Mereu printre studenti
Adda

Adda

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Vineri, 01 Noiembrie 2019 12:19

Vești bune pentru studenți!

În anul universitar 2019 - 2020, bursele vor fi astfel:

- Bursa socială - 580 Lei
- Bursa de merit - 700 Lei
- Bursa de performanță - 900 Lei

Ieri, în şedinţa ordinară, aleşii judeţeni au aprobat în unanimitate protocolul de cooperare dintre Consiliul Judeţean Dolj şi Universitatea din Craiova – Facultatea de Agronomie în vederea organizării celei de-a XV-a ediţii a Conferinţei internaţionale „Agricultura durabilă – Agricultura viitorului”.

„Facultatea de Agronomie a Universităţii din Craiova a comunicat Consiliului Judeţean Dolj, faptul că va organiza în perioada 7 – 8 noiembrie 2019, cea de-a XV-a ediţie a Conferinţei mai sus menţionată. Acest eveniment, organizat în colaborare cu Ege University – Faculty of Agriculture of Izmir din Turcia, va marca aniversarea a 72 de ani de învăţământ superior în Oltenia, Facultatea de Agronomie, reprezentând cea mai veche instituţie de învăţământ superior din sud-vestul României, piatra de temelie a Universităţii din Craiova”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

Conform adresei menţionate, la acest eveniment de o deosebită importanţă academică vor participa 250 de invitaţi din ţară şi străinătate, printre care şi cinci invitaţi de onoare, specialişti de prestigiu din Polonia, Serbia, Germania şi Turcia. 

Sursa: www.cvlpress.ro

Samsung şi IBM au anunţat azi, 31 octombrie, în cadrul conferinţei Samsung Developer o platformă comună care înglobează capabilităţile IBM Cloud, capabilităţi ce au la bază inteligenţa artificială şi ofertele mobile Samsung.
Pentru prima oară, inovaţiile în cloud ale IBM şi ecosistemul Galaxy de la Samsung, incluzând aici tablete, smartphone-urile şi ceasurile Galaxy vor începe să lucreze împreună. Platforma este gândită cu scopul de a îmbunătăţi mediul de lucru pentru poliţişti, pompieri, paramedici etc. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, aproape 3 milioane de decese au loc în fiecare an din cauza accidentelor de muncă. Guvernele şi companiile simt nevoia din ce în ce mai mare să gândească sisteme care să protejeze angajaţii care lucrează în condiţii de stres ridicat.   Bazată pe IBM Cloud, noua platformă va permite clienţilor să monitorizeze în timp real semnele vitale ale angajaţilor, inclusiv frecvenţa cardiacă şi activitatea fizică, pentru a determina dacă respectivele persoane au nevoie de ajutor. De exemplu, având ceasuri Samsung, cu senzori biometrici şi smartphone-uri Galaxy compatibile 5G, conectate la platformă, companiile vor putea accesa indici de siguranţă în timp real. Platforma urmăreşte în mod constant semnele vitale, precum şi alţi indicatori cheie, şi avertizează instant managerii dacă intervine orice fel de schimbare în aceste date, schimbare care poate însemna că utilizatorul este în pericol sau suferă de un atac de cord, extenuare din cauza căldurii sau orice alt element susceptibil de a-i pune viaţa în pericol. Platforma transmite datele managerilor în aşa fel încât aceştia să poate lua decizii cât mai repede şi eficient în caz de urgenţe. Pe această nouă platformă, dispozitivele Samsung Galaxy pot fi folosite aproape oriunde. Acestea pot fi personalizate pentru a rezista în medii periculoase, precum cele în care lucrează soldaţii sau cei care lucrează în condiţii meteo nefavorabile sau în condiţii de dezastre naturale. Samsung Developer Conference reuneşte mii de dezvoltatori şi creatori pentru a explora tehnologia de astăzi şi a vizualiza ceea este posibil în viitor. Conferinţa include anunţuri în premieră, sesiuni tehnice şi networking. 

