Mereu printre studenti
Administrator

Administrator

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Emoții mari pentru absolvenții de liceu care s-au înscris la concursul de admitere organizat de Universitatea de Medicină din Craiova. Ieri, tinerii au susţinut examen scris pentru trei dintre specializări: Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie.

Peste 1.200 de tineri au susținut ieri examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Craiova. Examenul a durat trei ore, timp în care părinții au așteptat cu emoții ieșirea candidaților. Concurența pentru cei care vor să devină medici a fost mare și în acest an. La specializarea Medicină au fost trei candidați pe loc. Pentru acest program au fost scoase la concurs 209 locuri la buget şi 80 de locuri la taxă.Gabriel a dat examen pentru unul dintre locurile de la Medicină Generală. A ieșit din sală încrezător. Nu știe încă la ce notă să se aștepte, dar este hotărât ca după absolvirea facultății să plece să lucreze într-unul dintre spitalele bine dotate din străinătate. „A fost cum mă așteptam. Subiectele au fost de nivel mediu. Unele mai grele, dar cine s-a pregătit sigur o să poată să ia o notă mare. Sper să iau o notă decentă. Îmi doresc ca după absolvirea facultății să plec să lucrez în străinătate“, a spus tânărul.

„Aș vrea să rămân să lucrez în țară“

Ca în fiecare an, examenul a constat într-o singură probă, un test-grilă care a făcut departajarea între cei 1.203 candidaţi care au accesat unul dintre programele de studii.

Ana Maria Predescu a absolvit Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni și visează să devină medic. Ieri a făcut primul pas spre cariera de medic. După aproximativ două ore și jumătate a ieșit din sala de examen sigură de faptul că pregătirea din timpul anului o să o ajute să obțină nota dorită. „A fost destul de ușor. Mă așteptam la ceva mai dificil. Trebuie să văd însă rezultatul final. Concurența este destul de mare. Am ales Medicina pentru că simt că meseria de medic este ceea ce mi se potrivește cel mai bine. Am absolvit Liceul Teoretic «Constantin Brâncoveanu» din Dăbuleni. Aș vrea să rămân să lucrez în țară, dar nu știu ce o să fie pe parcurs, o să iau cu siguranță în calcul toate posibilitățile. Sper ca sistemul de sănătate românesc să se îmbunătățească“, a spus Ana Maria.

„Subiectele au fost accesibile și la fizică, și la biologie“

Cea mai mare concurenţă în acest an este la specializarea Tehnică Dentară. Pe cele nouă locuri bugetate s-au înscris 81 de candidaţi. Şi la Asistenţă Medicală Generală, pe cele 29 de locuri la buget s-au înscris 217 candidaţi. La programul de studii Farmacie, pe cele 29 de locuri bugetate concurează 108 persoane.Cu speranța că o să prindă un loc la buget a venit ieri la examen și Roberta Vilău. Și-a dorit tot timpul să devină medic și speră să ajungă unul respectat, care să trateze bolnavii din țară. „Subiectele au fost accesibile și la fizică, și la biologie. Mi-am dorit mereu să fac Medicină și sper să reușesc acest lucru. Aș vrea să ajung medic chirurg, dar o să văd pe parcursul facultății care este cea mai bună opțiune. Am susținut și anul trecut acest examen, dar am intrat la taxă. Sper ca de această dată să fiu printre studenții de la buget. Aș vrea să rămân în țară“, mărturisește Roberta.Emoţii vor fi şi mâine, când sunt aşteptaţi în sălile de examene candidaţii care au optat pentru secțiile Moaşe, Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare şi Tehnică dentară, pe 28 iulie 2017, ora 10.00.

