Ne-a plăcut faptul că toate locuințele din Rimetea sunt îngrijite și că își păstrează unicitatea.

Rimetea este singurul sat din țară distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural. Premiul a fost oferit în anul 1999, după ce localnicii au restaurat 138 de case tradiționale secuiești.

2. Șaru Dornei

Unde? județul Suceava, la 8 kilometri de Vatra Dornei.

Șaru Dornei, Bucovina. Ai auzit de acest loc magic, care deși este aproape de Vatra Dornei, este acea Bucovină tradițională pe care trebuie să o vezi și tu. Sunt peisaje de poveste atât iarna, cât și vara, care îți vor rămâne mult timp în minte.

3. Mărișel

Unde? Mărișel, județul Cluj – la 12 km de Lacul Beliș, 50 de km de Parcul Național Apuseni, la 52 de km de Cluj Napoca.

Mergem, acum, în Țara Moților, la Mărișel, în cea mai mare comună ca suprafață locuită din lume, aflată la 1250 de metri altitudine. Da, ați citit bine! Comuna este întinsă pe mai bine de 100 de kilometri pătrați, printre munți, văi și lacuri, și este considerată minunea munților Apuseni.

Ca să ajungi aici, poți veni dinspre Cluj sau dinspre Oradea, pe o șosea șerpuită, tare frumoasă, care trece pe lângă lacurile Tarniţa, Fântânele şi Beliş. Mărişel este locul în care Avram Iancu a învins oastea maghiară, în 1849, în timpul Revoluţiei din Transilvania.

 

4. Crișan

Unde? județul Tulcea.

Dacă vrei să ieși din tipare și să ai o vacanță de vis în România, îți propunem să vizitezi Delta Dunării. Este un loc magic, unic în România, cu natură pură, cu peisaje de-ți taie răsuflarea și apusuri de poveste, altfel decât ai văzut tu până acum. Îți va intra în suflet și te vei mai întoarce aici, cu siguranță, pentru oamenii ei, pentru frumusețile naturale și pentru gustul de neuitat al unei ciorbe de pește lipovenești.

Îți dăm un pont de cazare: ,,Cherhana Resort’’, o pensiune de top, de 5 margarete aflată în inima naturii, în mijlocul apelor, unde dacă ajungi, vei fi uimit de calitatea serviciilor și de mâncarea tare gustoasă, specifică zonei.

5. Peștera

Unde? Satul Peștera, județul Brașov: la 180 de kilometri de București, la 320 de kilometri de Cluj, la 5 kilometri de comuna Moieciu de Jos.

Satul Peștera se află la aproximativ 1200 metri altitudine și este poziționat într-o vale de vis, la poalele Munților Piatra Craiului, spre vestul Munților Bucegi. Oriunde îți vei întoarce privirea, te vei bucura de priveliști ireal de frumoase, care îți vor rămâne întipărite în minte pentru mult timp. Este tabloul perfect pictat de natură, pe care nu te vei mai sătura să-l admiri, un sat încremenit în timp, unde s-au păstrat case vechi tradiționale, acoperite cu șindrilă, unde oamenii îți dau binețe și au timp să stea de vorbă cu tine, să te întrebe de unde vii și dacă ai nevoie de ceva.

Cum ajungi?

Din Zărnești, faci stânga la Fântâna lui Boțorog spre satul Măgura – Peștera. Trebuie să știți că vreo 5-6 kilometri din drum nu sunt asfaltați. Cel mai bine se ajunge pe DN 73/E574, Râșnov – Bran, Moieciu de Jos – Peștera.

Peștera – satul-tablou, cu cele mai frumoase peisaje din România

Ce poți să faci la Peștera?

-Plimbare prin sat ca să te bucuri de priveliște;
-Mănăstirea Sfânta Treime;
-Peștera Liliecilor;
– Peștera este locul potrivit din care sa îți începi drumeția spre Munții Piatra Craiului, dar și locul ideal pentru drumeții ușoare ca să-i inițiați pe copii;
– Peștera este un loc perfect pentru fotografie. Peisajele, natura mereu schimbătoare și jocurile luminii de dimineață și de seară creează contexte perfecte;
– Împrejurimile îți oferă multiple trasee pe care le poți parcurge pe bicicletă: spre satul Măgura, spre satul Dâmbovicioara, spre Prăpăstiile Zărneștilor sau chiar spre Cabana Curmătura, pentru cei care se încumetă la un traseu mai lung, pe bicicletă;
Satul Măgura;
Satul Moieciu de Sus;
– Poți încerca viața tradițională a unui sat de munte românesc: prepararea brânzei sau cositul ierbii;
– Zona Peștera-Măgura-Șirnea este extrem de apreciată pentru că poți parcurge cu ușurință traseele pe bicicletă.