Sursa: www.adevarul.ro

Peste 450 de bunuri culturale şi seturi de artefacte arheologice acoperind o perioadă de aproape cinci milenii, obiecte preistorice descoperite pe teritoriul actual al României prin cerectări arheologice mai vechi sau mai recente, printre care piese valoroase aparţinând culturilor neo-eneolitice Hamangia, Vădastra, Gumelniţa, Cucuteni, vor fi expuse la Muzeul Le Grand Curtius din Liège, Belgia, în perioada 8 noiembrie 2019 – 26 aprilie 2020.Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc pe 7 noiembrie, în prezenţa unor oficialităţi, reprezentanţi ai României şi Belgiei.  Vor fi expuse artefacte de primă importanţă din perioada neo-eneolitică, a epocii bronzului şi a primei epoci a fierului (Hallstatt): obiecte din ceramică, os, scoică, piatră, sticlă, chihlimbar, aur şi argint, cupru, bronz şi fier, descoperite în arealul geografic definit de Munţii Carpaţi şi Dunărea de Jos, care ilustrează originile civilizaţiei europene.  Printre cele mai importante obiecte arheologice prezentate în expoziţie se numără: „Gânditorul” şi „Femeie şezând” (cultura Hamangia, prima jumătate a mileniului V a. Chr., pereche de statuete descoperite în necropola neolitică de Cernavodă, jud. Constanţa); modelul de sanctuar de la Căscioarele (cultura Gumelniţa, a doua jumătate amileniului Va. Chr., descoperit în aşezarea preistorică de la Căscioarele, jud. Călăraşi); vasul antropomorf de la Parţa (cultura Tiszapolgár, prima jumătate a mileniului V a. Chr.); „Hora de la Frumuşica” (cultura Cucuteni, a doua jumătate amileniului Va. Chr., piesă descoperită în staţiunea preistorică de la Bodeştii de Jos, jud. Neamţ); depozitul de la Hăbăşeşti (cultura Cucuteni, a doua jumătate a mileniului Va. Chr., descoperit într-o locuinţă din aşezarea de la Hăbăşeşti, jud. Iaşi); vasele afumătoare de la Oarţa (cultura Wietenberg, prima jumătate a mileniului II a. Chr., descoperite în situl arheologic de la Oarţa de Sus – Ghiile Botii, jud. Maramureş); depozitele de bronzuri de la Apa (jud. Satu Mare) şi Ighiel (jud. Alba), datând din perioada mijlocie a epocii bronzului (prima jumătate a mileniului II a. Chr.); podoabe din aur aparţinând tezaurelor de la Sarasău (jud. Maramureş) şi Hinova (jud. Mehedinţi), datând de la finalul epocii bronzului (sfârşitul mileniului II a. Chr.); podoabe din sticlă şi chihlimbar din Peştera Cioclovina (jud. Hunedoara), probabil unul dintre cele mai mari sanctuare în peşteră de la finalul epocii bronzului (sfârşitul mileniului II a. Chr.); situlele din bronz de la Remetea Mare (jud. Timiş), Sâg (jud. Sălaj) şi Brâncoveneşti (jud. Mureş), obiecte de prestigiu datând de la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt timpuriu, începutul mileniului I a. Chr.); carul votiv miniatural de la Bujoru (jud. Teleorman), obiect cu caracter de unicat, datând din perioada mijlocie a primei epoci a fierului (cultura Basarabi, sec. IX/VIII–VII a. Chr.).


Sursa: www.adevarul.ro

Vineri, 01 Noiembrie 2019 10:23

Radio România împlineşte 91 de ani

La 1 noiembrie 1928, la ora 17.00, se difuza în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. „Alo, alo, aici Radio Bucuresti!” – au fost primele cuvinte rostite, la microfon, de preşedintele instituţiei de atunci, Dragomir Hurmuzescu, părintele radiofoniei româneşti.

De-a lungul anilor, la Radio România au putut fi auzite vocile unor personalităţi care au marcat istoria ţării noastre.

Sursa: www.radiooltenia.ro

Au trecut deja 5 ani de când Adrian Despot declara că: “Dintre toate cele 8 albume lansate până acum, FENOMENTAL este materialul care ne defineşte cel mai bine ca trupă în ochii publicului. Reprezintă esenţa noastră şi ne reaminteşte, de fiecare dată, cine suntem de fapt. Este originea noastră şi, din când în când, trebuie să ne întoarcem la origini pentru a merge mai departe”.