Sursa. www.gds.ro

 

Majoritatea facultăţilor din cadrul Universităţii din Craiova au încheiat deja perioada de înscrieri, altele au prelungit-o cu încă două, trei zile. Cu o promovabilitate de 69,7% la examenul de bacalaureat în judeţul Dolj, cu alţi mii de tineri care au ales să nu se prezinte la examenul maturităţii, facultăţile îşi aşteaptă viitorii studenţi. Reprezentanţii Universităţii din Craiova sunt încrezători, susţin că în acest an foarte mulţi tineri din Oltenia au ales să studieze în Bănie, iar media pe universitate este de doi studenţi pe loc. Sunt însă şi specializări unde numărul candidaţilor este foarte mic.  Universitatea din Craiova a scos la concurs pentru anul universitar 2017 – 2018, 2.870 de locuri la licenţă. Candidaţii au la dispoziţie şi peste 2.900 de locuri la taxă pentru studii de licenţă. Universitatea oferă posibilitatea pregătirii în 55 de domenii de licenţă, iar la nivel de master oferă pregătire în 42 de domenii. Şi cum centrul universitar craiovean se adresează tinerilor din Oltenia, reprezentanţii Universităţii au luat în calcul cei peste 8.000 de de absolvenţi de clasa a XII-a, care au promovat bacalaureatul în judeţele Olteniei. „Avem 2.870 de locuri bugetate la licenţă, şi până luni, 24 iulie, s-au înscris 4.700 de candidaţi. O medie de doi studenţi pe loc pentru sesiunea iulie. Avem mici probleme la Facultatea de Inginerie Electrică, în rest toate facultăţile stau foarte bine. Facultatea de Ştiinţe a scos la concurs 363 de locuri la buget şi are 572 de înscrişi, Facultatea de Ştiinţe Sociale – 123 de locuri la buget şi are 322 de înscrişi, Dreptul – 230 de locuri, 564 de înscrişi. La Inginerie Electrică avem o problemă de câţiva ani, însă uşor se redresează şi această facultate. Oferta educaţională pentru facultăţi în România este foarte mare, Ingineria nu este o specializare simplă“, a spus prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

„Am înfiinţat un program de licenţă la Facultatea de Ştiinţe: Chimie-Farmaceutică“

Cum la nivel naţional, toate universităţile de stat se reorganizează, în funcţie de cerinţele pieţei, dar şi de scăderea demografică, şi Universitatea din Craiova a început acest proces de schimbare. A desfiinţat programe mai puţin căutate şi a înfiinţat altele noi. „Demografic, populaţia şcolară scade foarte mult, bacalaureatul pune probleme copiilor, deşi nu atât de mari ca în anii trecuţi. Dacă ne amintim, în primul an, pe noul sistem de bacalaureat, promovabilitatea a fost undeva în jur de 50%, iar acum este aproximativ 70%. În anii trecuţi, Universitatea din Craiova şi-a reorganizat programele de studii, aveam programe de studii dublate Craiova-Severin pentru că avem centru universitar şi la Drobeta Turnu Severin. Am renunţat la o parte dintre ele, la programe de studii care nu mai erau atât de mult căutate. În schimb, am şi reînfiinţat alte programe de studii cerute de piaţă. Anul acesta am înfiinţat un program de licenţă la Facultatea de Ştiinţe: Chimie-Farmaceutică şi se pare că este foarte căutat chiar dacă nu am putut să-l popularizăm foarte mult pentru că ARACIS-ul a venit în vizita de autorizare provizorie cu doar o săptămână înainte de începerea înscrierilor. Nu puteam să popularizăm un program ce nu avea autorizare de la ARACIS. În numai o săptămână de popularizare a acestui program, deja sunt foarte mulţi înscrişi. Avem cinci noi programe de masterat, dintre care două în limba engleză“, a adăugat rectorul.Acest program vine în sprijinul tinerilor care doresc să urmeze o specializare medicală şi nu au şanse, din diverse motive, să urmeze Universitatea de Medicină şi Farmacie. „Noi sperăm să ne fidelizăm candidaţii şi să vină în primul rând la noi. La Medicină, în România, sunt foarte mulţi candidaţi pe loc. Medicina reprezintă o oportunitate pentru cei care vor să facă acest domeniu pentru că se angajează foarte uşor în străinătate pe salarii foarte mari“, a completat Cezar Spînu.