 6. Măgura

Satul Măgura, județul Brașov: la 180 de kilometri de București, la 320 de kilometri de Cluj, la 5 kilometri de comuna Moieciu de Jos.

Satul Măgura este situat la 1000 de metri altitudine, la poalele munților Piatra Craiului și Bucegi, în comuna Moeciu din Brașov. Spre Măgura se urcă din Zărnești, aproximativ 8 kilometri. Drumul este asfaltat până la Fântâna lui Botorog și, apoi, câțiva kilometri, veți da de un drum pietruit. Se poate ajunge ușor și cu o mașină mică, însă în sat nu puteți circula cu mașina peste tot. Este, exact, farmecul acestui loc. Trebuie descoperit la pas.

CE AI DE FĂCUT LA MĂGURA?

– De aici, există câteva trasee montane, unele accesibile și cu bicicleta, pentru toate nivelurile de experiență. Vă recomandăm să întrebați localnicii care dintre ele vi se potrivește. Cel mai cunoscut e până la Cabana Curmătura.

– Din satul Măgura, se poate ajunge ușor în satele Fundata, Peștera, Șîrnea și Dâmbovicioara.

– Prăpăstiile Zărneștiului, un mic canion extrem de pitoresc.

7. Sasca Montană

Banatul Montan este zona spectaculoasă a României, din sud-vestul țării, pe care trebuie să o includeți pe lista voastră de călătorii. Natura aici s-a întrecut pe sine și a creat un mic colț de rai. Puteți începe explorarea din comuna Sasca Montană,  loc pitoresc cu obiective turistice absolut fermecătoare.

 

8. Piatra Fântânele

Unde? Piatra Fântânele, județul Bistrița Năsăud – în Pasul Tihuța, la 1.201 m altitudine, la 45 de km Bistrița, la 37 de km de Vatra Dornei.

Este un sat idilic, situat între munții Călimani și Rodnei, la granița dintre Bucovina și Transilvania Noi am ajuns aici din Vatra Dornei prin Pasul Tihuța, pe un drum ireal de frumos. Cu mașina veți urca până la 1.200 de metri, pe o șosea ca-n palmă, cu multe serpentine, dar ușor de condus. Veți fi răsplătiți la fiecare kilometru cu peisaje de poveste, care vă vor lăsa cu gura căscată.

La coborârea din pasul Tihuța, veți fi întâmpinați de satul autentic, încremenit în timp, și nu veți ști ce să admirați mai întâi, atât de frumos este. Pe colinele pline de verdeață, sunt case răsfirate ici-colo, într-un tablou pitoresc, completat de crestele semețe ale munților. Este aer curat și multă liniște. Acesta este ,,Borgo Pass”, drumul pe care și l-a imaginat scriitorul irlandez Bram Stoker și pe care l-a descris, în amănunt, în celebrul roman ,,Dracula”.

Ce poți face în zonă?

Mănăstirea Piatra Fântânele;
Hotel Castel Dracula;
Bustul lui Bram Stoker;
Drumul Romanilor, pavat cu lespezi din piatră, din cătunul Ciosa;
Drumeții pe traseele montane Măgura Calului și Dealul Zimbrului.

9. Ciocănești – satul-muzeu din Bucovina

Unde? La 26 de km de Vatra Dornei, la 35 de km de Câmpulung Moldovenesc, la 102 km de Suceava.

Ajungem și în Bucovina, în Ciocăneşti, situat pe Valea Bistriței, între Vatra Dornei și Botoș, considerat unul dintre cele mai frumoase sate din țară. A fost inclus de ,,Lonely Planet” pe locul 6, în topul celor mai colorate destinații de vacanță din Europa.

Pe lângă zona de poveste, cu peisaje superbe, Ciocăneștiul este unic în țară prin felul în care localnicii au știut să-și păstreze tradițiile. Aici sunt peste 600 de case, decorate cu motive tradiționale bucovinene. Până și postul rural de poliție și școala sunt împodobite cu flori și forme geometrice colorate. Și asta pentru că localnicii sunt obligați prin lege să respecte tradiția.

De cum ajungi, ai senzația că ai aterizat într-un muzeu în aer liber și nu te mai saturi să admiri locuințele mai vechi sau noi, toate pictate atât de frumos. Satul datează de prin anii 1400, când domnitorii Moldovei veneau aici, la meșterii din zonă, ca să-și facă arme.

Ce poți face în zonă?

Drumeție pe muntele Suhard;
Muzeul Ouălor Încondeiate;
Muzeul Etnografic.

10. Gura Haitii

Unde? Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, Suceava – la 27 de km de Vatra Dornei.