Pe 24 octombrie, Viţa de Vie începe aniversarea de 20 de ani a albumului FENOMENTAL printr-o serie de concerte, merchandise special şi, mai ales, prin re-editarea albumului sub formă de vinil (re-mastered, heavy 180g, green edition) în doar 300 de exemplare, numerotate personal de către Adrian Despot.

Sursa: www.radiooltenia.ro

Prima repriză de pe Arena „Anghel Iordănescu” l-a avut în rolul principal pe Valentin Mihăilă. Extrema de 19 ani a oltenilor și-a pus perfect în evidență viteza, i-a „terorizat” constant pe fundașii adverși și a marcat o „dublă”, în minutele 12 și 20. Pițurcă nu a avut parte însă o pauză liniștită după autogolul lui Ivan Martić din minutul 32. 

Lucrurile s-au așezat însă rapid după pauză. Alexandru Cicâldău a transformat un penalty obținut de Tiago Ferreira în minutul 53, iar Alexandru Ioniță a făcut 4-1 în minutul 75, cu primul gol marcat într-un meci oficial în 2019.

Atacantul bosniac Elvir Koljić (24 de ani) a părăsit terenul accidentat în minutul 72 al meciului dintre FC Voluntari și Universitatea Craiova, după ce intrase pe teren de numai 23 de minute. 

Seara lui Victor Pițurcă a fost stricată în ultimul sfert de oră. Oltenii s-au impus categoric la Voluntari, s-au calificat în sferturile Cupei României, dar și-au pierdut iar golgeterul. 

Koljić a fost introdus în minutul 49, în locul lui Nițu, dar s-a accidentat copilărește la o fază din minutul 69. Vârful bosniac a încercat să reia din „foarfecă” o centrare venită de la Ivan Martić, dar a aterizat prost pe spate. Elvir Koljić cerut intervenția medicilor, a efecuat câteva mișcări pe margine și a reintrat pe gazon. După câțiva pași, s-a întins pe gazon și a cerut schimbare.

 

Sursa: www.radiooltenia.ro

Vineri, 01 Noiembrie 2019 07:31

Alimente, nutriție și sănătate

 

Facultatea de Horticultură a Universității din Craiova organizează un workshop pe tema „Alimente, Nutriție și Sănătate”.

Evenimentul va avea loc vineri, 1 noiembrie 2019, începând cu ora 9:30, în Aula „Mihai I al României”, Universitatea din Craiova, strada A.I.Cuza nr.13.

Workshop-ul reuneşte specialişti din domeniul nutriției umane, medicinei, farmaciei, sociologiei și industriei alimentare, pentru a promova un dialog privind incidența crescută a bolilor ce pot fi corelate dezechilibrelor alimentare, rolul esențial pe care alimentația sănătoasă îl are în prevenirea multor afecțiuni, principiile care stau la baza unei alimentații corecte și a unui stil de viață mai sănătos.

Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Potrivit studiului „Barometrul oboselii“, nouă din zece români din mediul urban se declară obosiți. Cei mai mulţi dintre ei sunt angajaţii cu studii superioare şi liber-profesioniştii.

Realizată la finalul anului 2018, cercetarea, ale cărei rezultate au fost date publicităţii recent, arată că 92% dintre românii din mediul urban se plâng de oboseală şi doar 39% dintre ei au apelat la medic pentru asta, conform descopera.ro. În privinţa soluţiilor pentru oboseală, românii recurg la mai multă odihnă (64%) şi vitamine sau suplimente alimentare (45%).

Nivelul de oboseală creşte, de la an la an. Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi au spus că se simt cel puţin la fel de mult sau mult mai obosiţi decât anul precedent (64%). Majoritatea dintre cei care resimt această diferenţă sunt patronii/managerii, angajaţii cu studii superioare şi studenţii/elevii.

Cum se manifestă oboseala

Când vine vorba de simptomele oboselii, românii pun pe primul loc slăbiciunea fizică, extenuarea (49%), urmate de nervozitate (47%) şi lipsa răbdării (44%). Urmează migrenele (39%) şi dificultăţile de concentrare (39%). Românii consideră că, în medie, doar unul din doi oameni din jurul lor suferă de oboseală. Profesiile percepute ca fiind cele mai afectate de oboseală sunt profesor (34%), şofer (30%) şi pilot (26%).