Consilierea profesională este esenţială

O bună consiliere este esenţială pentru alegerea carierei. Acest lucru este bine ştiut de reprezentanţii Universităţii din Craiova, care de câţiva ani au început un program de consiliere a elevilor de liceu din întreaga Oltenie. „Anul trecut am câştigat un proiect pe fondul de dezvoltare instituţional al Ministerului Educaţiei pe care l-am continuat în acest an. Câştigând un nou proiect, am reuşit să facem încă două spaţii de consiliere dotate cu calculatoare, astfel încât de anul acesta consiliem elevii de liceu din judeţul Dolj, dar şi din regiune, pentru că noi avem parteneriat cu toate cele cinci judeţe din Oltenia pentru ca absolvenții să-şi aleagă facultatea şi specializarea cât mai corect, astfel încât rata de abandon şcolar să fie cât mai mică. Le acordăm sprijin: consiliere, meditaţii pentru facultate, iar acum cazare gratuită pentru cei care vin să dea examenul de admitere la facultăţile la care se susţin astfel de examene. Consilierea este extrem de importantă. Din analizele pe care le-am făcut, rata de abandon şcolar este grefată, în primul rând, de o proastă alegere a traseului de către copil“, a spus rectorul Universităţii din Craiova.

„Avem un număr foarte mare de candidaţi la Românii de Pretutindeni“

Universitatea din Craiova are anual şi foarte mulţi studenţi străini. Astfel, specializările în limba engleză erau o necesitate. „Avem în acest moment trei sau patru specializări la licenţă şi patru sau cinci la master în limba engleză. Încercăm să fim în pas cu vremurile. UMF Iaşi, de exemplu, în acest an a înfiinţat specializări în limba engleză şi limba franceză pe cont propriu. Cele mai căutate de străini în centrul nostru universitar sunt Facultatea de Litere, Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe. Depinde şi de ţara din care provin, de economia ţării respective. De exemplu, la Chimie, Fizică sunt foarte mulţi tineri din zona Africii. Anul acesta am reuşit să avem un număr foarte mare de candidaţi la Românii de Pretutindeni, din ţări precum: Moldova, Ungaria, Bulgaria, Israel. Chiar azi (ieri – n.r.) am transmis o adresă ministerului prin care am cerut o suplimentare de locuri. Avem 246 de înscrişi pe 154 de locuri la licenţă“, a spus Cezar Spînu.

„Tot ce ţine de tehnologie şi medicină se caută“

Unele dintre departamentele Facultăţii de Ştiinţe au prelugit perioada de înscrieri până pe 27 iulie. Ieri, sala în care se făceau înscrieri era plină de tineri care depuneau cereri de înmatriculare la facultate, veniţi din diverse zone ale Olteniei, extrem de încrezători, dar şi emoţionaţi. Petrişor Adrian Negru este din Slatina. A absolvit Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ din oraşul său natal. Şi-a depus dosarul de înscriere la Facultatea de Ştiinţe, departamentul Informatică. „Media de la bacalaureat pe care am obţinut-o este destul de mică, 7,90. Vreau însă să urmez specializarea Informatică. Vreau să ajung profesor sau să lucrez în domeniul IT. Este o pasiune pe care o am de mic“, a spus Petrişor Adrian Negru. Robert Adrian Bârză a absolvit Liceul „Mihai Viteazul“ din Caracal cu media 7,86 şi s-a înscris tot la Informatică: „Mă atrage domeniul calculatoarelor. Vreau să învăţ pentru ca într-o zi să pot crea jocuri. Sunt pasionat de acest lucru, am încercat deja, dar îmi lipsesc multe noţiuni teoretice esenţiale. Cred că mulţi tineri din generaţia mea ar trebui să aleagă Informatica pentru că în ziua de azi, informaticienii, doctorii, tot ce ţine de tehnologie şi medicină se caută“.