Suntem în Țara Dornelor, bucata acea de Românie, încă autentică, încă tradițională și curată, pe care, dacă o vizitezi, îți va împrumuta și tie un pic din seninătatea și din bunătatea oamenilor. Aici vei simți, cu adevărat, ce înseamnă să fii rupt de lume și să lași, jos, în vale, ale tale necazuri. Pornim din Vatra Dornei spre Gura Haitii, un sătuc izolat, aflat aproape de Parcul Național din Munții Călimani. Drumul este pitoresc, treci prin Șaru Dornei, o comună de oameni gospodari cu case mândre, așezate într-un peisaj de poveste. Îți vine în minte Miorița, atât de frumos este: ,,pe un picior de plai, pe o gură de rai’’.

https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/09/gurahaitii7-300x253.jpg 300w, https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/09/gurahaitii7-1024x865.jpg 1024w, https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/09/gurahaitii7-1536x1298.jpg 1536w, https://calatorinbascheti.ro/wp-content/uploads/2023/09/gurahaitii7-360x304.jpg 360w" alt="" width="1875" height="1584" style="box-sizing: border-box; vertical-align: middle;">

Gura Haitii este un cătun răsfirat la poalele Munților Călimani, unde vei redescoperi liniștea. Bonus este cerul înstelat, de la un capăt la altul, cum numai în natură îl poți vedea. Este locația ideală doar pentru iubitorii de munte, de aer curat și de liniște. De aici, se pot face numeroase drumeții spre munții din zonă.

Obiective turistice din zona Șaru Dornei

Comuna Șaru Dornei;
Biserica din Șaru Dornei;
Orașul Vatra Dornei;
Drumeții în natură cu sania;
Parcul Național Călimani;
Tinovul Mic – Şaru Dornei;
Poteca Tematică 12 Apostoli;
Rezervaţia de Jnepeniş şi Pinus Cembra;
Poteca tematică de la Cariera de Sulf a Călimanilor.

 

 

sursa: www.calatoriinbascheti.ro

Arbitrul craiovean Sebastian Colţescu (46 de ani) a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc. Astfel, a stabilit un nou record, luni seara, cu ocazia partidei dintre Sepsi şi Farul Constanţa (0-1), desfăşurată la Sf. Gheorghe, în etapa a 26-a a Superligii. Potrivit site-ului FRF, recordul anterior fusese stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor, care a fluierat în 381 de meciuri.

„E o împlinire profesională, dar şi personală. E rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Ştiu că nu e la îndemâna oricui, aşa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanţe, chiar şi pentru o zi. Pentru că sunt conştient că, la fel ca orice record, şi acesta va fi doborât. Şi abia aştept să vină următorul arbitru. Fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Haţegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top. Să mă depăşească, pentru a-i felicita şi a le strânge mâna“, a spus Sebastian Colţescu înaintea partidei, conform site-ului FRF.

Amintiri din câmpul muncii

Sebastian Colţescu a rememorat primul său joc de pe prima scenă, oferind şi ceva „picant“.

„Era 28 noiembrie 2003, un meci Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa. Aveam emoţii foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară şi scria undeva în primele pagini: ‘În sfârşit Craiova are, din nou, arbitru de Liga 1’. Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenţi, Cristian Nica şi Aurel Oniţa, cărora le-am şi dat mesaj să le mulţumesc.

A fost şi un moment amuzant în acel joc. Mingea a fost degajată în tribună şi, aşa cum eram obişnuit de la Liga 2, aşteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul (leafa pentru meci – n.r.) pe masă în vestiar. M-am întors de la Brăila ca să îl recuperez“, a rememorat arbitrul din Bănie.

„Sunt recunoscător“

Acesta a admis că întregul parcurs a fost reprezentat de provocări şi că nu se aştepta să ajungă atât de sus.

„Sincer, la acel moment, nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă şi bucuram de fiecare etapă din carieră. Când arbitram la juniori, îmi doream să ajung la Liga 5. Apoi la Liga 4 şi tot aşa! Mi-a plăcut ca din fiecare meci să îmi creez o provocare, pentru a mă motiva să am constant prestaţii bune.

În trecut am făcut meditaţii cu domnul Romeo Stâncan, fost arbitru internaţional, pentru a progresa. E adevărat, poate că mi-aş fi dorit pe plan internaţional să ajung mai sus în calitate de arbitru de centru. Dar m-am bucurat pentru fiecare experienţă internaţională, fie că a fost ca rezervă, ca arbitru adiţional sau ca VAR. Am avut şansa, ca parte din brigada lui Ovidiu Haţegan, să fiu prezent la un Campionat European, în fazele superioare ale Europa League şi în Liga Campionilor. Au fost multe satisfacţii! Am vizitat aproape întreaga lume, am cunoscut oameni şi culturi noi. Întâlnirile cu Messi şi Cristiano Ronaldo au fost un bonus. Pentru toate acestea sunt recunoscător“.