Oboseala funcţională, întâlnită cel mai frecvent

Oboseala funcţională este întâlnită cel mai frecvent. Aceasta nu se ameliorează după o perioadă adecvată de odihnă sau repaus, este persistentă, dar nu durează mai mult de şase luni consecutive. Oboseala funcţională, cunoscută şi ca astenie, nu este cauzată de o boală. Ea este efectul unor factori psihosociali, fizici sau psihologici (de exemplu, stres, surmenaj profesional, familial sau social, suprasolicitări fizice şi/sau mentale prelungite, diete alimentare dezechilibrate etc.). Ea se resimte sub diferite aspecte, afectând sfera psihică, cea fizică, cea intelectuală şi cea motivaţională. Din păcate, simptomele oboselii sunt considerate ca fiind normale, iar asta pentru că toată lumea din jur se plânge de acest aspect.

Conform „Barometrului oboselii“, odată ce li s-au prezentat criteriile de definire a tipurilor de oboseală, unul din trei dintre românii din mediul urban cu vârsta între 18-55 ani a considerat că suferă de oboseală funcţională/sindrom astenic fără cauză organică. Asta înseamnă că aproape 2 milioane persoane suferă de oboseală funcţională. Printre cei care o resimt cel mai mult se numără angajaţii cu studii superioare (37%) şi liber-profesioniştii (30%).

„Trăim într-o perioadă cu multe provocări care generează suprasolicitare şi stres. Din punct de vedere psihologic, oboseala funcţională are ca efect irascibilitate, nervozitate, lipsa răbdării. Acestea afectează modul în care noi ne simţim zi de zi şi modul în care ne comportăm în relaţia cu persoanele dragi (copilul, partenerul) sau în relaţiile de muncă. Pe de altă parte, oboseala funcţională ne afectează randamentul şi funcţionarea cognitivă: ne scade capacitatea de concentrare, nu ne amintim lucruri. Ca urmare, facem mai multe greşeli sau ne scade performanţa în muncă. Având în vedere impactul ei asupra calităţii vieţii noastre, este important să nu neglijăm oboseala, să nu îi minimizăm efectele şi să o tratăm“, a spus Bogdana Bursuc, psiholog clinician principal, supervizor şi psihoterapeut cognitiv-comportamental.

Cei care lucrează în domeniul financiar, „campioni“ la oboseală

Potrivit „Barometrului“, cei care lucrează în domeniul financiar, adică au funcţii de bancheri, auditori şi contabili, sunt „campioni“ la oboseală – 98% dintre cei incluşi în studiu au declarat că suferă de ea şi 42% au identificat forma de oboseală funcţională/sindrom astenic. Aceasta le afectează diferit activităţile cotidiene: cei mai mulţi nu mai au dorinţa de a face lucruri sau activităţi. Simptomul oboselii cel mai des întâlnit la această categorie profesională în România este slăbiciunea fizică.

Românii nu iau în serios oboseala

„Noul studiu arată că românii nu iau în serios oboseala. În viaţa de zi cu zi, aceasta tinde să fie ignorată şi confundată doar cu o stare de slăbiciune generală. Este important ca persoanele care se confruntă cu manifestări ale oboselii pentru o perioadă mai îndelungată să se prezinte la medic, pentru că numai acesta poate determina corect cauzele acestor simptome şi poate propune soluţii“, a declarat Dr. Ligia Moşneaga, medic primar medicină de familie.

Programul Inspire Mercur, VIP Electroputere şi Colours Cinema pentru săptămâna 1 – 7 noiembrie este următorul:

Norm of the North: King Sized Adventure / Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească Avanpremiera

Regia: Richard Finn, Tim Maltby
Cu: Michael Dobson, Simon Hayama, Cole Howard, Maya Kay, Andrew Toth
Gen Film: Animatie, Aventuri, Familie, Fantatic
Durată: 95 min
Rating: AG
Întregul Nord zumzăie de pregătirile febrile pentru nunta bunicului lui Norm. Dar ceva necurat se petrece în Munții Cețoși, așa că Norm își adună prietenii ca să cerceteze îndeaproape ce se întâmplă acolo. Așa dau peste Jin, un areholog care a aterizat forțat în timp ce încerca să recuperez un artefact antic care fusese furat de fostul său partener, Dexter. Rănit și slăbit după accident, Jin îi cere lui Norm să-i promită că va recupera el prețiosul obiect antic și că i-l va duce nepotului său, Chen, la Universitatea din Beijing. Norm este acum într-o cursă contracronometru, căci trebui să găsească artefactul, să îl livreze, dar și să ajungă la timp la ceremonia nunții bunicului său.
Dublat: Sambata, Duminica 11:30; 13:30