În toamnă, se vor face înscrieri atât la licenţă, cât şi la master, pentru locurile rămase neocupate la sesiunea din vară.

Sursa. www.gds.ro

Zeci de elevi cu vârste cuprinse între nouă și 14 ani vor participa în această săptămână la activitățile educative promovate de câteva cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „George Poboran“ din Slatina, la școala de vară, care urmează să se desfășoare și în două localități rurale din Olt, fiind la prima ediție.

Copiii și-au lăsat cu greu tabletele, telefoanele și celelalte atracții și, la ora 9.00, la început de săptămână, au răspuns „prezent“ invitației câtorva cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „George Poboran“ din Slatina, unde s-a deschis prima ediție a școlii de vară. Timp de cinci zile, disciplinele clasice de la școală le vor fi dezvăluite copiilor prin joc, astfel încât limba română, limbile străine, biologia, chimia, fizica și multe altele să pară prietenoase și accesibile. Nu va fi deloc greu, spun profesorii, pentru că an de an se organizează cursuri de perfecționare, la finalul cărora dascălii primesc diplome pe care se așterne, în timp, praful. „Nu facem nimic nou, facem ceea ce s-a experimentat, practic, pe noi, la toate cursurile de perfecționare. Doar că acele cursuri rămân, prea des, fără finalitate, în timp ce copiii au nevoie să li se prezinte lucrurile folosind metode inovative“, a spus profesorul Eugenia Vlad, inițiatorul evenimentului.

La modul pretențios, proiectul se bazează pe „învățare constructivă“, folosindu-se „metode activ-participative“, lucruri pe care profesorii le știu de mult timp în teorie, dar pe care nu au prea des ocazia să le aplice atunci când sunt obligați să respecte programa. Copiii vor constata însă că au învățat o seamă de lucruri noi pur și simplu jucându-se.

Cele mai frumoase reguli

Prima zi a început cu totul neașteptat pentru copiii care s-au înscris, cei mai mulți, pe internet, pe pagina de facebook a Școlii „George Poboran“, la cursurile școlii de vară organizate de Asociația „Learn for You“, înființată de prof. Eugenia Vlad. Sunt copii de la mai multe școli din oraș și chiar și din județ, de la Mărgineni și Potcoava.

Au pășit mai întâi cu toții în sala rezervată centrului multifuncțional al școlii, unde au găsit doar un mesaj scris din partea profesorilor. Pentru început, aceștia le dădeau sarcina de a găsi zece bilețele colorate ascunse prin încăpere. Pe bilețele au fost înscrise sarcini de îndeplinit, iar când obiectivul a fost atins, elevii n-au avut decât să trimită un SMS și să anunțe. Așa a început prima zi a școlii de vară, rezervată în principal comunicării. Regulile enunțate la început le-au adus zâmbetul pe buze copiilor (una dintre ele chiar la acest aspect se referea), iar exercițiile de tot felul, antrenante, tonice, i-au scos din rutină. Elevii au mărturisit că au venit din curiozitate, dar că timpul petrecut în prima zi este un real câștig și nu se compară cu „alternativa“ acestei zile caniculare. „Probabil că am fi stat în fața calculatorului sau a televizorului“, au mărturisit elevii mai mari.

În zilele următoare se va lucra pe grupuri, în funcție de vârstă, a doua zi fiind rezervată biologiei. Miercuri, profesorii de limba engleză le vor dezvălui elevilor câteva secrete ale conversației, joi este ziua rezervată artei, un artist plastic fiind invitat să susțină un atelier, iar vineri se va face educație prin teatru.