„Toate experienţele m-au obligat să şi dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat“

Sebastian Colţescu a încheiat interviul cu un mesaj:

„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, marilor arbitri pe care i-am cunoscut şi împreună cu care am făcut echipă. Mă revăd cu plăcere, prin toate oraşele ţării, cu foşti colegi cu care am păstrat relaţii bune. Îi mulţumesc şi domnului Kyros Vassaras (preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor – n.r.) pentru sprijinul său. Dumnealui mi-a acordat încrederea sa după acel episod din Liga Campionilor care m-a ţinut departe de arbitraj timp de două luni şi jumătate. Acea sete de a arbitra cred că m-a ajutat ulterior să am prestaţii bune, apreciate de lume.

Toate experienţele prin care am trecut până acum în carieră m-au făcut mai responsabil şi m-au obligat să şi dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat. Aşa că o mare realizare pentru mine o reprezintă faptul că, în perioada în care am fost preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Dolj, am avut 25 de promovări în loturile naţionale, iar 5 dintre arbitri pot spune că sunt la porţile primei ligi“.

 

 

 

 

sursa: www.gds.ro

Fosta Grădină de Vară Patria va fi transformată într-un spațiu multifuncțional. Primarul Craiovei spune că RAADPFL, regia care se va ocupa de amenajarea acestei locații va demara în curând lucrările. După reamenajare, aici se vor desfăşura spectacole cultural-artistice, cât și ceremonii sau festivităţi, proiecţii cinematografice, expoziţii.

În acest scop, în urmă cu un an, primăria a scos certificat de urbanism pentru modernizarea Grădinii de Vară a cinematografului Patria (Certificat de urbanism Nr. 403 din 15.03.2023). După un an de așteptări, a venit și rândul schimbărilor pentru această locație.

În anul 2022 Primăria Craiova a preluat prin protocol, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) „Romania Film” Bucureşti, Grădina de vară Patria, dar şi cinematografele Modern şi Craioviţa. Exista, în acest sens, o hotărâre de consiliu din anul 2010, dar protocolul de preluare a fost semnat abia în 2022.

Imediat după preluare, administraţia locală craioveană a trecut la igenizare acestui spaţiu, lăsat în paragină de peste un deceniu. Intenţia iniţială a primăriei ar fi fost transformarea acestui spaţiu în parcare. Ulterior, primarul Craiovei s-a răzgândit şi a spus că vrea să dea o altă destinaţie fostei Grădini de Vară a cinematografului Patria.

În iarna anului 2022 Primăria Craiova anunţa că fosta Grădină de vară a cinematorgrafului Patria va fi transformată într-un adevărat centru multifuncţional în aer liber şi că spațiul va fi reamenajat şi reconfigurat pentru a permite atât desfăşurarea de spectacole cultural-artistice, cât și ceremonii sau festivităţi, proiecţii cinematografice, expoziţii.

Pe fostul amplasament al Grădinii de Vară a CinematografuluiPatria, se intenţionează realizarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare a acestui obiectiv. În principal, se doreşte refuncţionalizarea sa, aducerea la un nivel de dotare şi echipare corespunzător desfăşurării mai multor tipuri de activităţi din domeniul cultural-artistic. Amplasamentul va fi multifuncțional, iar spațiul va fi reamenajat şi reconfigurat pentru a permite atât desfăşurarea de spectacole cultural-artistice, cât și ceremonii sau festivităţi, proiecţii cinematografice, expoziţii.Astfel, se va moderniza zona destinată spectatorilor; scena cu spaţiile tehnice aferente va fi cu totul reproiectată, adaptată noilor exigenţe, iar ansamblul care constituie intrarea împreună cu spaţiul de socializare până la sectorul de scaune va fi regândit pentru a se constitui într-o zonă destinată primirii invitaţilor şi întâlnirilor, într-o funcţiune gândită similar foaierelor teatrelor. Vor exista și spaţii protejate la precipitaţii uşoare, dar, în principiu, grădina îşi va păstra caracterul de obiectiv cultural-artistic deschis”, a spunea la acel moment, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache.

 

 

sursa:www.gds.ro

În lumea tehnologiei audio, Sony și Samsung sunt două nume de referință, oferind căști de calitate care promit o experiență sonoră excepțională. În acest articol, vom explora gama de casti oferite de aceste două companii și vom analiza caracteristicile distinctive care le fac să iasă în evidență. Indiferent dacă ești un audiofil pasionat sau doar vrei să-ți îmbunătățești experiența auditivă zilnică, această comparație te va ajuta să faci alegerea potrivită.

adevarul ro (4) jpg

Căsti Sony: Tehnologie Avansată pentru Audiophile Exigenți

1. Sony WH-1000XM4: Regele Anulării Zgomotului

Sony WH-1000XM4 este apogeul tehnologiei de anulare a zgomotului, oferind o izolare sonoră impresionantă. Cu ajutorul tehnologiei avansate de detectare a mediului, aceste casti ajustează automat nivelul de anulare a zgomotului pentru a se potrivi mediului înconjurător. Adăugând la aceasta, sunetul de înaltă rezoluție oferit de driverele de 40 mm asigură o experiență auditivă pură și imersivă.