Terminator: Dark Fate / Terminator: Destin întunecat

Regia: Tim Miller
Cu: Mackenzie Davis, Arnold Schwarzenegger, Linda Hamilton, Natalia Reyes
Gen Film: Actiune, Aventuri, SF
Durată: 133 min
Rating: N15
Întoarsă de departe, Sarah Conner face echipă cu câţiva agenţi pentru a lupta împotriva lui T-1000.
Vineri pana Duminica 14:30; 18:45; 20:15; 21:20
Luni pana Joi 15:15; 16:10; 18:45; 20:15; 21:20

Salma’s Big Wish / Salma și misterul cărții magice

Regia: Carlos Gutiérrez Medrano
Cu: Dino Andrade, Memo Aponte
Gen Film: Animatie, Familie, Fantastic
Durată: 92 min
Rating: AG
În orașul mexican Santa Clara trăiește Salma, o fată de 16 ani, orfană, care nu și-a cunoscut părinții biologici. Singura poveste care i s-a spus toată viața este că aceștia au abandonat-o. De când se știe, Salma nu a încetat să caute indicii despre identitatea lor și locul în care i-ar putea găsi, dar nu a descopeit nimic. Asta, până într-o zi când găsește o carte specială, plină de povești despre Santa Clara și istoria locuitorilor de acolo. Înarmată cu această carte magică, Salma pornește într-o aventură împreună cu cei doi prieteni ai ei, extraordinar de sufletiști, Jorge și Pedro, pentru a găsi veriga lipsă din istoria ei personală și pentru a-și cunoaște părinții pierduți demult.
Dublat: Vineri, Luni pana Joi 11:45; 12:30; 13:30
Sambata, Duminica 11:45; 12:30

The Addams Family 3D / Familia Addams

Regia: Greg Tiernan, Conrad Vernon
Cu: Charlize Theron, Chloë Grace Moretz, Oscar Isaac, Finn Wolfhard, Allison Janney, Aimee Garcia
Gen Film: Animatie, Comedie, Familie, Fantastic
Durată: 93 min
Rating: AG
O comedie de acţiune ce va spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieţi încep să fie serios afectate odată ce sunt puşi faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie, pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams.
De Halloween, clanul Addams revine așadar pe marile ecrane într-o nouă comedie de animație cu cea mai bizară familie din cartier. Amuzantă, extravagantă, de-a dreptul iconică, familia Addams redefinește ce înseamnă să fii un bun vecin.
Dublat: Vineri 11:30; 12:15; 14:10; 17:15; Sambata, Duminica 12:10; 14:00; 17:15
Luni pana Joi 11:30; 12:15; 14:15; 17:10
Subtitrat: Vineri pana Duminica 19:10; Luni pana Joi 19:00

Countdown / O aplicaţie de coşmar

Regia: Justin Dec
Cu: Charlie McDermott, Anne Winters, Elizabeth Lail
Gen Film: Horror, Thriller
Durată: 95 min
Rating: N15
O aplicație de telefon care arată când va muri persoana care o accesează se transformă dintr-o virală amuzantă într-o reală amenințare. Același lucru i se întâmplă unei asistente medicale care află că mai are de trăit 3 zile și trebuie să lupte cu timpul, dar și împotriva unei creaturi malefice aflate pe urmele ei.
Halloween Vineri pana Duminica 15:30; 18:30; 21:40 1+1 gratis
Luni pana Joi 15:30; 17:30; 18:30; 21:40

Zombieland: Double Tap / Zombieland: Rundă dublă

Regia: Ruben Fleischer
Cu: Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Abigail Breslin, Emma Stone, Zoey Deutch
Gen Film: Acţiune, Comedie, Horror
Durată: 105 min
Rating: N15
Umor negru și găleți de sânge oferea primul film Zombieland, despre un tânăr, Columbus (Jesse Eisenberg), care explorează ce a mai rămas din orașe după o apocalipsă zombie, alături de nou întâlniții pe drum Tallahassee (Woody Harrelson) și surorile Wichita plus Little Rock (Emma Stone și Abigail Breslin). Cei patru cautau să se adăpostească din calea zombilor. În sequel, protagoniștii vor avea de-a face cu zombies evoluați, cu alți supraviețuitori și cu provocările noii și improbabilei familii pe care o formează.
Halloween Vineri pana Duminica 14:15; 19:30; 20:30 1+1 gratis
Luni pana Joi 14:30; 19:30; 20:30