În proiect, alături de inițiator au venit colegii: Laurenția Popa, Lavinia Prună, Carmen Jianu, Alexandru Bîscoveanu, Otilia Sterie, Marian Stan, Larisa Massay.

Sursa. www.gds.ro

Miercuri, 26 iulie, începând cu ora 10.00, în spaţiul interactiv al Secţiei de Istorie-Arheologie, din cadrul Muzeului Olteniei, va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor la proiectului cultural-educativ „Prietenii Istoriei”, demarat la începutul lunii iulie, de către specialiştii secţiei.

Propuse atât ca o modalitate practică de petrecere a timpului liber pentru cei mici, cât şi pentru a păstra contactul cu publicul tânăr şi a revitaliza interesul acestora pentru istorie şi arheologie, atelierele creative: Micul Arheolog”, „Mânuțe pricepute” și „Creație bijuterii”, dezvoltate în cadrul proiectului cultural „Prietenii Istoriei”, au un important rol educativ şi trebuie percepute în cheia transferului interactiv, interdisciplinar, ce conduce imaginaţia şi creativitatea participanţilor de la artefactele istorice la dezvoltarea cunoştinţelor teoretice de cultură, istorie şi arheologie.

Dacă, în cadrul atelierului Micul arheolog, cei mici au învățat tehnicile de săpătură arheologică și au descoperit obiecte din diferite epoci istorice, dar și povestea lor, participanţii modulului Mânuțe pricepute şi-au arătat îndemânarea în prelucrarea lutului și ipsosul, realizarea de vase ceramice și statuete antropo și zoomorfe, inspirându-se de la artefactele ce se găsesc în patrimoniul muzeal.

În cadrul atelierului „Creație bijuterii”, copii și-au dat frâu liber imaginației şi au creat obiecte de podoabă istorică– cercei, brățări, coliere, inele.

Tematicile diverse şi atractive, propuse de specialiştii Muzeului Olteniei, stimularea consecventă a interactivităţii şi creativităţii celor peste 150 de participanţi, cu vârste cuprinse între 4-12 ani, au determinat familiarizarea micuţilor participanţi cu tehnicile ce aduc la viaţă obiectele şi comorile civilizaţiilor din trecut.

Astfel, sub coordonarea arheologilor şi muzeografilor Secţiei de Istorie-Arheologie, copiii au învăţat să identifice un sit arheologic, să traseze o secţiune arheologică, să folosească instrumentele specifice unui şantier arheologic (şpaclu, ruletă, perie, busolă).

De asemenea, au realizat săpături sistematice respectând toate etapele specifice şantierelor arheologice: măsurare topografică, colectare material arheologic (silexuri, ceramică neolitică, bănuţi), desenarea artefactelor descoperite, au învăţat să cureţe şi să clasifice obiectele descoperite, să reconstituie, în replici de lut, vase ceramice.

Demarate cu multă emoţie şi aşteptări imense, în data de 1 iulie a.c., atelierele creative dezvoltate de Secţia de Istorie Arheologie au oferit cadrul perfect pentru dezvoltarea de  prietenii, au adus cunoaştere şi amuzament, dar şi recunoaşterea îndemânării participanţilor prin oferirea de diplome onorifice prin care li se acordă titlul onorific de „Prietenii Istoriei la Muzeul Olteniei Craiova”.