2. Sony WF-1000XM4: Performanță Fără Compromis în Varianta Wireless

 

Pentru cei care preferă o opțiune wireless, Sony WF-1000XM4 livrează aceeași calitate audio excepțională într-un design compact. Cu tehnologia de anulare a zgomotului și o durată impresionantă de viață a bateriei, aceste casti in-ear sunt ideale pentru utilizarea zilnică și călătorii.

3. Sony WH-XB900N: Bass Puternic pentru Iubitorii de Muzică Dinamică

Dacă iubești bass-ul puternic și sunetul dinamic, castile Sony WH-XB900N sunt alegerea perfectă. Cu funcția EXTRA BASS, aceste casti oferă o experiență audio intensă, ideală pentru ascultarea genurilor muzicale care pun accent pe bas.

Căsti Samsung: Design Elegant și Performanță Fiabilă

1. Samsung Galaxy Buds Pro: Eleganță în Wireless

Samsung Galaxy Buds Pro impresionează nu doar prin sunetul clar și echilibrat, ci și prin designul lor elegant. Cu tehnologie de anulare a zgomotului activă și rezistență la apă, aceste casti oferă o experiență audio de înaltă calitate în orice mediu.

2. Samsung Galaxy Buds Live: Sunet Clar și Design Inovator

Unice prin forma lor de fasole, Samsung Galaxy Buds Live redefinesc designul castilor. Oferind un sunet clar și natural, aceste casti se disting prin tehnologia de anulare a zgomotului activă și o durată de viață a bateriei impresionantă.

3. Samsung Galaxy Buds Plus: Confort și Claritate în Mișcare

Pentru cei activi, Samsung Galaxy Buds Plus sunt o alegere excelentă. Cu o durată lungă de viață a bateriei și sunet clar, aceste casti in-ear asigură confort pe tot parcursul zilei, fiind potrivite pentru activități fizice și deplasări.

Alegerea căștilor potrivite poate influența semnificativ experiența ta auditivă și nivelul de confort în diverse activități, de la ascultarea muzicii la vizionarea filmelor sau jocurile video. Iată câteva aspecte importante de luat în considerare atunci când alegi căști:

1. Tipul de Căști:

● Supraureche (Over-ear): Acoperă complet urechile, oferind o izolare mai bună a zgomotului și confort pe termen lung.

● On-ear (Supraauriculare): Se așază pe urechi, fiind mai compacte și potrivite pentru utilizare zilnică.

● In-ear (Intraauriculare): Plasate în canalul auditiv, ideale pentru portabilitate și izolare pasivă a zgomotului.

2. Anularea Zgomotului:

● Anularea activă a zgomotului (ANC): Tehnologie care reduce zgomotul din mediul înconjurător, oferind o experiență mai imersivă în auditivă.

● Izolare Pasivă a Zgomotului: Obținută prin designul căștilor care acoperă urechile sau intră în canalul auditiv.

3. Calitatea Sunetului:

● Răspunsul în frecvențe: Cum reproduce căștile sunetul în diverse frecvențe - bas, medii, înalte.

● Impedanța și Sensibilitatea: Pot afecta volumul și claritatea sunetului în funcție de dispozitivul la care sunt conectate.

4. Conectivitate:

● Bluetooth: Pentru căștile wireless, asigură conectivitate fără fir.

● Cablu: Căștile cu cablu oferă o alternativă și sunt adesea preferate pentru calitatea sunetului mai pură.

Atunci când alegi între castile Sony și Samsung, trebuie să iei în considerare preferințele personale și nevoile tale specifice. Indiferent de opțiunea aleasă, atât Sony, cât și Samsung oferă casti de înaltă calitate, iar experiența audio pe care o vei experimenta va fi cu siguranță uluitoare. Alege cu încredere în funcție de preferințele tale și bucură-te de fiecare notă muzicală în cea mai bună calitate posibilă.

 

 

 

sursa:www.adevarul.ro

Spre deosebire de recomandările privind numărul de ore de somn și de exerciții fizice recomandate pentru o viață sănătoasă, nu există un sfat standard cu privire la cantitatea de apă pe care trebuie să o bem. Astfel, este important să știi care sunt semnele care îți arată că ești hidratat.

Experții spun că deshidratarea este mai frecventă decât suprahidratarea. Foto: Arhivă
Experții spun că deshidratarea este mai frecventă decât suprahidratarea. Foto: Arhivă

Medicii consideră că examinarea urinei este una dintre cele mai bune modalități de a afla dacă aportul de lichide este optim. Sigur, poate părea un pic cam scârbos, dar este eficient, relatează Parade

În cazul în care eliminați urină de culoare galben pai sau limpede, atunci probabil că beți suficientă apă", a afirmat David Cutler, medic de familie certificat la Providence Saint John's Health Center. 