Paradise Hills

Regia: Alice Waddington
Cu: Eiza González, Milla Jovovich, Emma Roberts, Awkwafina, Danielle Macdonald
Gen Film: Fantastic
Durată: 100 min
Rating: AP12
În filmul de debut al lui Alice Waddington, o tânără rebelă pe nume Uma (Emma Roberts) se trezește într-o dimineață în Paradise Hills, o clinică de tratament de lux de pe o insulă mediteraneeană izolată, condusă de Ducesa (Mila Jovovich), unde familiile înstărite își trimiteau fetele pentru fi transformate în cea mai bună versiune a lor. Printr-un tratament indiviualizat care include ore de etichetă, lecții de voce, tratamente de frumusețe, gimnastică și diete stricte, toate neajunsurile sunt depășite în două luni, iar transformarea e garantată.
Vineri pana Joi 16:30

Maleficent: Mistress of Evil 3D / Maleficent: Suverana Răului

Regia: Ang Lee
Cu: Mary Elizabeth Winstead, Will Smith, Clive Owen, Benedict Wong
Gen Film: Actiune, Drama, SF, Thriller
Durată: 122 min
Rating: AG
Gemini: Conspirația este un thriller de acțiune inovator cu Will Smith în rolul lui Henry Brogan, un asasin de elită care devine brusc la rândul lui ținta unui agent operativ tânăr și cu abilități speciale, care îi permit să fie mereu cu un pas înaintea lui Henry.
Dublat: Vineri pana Duminica 12:00; 14:50; Luni pana Joi 12:00; 14:45
Subtitrat: Vineri pana Duminica 16:15; 20:45; Luni pana Joi 17:50; 20:45

Ready or Not / Scapă cine poate

Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett
Cu: Samara Weaving, Adam Brody, Mark O’Brien
Gen Film: Horror, Mister, Thriller
Durată: 100 min
Rating: IM18
Noaptea nunții unei mirese ia o întorsătură terifiantă când familia excentrică a proaspătului mire o forțează pe tânără să ia parte la un joc înspăimântător.
Halloween Vineri pana Duminica 17:30 1+1 gratis

Abominable 3D / Yeti – Omul Zăpezilor

Regia: Jill Culton, Todd Wilderman
Cu: Albert Tsai, Chloe Bennet, Sarah Paulson, Eddie Izzard
Gen Film: Animatie, Aventuri, Familie, Fantastic
Durată: 102 min
Rating: AG
Yeti s-a rătăcit prin lumea noastră, și are nevoie de ajutor ca să se poată întoarce în lumea lui magică.
Dublat: Vineri pana Joi 12:45; 13:45
Joker
Regia: Todd Phillips
Cu: Robert De Niro, Joaquin Phoenix, Marc Maron, Zazie Beetz
Gen Film: Crima, Drama, Thriller
Durată: 127 min
Rating: N15
Studiul unui personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. În King of Comedy, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el.
Vineri pana Joi 15:45; 18:15; 21:00

It Chapter Two / It: Capitolul 2

Regia: Andrés Muschietti
Cu: Finn Wolfhard, Bill Skarsgård, Jessica Chastain, James McAvoy, Sophia Lillis
Gen Film: Horror, Thriller
Durată: 174 min
Rating: N15
Răul revine la suprafață în Derry sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti care aduce laolaltă din nou membrii Clubului de tocilari – adulți și adolescenți – în locul unde totul a început.
Un film care a redefinit și depășit genul, „It” a devenit parte a culturii și mentalității perioadei, precum și producția horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente.
Hallloween Vineri pana Duminica 17:00 1+1 gratis

Ne rezervam dreptul de a modifica programul de rulare al filmelor.

Rezervari si bilete: www.inspirecinema.ro.

SURSA: WWW.GDS.RO

 

 

Pagina 91 din 95