Sursa. www.jurnalulolteniei.ro

Marți, 25 Iulie 2017 13:13

Concurenţă mare la UMF Craiova

Se anunţă concurenţă mare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), din Craiova. Duminică, 23 iulie, a fost ultima zi în care tinerii dornici să urmeze o facultate în domeniul medical au avut posibilitatea să se înscrie. 1.203 absolvenți de liceu s-au înscris la concursul de admitere pentru anul universitar 2017-2018. Cea mai mare concurenţă în acest an este la programul de Tehnică Dentară. Pe cele nouă locuri bugetate s-au înscris 81 de candidaţi. Şi la Asistenţă Medicală Generală, pe cele 29 de locuri la buget s-au înscris 217 candidaţi. La programul de studii Farmacie, pe cele 29 de locuri bugetate concurează 108 persoane. „Ca în fiecare an, UMF Craiova organizează, în această perioadă, examenul de admitere. Universitatea noastră este una dintre universităţile galonate ale învăţământului în spaţiul universitar românesc şi cu precădere în cel regional. Avem o concurenţă foarte mare pentru toate programele de studii oferite. Cea mai mare se înregistrează în acest an la programul Tehnică Dentară, Asistenţă Medicală Generală, la care au ajuns să concureze aproape nouă candidaţi pe loc, la Medicină sunt aproximativ trei candidaţi pe un loc bugetat. Şi celelalte programe de studii înregistrează concurenţă mare de trei, patru, cinci candidaţi pe un loc. Comparativ cu anul trecut, la unele programe de studii avem mai mulţi candidaţi înscrişi, altele au rămas la o concurenţă similară“, a precizat Sorin Dinescu, prorector UMF Craiova. Trebuie menţionat însă că, pe lângă locurile bugetate, fiecare facultate din cadrul UMF Craiova are repartizate şi locuri la taxă. La Medicină sunt scoase la concurs 209 locuri la buget şi 80 de locuri la taxă, la Medicină Dentară – 34 de locuri la buget şi 40 de locuri la taxă, la Tehnică Dentară – nouă locuri la buget şi 36 la taxă, la Farmacie – 29 de locuri la buget şi 70 la taxă, la Moaşe – 14 locuri la buget şi 11 la taxă, la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare – 19 locuri la buget şi 11 la taxă, iar la Asistenţă medicală – 29 de locuri la buget şi 95 la taxă. Cea mai mică concurenţă în acest an va fi la programul Moaşe. Pe cele 14 locuri la buget şi cele 11 la taxă s-au înscris 17 candidaţi.

Ca în fiecare an, examenul va fi unic, nu există decât o singură probă, un test-grilă care va face departajarea între cei 1.203 candidaţi care accesează unul dintre programele de studii.

Pe 26 şi 28 iulie sunt programate examenele de admitere

La programele de studii Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, examenul va avea loc pe 26 iulie 2017, ora 10.00, iar la programele de studii Moaşe, Asistenţă Medicală Generală, Balneofizio-kinetoterapie şi Recuperare, Tehnică Dentară, pe 28 iulie 2017, ora 10.00. Candidaţii de etnie romă au alocate, prin ordin MECTS, patru locuri la buget din numărul total de locuri repartizate pentru ciclul de studii universitare de licenţă. Locurile au fost distribuite de Senatul UMF din Craiova, câte un loc pentru Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

„Studenţii străini beneficiază de un program de studii în limba engleză la care înscrierile se vor finaliza la sfârşitul lunii septembrie. În ceea ce-i priveşte pe studenţii străini care accesează programele de studii în limba română pe cont propriu, taxele sunt stabilite conform regulamentului“, a completat prorectorul Sorin Dinescu.

Sursa. www.gds.ro

În ultimele două secole, jurnalismul românesc a reușit să se impună nu doar ca domeniu vital în arhitectura societală din România, ci a reușit, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să-și contureze o fizionomie proprie, un statut și o imagine în măsură să provoace interes și, totodată, deschidere pentru transmiterea și receptarea obiectivă a informației.

Cum presa de astăzi are nevoie de învățăcei, persoane oneste care de la o vârstă fragedă să fie familiarizate cu provocările, farmecul și necesitatea meseriei de jurnalist, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” desfășoară, în cadrul programului „Biblioteca din vacanță”, cursul Micul Jurnalist. Cursul este unul dintre cele mai longevive programe desfășurate în cadrul Bibliotecii din Vacanță și, la finalul fiecărei ediții, se concretizează prin editarea și tipărirea Revistei „Micul Jurnalist”, o platformă atractivă în care sunt incluse textele participaților.