Culoarea urinei îți va indica, de asemenea, dacă trebuie să mărești cantitatea de lichide. „Dacă urina este închisă la culoare sau tulbure, ar trebui să vă măriți aportul de apă", a afirmat Cory Fisher, specialist în medicină de familie la Cleveland Clinic. 

 

Benedict Ifedi, medic specialist în medicină de familie și medicină sportivă la Memorial Hermann, adaugă că urina de culoare portocalie cu un miros urât este, de asemenea, un mod al corpului tău de a spune: „Am nevoie de H2O". 

Pe lângă culoare și miros, un alt mod de a afla dacă ești hidratat este frecvența urinară. 

Beți suficientă apă dacă urinați la fiecare câteva ore în timpul zilei", susține Dr. Jared Braunstein, internist certificat de către consiliul medical al Medical Offices of Manhattan și colaborator al labfinder.com. 

Alte semne că ești hidratat 

Urina nu este unicul indiciu că bei suficientă apă.  

„Majoritatea oamenilor își pot da seama dacă consumă suficientă apă dacă organismul lor poate produce lichid, cum ar fi saliva, transpirația și urina", spune Dr. Cutler. 

Dr. Ifedi adaugă că persoanele care consumă suficientă apă vor observa următoarele

  • Pielea este elastică 
  • Au o energie bună și o recuperare normală după un efort fizic intens, cum ar fi exercițiile fizice 
  • O tensiune arterială normală 
  • Ritm cardiac normal 

Semne că consumi prea puțină sau prea multă apă 

Experții spun că deshidratarea este mai frecventă decât suprahidratarea, dar ambele pot apărea, așa că este esențial să acorzi atenție semnalelor oferite de organism. „Ascultă-ți corpul pentru a afla de câtă apă ai nevoie, nu oamenii de pe rețelele de socializare", a explicat dr. Fisher. 

Semne ale deshidratării, conform dr. Fisher: 

  • Dureri de cap 
  • Ritm cardiac crescut 
  • Crampe musculare 
  • Constipație 

Deși este greu să te suprahidratezi, este posibil - și riscant. „Suprahidratarea  va dilua mineralele, în special sodiul, din corpul vostru", spune dr. Cutler. 

Nivelurile scăzute de sodiu din sânge, așa-numita hiponatremie, pot duce la greață, vărsături, dureri de cap și confuzie. Dacă hiponatremia devine mai severă, poate duce la somnolență, iritabilitate, crampe musculare, slăbiciune, convulsii, comă și chiar moarte". 

Cum să te hidratezi suficient 

Pe lângă faptul că trebuie să îți asculți corpul, medicii spun că există câteva sfaturi de top pentru a te asigura că bei cantitatea de apă de care are nevoie corpul tău: „Luați cu voi o sticlă de apă și reumpleți-o pe tot parcursul zilei și beți apă la mese în loc de băuturi zaharoase", spune dr. Braunstein. 

 

 

sursa: www.adevarul.ro

Alimentația joacă un rol important în ceea ce privește arsurile la stomac, deoarece multe alimente pot relaxa sfincterul esofagian, iar mâncarea va urca spre esofag. Există unele alimente, dar și ingrediente care pot intensifica arsurile gastrice, cum ar fi citricele, sosurile de roșii, oțetul.

Alimente care provoacă arsuri la stomac FOTO Shutterstock
Alimente care provoacă arsuri la stomac FOTO Shutterstock

De asemenea,alimentele prăjite și grase sunt de evitat, deoarece acestea stau mai mult timp în stomac. Acestea pot crește presiunea de la nivelul stomacului și pot forța anumiți mușchi să se deschidă, iar astfel acidul gastric ajunge în esofag.

Alte alimente care pot declanșa arsurile gastrice și pe care pacienții trebuie să le evite sunt ciocolata, cofeina, ceapa, menta, băuturile carbogazoase, alimentele iuți și alcoolul.

Untura, avocado și nucile, un pericol

 

Alimentele fast food, cele prăjite sau untura, dar și avocado sau nucile conțin multe grăsimi și declanșează arsuri la stomac. Acest lucru se face în două moduri: prin relaxarea sfincterului esofagian inferior, mușchiul care acționează ca o barieră între esofag și stomac, și prin stimularea eliberării hormonului colecistochinină care, de asemenea, poate relaxa sfincterul esofagian inferior, arată doc.ro.

De asemenea, ceapa, în special în formă crudă, este un declanșator frecvent pentru arsurile la stomac, deoarece relaxează sfincterul esofagian și provoacă reflux acid. 

Sarea, un mare dușman

Adaosul mare de sare în diverse alimente și mâncăruri crește refluxul gastroesofagian, un factor de risc pentru arsurile la stomac.

De exemplu, un studiu a constatat că persoanele care au adăugat sare peste alimente în timpul mesei au avut un risc cu 70% mai mare de reflux decât persoanele care nu au adăugat niciodată sare, arată sursa citată mai sus.

Tot aici sunt incluse și aimentele foarte picante, mai ales cele care conțin ardei iute. Acestea conțin un compus numit capsaicină, care poate încetini rata digestiei. Acest lucru înseamnă că mâncarea va sta mai mult în stomac, situație care reprezintă un factor de risc pentru apariția arsurilor gastrice.

Alimente care scad aciditatea gastrică 

Arsurile gastrice pot fi ținute sub control cu o alimentație echilibrată în care să introduci câteva alimente. La capitolul legume nu trebuie omise: fasolea verde, sparanghelul, broccoli-ul, conopida, legumele cu frunze verzi, cartofii și castraveții.

Printre acele alimente care scad aciditatea gastrică se numără și ghimbirul. Acesta are proprietăți antiinflamatoare și este un tratament natural pentru arsurile la stomac, dar și pentru alte probleme gastrointestinale. 

Terciul din fulgii de ovăz este un preparat ideal pentru micul dejun. Ovăzul poate să absoarbă acidul din stomac și poate reduce simptomele refluxului gastroesofagian.

Când vine vorba de prevenirea arsurilor la stomac, urmărirea mărimii porțiilor de mâncare poate fi de ajutor. A avea o cantitate mare de alimente în stomac poate pune mai multă presiune pe valva care ține acidul gastric în afara esofagului, ducând adesea la refluxul de acid și arsurile la stomac.

 

 

 

sursa: www.adevarul.ro

   În perioada 22-23 februarie 2024, Universitatea din Craiova va fi gazda unei întâlniri transnaționale organizate în cadrul proiectului Erasmus+ "Virtual Reality for Digital Learning". Partenerii acestui proiect sunt MG Sustainable Engineering AB (Suedia), Universitatea din Evora (Portugalia), Universitatea din Craiova (România) și ONG-ul National Management School (Bulgaria). Perioada de implementare a proiectului este 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2024; bugetul maxim este de 250.000,00 euro.

   În cadrul evenimentului transnațional, vor fi organizate un webinar și un atelier de lucru (O experiență imersivă cu scenarii VR). De asemenea, vor fi preluate imagini din câteva laboratoare ale Universității din Craiova, Casa Universitarilor și Spitalul Oncologic Sf. Nectarie pentru a crea scenarii VR utile pentru educație.

    Din punct de vedere educațional, acest proiect Erasmus+ are ca scop dezvoltarea competențelor digitale ale studenților în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor avansate, precum realitatea virtuală. Proiectul facilitează schimbul de experiență și de bune practici între parteneri în ceea ce privește tehnologiile moderne care ar putea fi utilizate în timpul procesului educațional. Proiectul “Realitatea virtuală pentru învățarea digitală” (VR4Learning) are ca scop creșterea cunoștințelor și a gradului de conștientizare în domeniul mediului, al tranziției ecologice și al sustenabilității în rândul diverselor grupuri de studenți și tineri din diverse industrii, cu accent pe "a nu lăsa pe nimeni în urmă". Proiectul introduce o nouă metodologie de învățare care implică un nivel ridicat de încorporare a tehnologiei. Acesta include realitatea virtuală și realitatea augmentată pentru a stimula un mediu de învățare captivant, accesibil în diferite limbi.

    Proiectul creează o serie de videoclipuri pentru cursuri online și utilizează realitatea virtuală și augmentată pentru învățarea digitală, inclusiv sesiuni de formare cu ochelari 3D, care vor permite învățarea la distanță într-un mediu imersiv.

Autoturismul Dacia 1.300 a fost recondiționat în totalitate și a fost scos la vânzare pe OLX.

image

Autoturismul Dacia 1300 a fost cea mai de succes mașină românească, fiind considerat stâlpul gamei Dacia. Autoturismul a fost conceput de către compania franceză Renault iar prima Dacia 1300 a ieșit din fabricație în vara anului 1969, la fabrica de la Pitești.

Mașina este căutată printre colecționari, iar exemplarele în stare bună sunt scoase la vânzare pentru prețuri consistente.

Pe OLX a fost scos la vânzare un autoturism Dacia 1300, fabricat în anul 1978 și are doar 60.000 de kilometri la bord.

 

”Proprietarul spune că mașina a fost recondiționată în totalitate, cu piese originale. Singura piesă ce nu este originală pentru o Dacia 1300 este tapițerie, deoarece observăm că proprietarul a ales una de culoare albă, o alegere cel puțin interesantă. Contrastul cu caroseria este garantat, deoarece exteriorul a fost vopsit cu negru. Pentru cei ce poate nu cunosc, Daciile negre erau destinate exclusiv securității din perioada comunistă, nefiind disponibile clienților civili”, potrivit promotor.ro.