Toate întâlnirile din cadrul cursului sunt organizate de Laura Pumnea, coordonatorul acțiunii și voluntar cu vechime al bibliotecii, care a declarat că „întâlnirile sub genericul Micul jurnalist sunt o permanentă sursă de inspirație reciprocă. Trecem, jucându-ne, prin noțiuni teoretice, învățăm să construim întrebări care să dea șansă răspunsurilor ce asigură conținut informativ pentru revista realizată împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj”. Voluntarul bibliotecii speră că toți participanții vor deveni „minți deschise și frumoase” pentru că Biblioteca Aman, continuă Laura Pumnea, „este sinonimă cu lectura, cartea și cunoașterea”.

Adevărate tribune politice la începuturi, ziarele secolului al XIX-lea surprindeau prin concizia verbului ca și prin precizia și competența cu care erau descrise evenimente și fenomene interne și internaționale. Presa acelor vremuri făcea primii pași importanți în direcția onorării rolului de „câine de pază al democrației”, fie ea, aceasta din urmă, instabilă și minată de numeroase piedici și dificultăți specifice, bineînțeles, oricărei noi întreprinderi. Era epoca în care ziarele dobândeau credibilitate și influență. Caracteristicile de odinioară, între care profesionalizarea continuă, acuratețea și competența frazei și echilibrul abordării, asigură și astăzi forța de care dispun presa și jurnalismul în ansamblul lor.
Diversificarea permanentă a ziarelor și apariția unui mare număr de publicații în prima jumătate a secolului XX, unele de scurtă durată, în vreme ce altele, nu puține, cu două sau trei decenii de tipărire neîntreruptă, a atras după sine, în mod firesc, o profesionalizare a celor care se îndeletniceau cu presa scrisă – a jurnaliștilor și ziariștilor. Atacând teme mereu mai variate, cronicile, reportajele și celelalte materiale scrise în prima jumătate a secolului XX se distingeau prin coerență, condei și, evident, nota personală pe care autorii o imprimau în fiecare dată textelor semnate.

Încorsetării din perioada comunistă i-a urmat o explozie informațională care a coincis cu începutul anilor ’90. Bascularea de la cenzura și îngrădirile specifice celei de-a doua jumătăți a secolului XX la libertatea absolută cu toate derivatele ei nu a fost, așa cum în mod eronat s-ar putea crede, o schimbare lină de macaz. Puzderia de publicații apărute în urmă cu aproape trei decenii venea să răspundă unei nevoi reale, mult timp ținută în surdină, de informare. Informare cu privire la tot și la toate. La capătul unei perioade de reașezare, de orientare și ancorare în condițiile actuale, presa și jurnalismul contemporane și-au redobândit forța redutabilă și gradul de impact, cu neputință de ignorat, proprii unei democrații care se vrea consolidată.

„Micul Jurnalist este despre media, despre informație și, în definitiv, onestitate. Cursul destinat micilor și, sperăm noi, viitorilor jurnaliști are ca principal scop familiarizarea copiilor cu maniera articulată și argumentată de exprimare, cu modalitățile de redactare a unui text, realizare a unui interviu și multe altele asemenea. Evident, cu toții ne dorim o presă de calitate, jurnaliști onești și competenți și, mai presus de orice, materiale consistente și concludente. Toți cei care iau parte la cursul „Micul Jurnalist” au ocazia, în prezența unui jurnalist de calibru, Laura Pumnea, voluntar al bibliotecii, să adreseze întrebări, să pătrundă tainele presei și, în general, să se acomodeze cu toate provocările și bucuriile pe care le aduce cu sine meseria de jurnalist”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.
Birou Presă
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ și furtuni, valabilă până miercuri dimineață, în cea mai mare parte a țării, inclusiv în Oltenia.

Avertizarea este valabilă de luni seara, ora 20:00, până miercuri, 26 iulie, ora 3:00.