Proprietarul cere 15.000 de euro pe acest autoturism Dacia 1300.

 

 

 

 

sursa: www.adevarul.ro

După căldura record din 2023, anul 2024 a început pesimist: niciodată până acum un ianuarie nu a fost atât de cald şi, pentru prima dată, planeta a depăşit 12 luni consecutiv pragul de încălzire de 1,5°C, comparativ cu era preindustrială, relatează AFP, citată de Agerpres.

Clima s-a încălzit deja cu aproximativ 1,2°C faţă de anii 1850-1900. FOTO arhivă green-report.ro
Clima s-a încălzit deja cu aproximativ 1,2°C faţă de anii 1850-1900. FOTO arhivă green-report.ro

În perioada februarie 2023 - ianuarie 2024, temperatura globală a aerului la suprafaţă a fost cu 1,52°C mai mare decât în perioada 1850-1900, potrivit datelor Observatorului European Copernicus.

„Aceasta nu înseamnă că am depăşit pragul de 1,5°C stabilit la Paris" în 2015 pentru a încerca să oprim încălzirea globală şi consecinţele acesteia, aminteşte Richard Betts, director de studii privind impactul schimbărilor climatice la Biroul naţional de meteorologie britanic.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, aceasta limită ar trebui să fie depăşită într-un mod stabil timp de câteva decenii.

 

Cu toate acestea, este încă o reamintire a schimbărilor profunde pe care le-am adus deja climatului nostru global şi la care trebuie să ne adaptăm acum", a adăugat el.

„Ne apropiem de limita de 1,5°C mai repede decât era prevăzut"

Ceea ce se întâmplă ar trebui privi ca o alertă, spun specialiștii.

„Acesta este un semnal foarte important şi dezastruos (...), o alertă pentru a spune omenirii că ne apropiem de limita de 1,5°C mai repede decât era prevăzut", a declarat pentru AFP Johan Rockström de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam ( PIK) din Germania.

Cum ar trebui să răspundă statele lumii la acest „cutremur pentru climă”

Ţările trebuie „să îşi alinieze rapid politicile şi fluxurile financiare" pentru a reduce emisiile şi „să lucreze pentru a ajunge la un acord asupra obiectivelor ambiţioase de finanţare pentru climă la COP29" la Baku, în decembrie, a declarat Stephanie Roe, specialist în climă în cadrul Fondului Mondial pentru Natură (WWF), în răspuns la acest „cutremur pentru climă".

Deja, clima actuală s-a încălzit deja cu aproximativ 1,2°C faţă de anii 1850-1900. Iar în ritmul actual al emisiilor, Giec apreciază că pragul de 1,5°C are o şansă din două să fie atins în medie până în anii 2030-2035.

În ianuarie 2024 temperatura medie a fost de 13,14°C. Este cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată de când au început măsuratorile, după un record în 2023.

Valoarea este cu 0,12°C mai mare decât recordul anterior din ianuarie 2020 şi cu 0,70°C peste vaorile normale din perioada 1991-2020. Şi în comparaţie cu epoca preindustrială, este cu 1,660°C mai cald.

Recordul lunar de căldura a fost doborât a opta lună la rând

Este a opta lună la rând pentru care recordul lunar de căldura a fost doborât, subliniază Observatorului European Copernicus.

Ianuarie a fost marcată de un val de căldură în America de Sud, care a înregistrat temperaturi record şi incendii devastatoare în Columbia şi Chile, cu zeci de morţi în regiunea Valparaiso.

Suprafaţa oceanelor se supraîncălzeşte

În ciuda unor episoade reci şi uneori a precipitaţiilor semnificative în anumite părţi ale globului, o ameliorarea excepţională a fost observată în Spania şi sudul Franţei, precum şi în anumite părţi ale Statelor Unite, Canada, Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.

Suprafaţa oceanelor se supraîncălzeşte, cu un nou record în ianuarie de temperatură medie de 20,97°C.

Această valoare este a două cea mai caldă pentru toate lunile combinate, mai puţin de 0,01 °C faţă de recordul anterior din august 2023 (20,98 °C).

Această căldură a continuat şi după 31 ianuarie, atingând noi recorduri absolute şi depăşind cele mai mari valori din 23 şi 24 august 2023, menţionează Copernicus, potrivit Agerpres.

Şi aceasta, în timp ce fenomenul climatic El Nino încetineşte în Pacificul ecuatorial, ceea ce ar trebui să contribuie în mod normal la scăderea puţin a mercurului.

2024 „începe cu o nouă lună record", deplânge Samantha Burgess, şef adjunct al departamentului de schimbări climatice (C3S) la Copernicus.

 

 

 

sursa: www.adevarul.ro

Pagina 2 din 234