În intervalul menţionat, în toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie).

În cursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade.

Sursa.JurnalulOlteniei.ro

Sute de tineri s-au prezentat, luni dimineaţa, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” pentru a se înscrie la una dintre facultăţile universităţii. Cea mai mare concurenţă, potrivit dosarelor depuse deja la inspectoratele judeţene, este la jandarmi, unde sunt nouă candidaţi pe loc, informează Mediafax.

Tinerii care şi-au depus dosarele la facultăţile Academiei de Poliţie spun că vor sa intre la universitate pentru că după absolvire le este asigurat un loc de muncă dar şi pentru că vor să facă dreptate. Evenimentele violente din ultima vreme, în care au fost implicaţi poliţişti, nu i-a făcut să dea înapoi, susţinând că este necesar curajul.

“În primul rând o să pot proteja oamenii, le-aş face un bine. Tata lucrează în domeniu şi m-a încurajat. A fost şi opţiunea mea, a fost 50/50. Am ales pentru că este un loc de muncă stabil, lucrezi devreme, eşti tânăr şi eşti încadrat. Riscul este destul de mare, trebuie să ai şi încredere şi curaj. Am mers pe învăţat şi pe încredere. Mi-e teamă la examenul scris la engleză”, a declarat un tânăr din Dolj pentru sursa citată.

“830 de locuri sunt scoase în concurs din care 640 sunt în regim fără taxă şi 210 în regim cu taxă. Nu mai puţin de 585 de candidaţi se bat pentru 115 locuri la Facultatea de Ştiinţe Juridice specializarea Drept. Atracţia fiecărui moment de admitere a fost Facultatea de Poliţie, în momentul de faţă avem 1666 care candidează pe un număr de 253 locuri. O supriză şi pentru noi rămân Facultatea de Jandarmi, unde avem 44 locuri şi 395 candidaţi, nouă candidaţi pe loc. Avem la Facultatea de Pompieri 34 de locuri cu 277 candidaţi, opt pe loc. Avem şi penitenciarele, cu 14 locuri şi 101 candidaţi”, a declarat Radu Nicolae, purtătorul de cuvânt al Academiei de Poliţie.

Potrivit procedurii, documentele au fost depuse la inspectoratele judeţene, iar înscrierea propriu-zisă are loc luni şi marţi, în intervalul 8.00-16.00. Prima etapă, cea eliminatorie, constând în vizita medicală şi probe sportive, are loc în perioada 27-3 august, pe 5 august fiind anunţate rezultatele. Ulterior, în intervalul 6-8 august, candidaţii susţin probele scrise la limba română, o limbă străină şi istorie. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 11 august.

Sursa. www.gds.ro

Joi, 16 Martie 2017 08:19

Workshop la FEAA

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Universitatea din Craiova împreună cu Inspectoratele Școlare Județene Dolj și Mehedinți organizează vineri, 17 martie 2017Workshop-ul „Învățământul economic liceal și universitar – atractivitatea și perspectivele de carieră în rândul tinerilor din România” - 2017ediția a IV-a.

Evenimentul se va desfășura la sediul Universității din Craiova, str. A. I. Cuza, nr.13, Sala 228, orele 12.00 – 14.00.

Ne dorim ca workshop-ul să reprezinte o oportunitate de dezvoltare a relațiilor de colaborare dintre cadrele didactice din mediul economic preuniversitar și universitar, o contribuție adusă activității didactice desfășurate cu elevii și studenții noștri, dar și posibilitatea de identificarea unor proiecte comune între cadre didactice – elevi – studenți cu implicarea mediului de afaceri.

Se prelungește perioada de încasare a taxelor de studiu, la tranşa cu scadență la data de 15.03.2017 până la data de 30.03.2017 (inclusiv), cu pierderea calității de student în data de 31.03.2017.

Pagina 6 din 33