Mereu printre studenti
Administrator

Administrator

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Se prelungeste perioada de încasare a taxelor de școlarizare până la data de 30.05.2018 (inclusiv), cu pierderea calității de student în 31.05.2018

EXCEPTIE: 

  • pentru studentii din an terminal se prelungeste perioada de încasare a taxelor de școlarizare până la data de 17.05.2018 (inclusiv), cu pierderea calității de student în 18.05.2018

 

Sursa. www.ucv.ro

Facultatea de Educatie Fizica si Sport Fefs Craiova in colaborare cu Asociatia sportiva PRO EFS Directia Judeteana pentru Sport si Tineret si Clubul Sportiv Scolar Craiova, a organizat a VI editie a Competitiei studențești de fotbal masculin "In memoriam George Calinescu". Au participat 8 echipe - Geografie an I, Geografie an II, Geografia Turismului an I, Geografia Turismului an II, Agronomie, Drept, Pro Efs si EFS an I. Lupta pentru trofeu a fost castigata de echipa Facultatii de Drept, Locul II - Facultatea de Agronomie iar locul III - FEFS I. S-au acordat Titlu de golgheter - Lica Irinel de la Facultatea de Drept si Cel mai bun portar - Andrei Mircea EFS I. 
Multumim tuturor participantilor precum si celor implicati in organizare!

În perioada 10-12 mai s-a desfășurat a XVI-a ediție a Simpozionului Național Studențesc “Student, Știință, Societate”, organizat de Universitatea din Petroșani. Din partea Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova au participat 14 studenti de la specializările Sociologie, Asistență Socială si Relatii Internaționale și Studii Europene, împreuna cu cele trei cadre didactice care le-au coordonat lucrările: lect. dr Andreea Mihaela Niță, lect. dr. Gabriela Motoi și asist. dr. Alexandra Porumbescu.

Studenții craioveni care au obținut premii la secțiunea Sociologie sunt:

Premiul 1: Celine Marest;

Premiul 3: Cocie Georgiana;

Mențiune: Hrelea-Dăescu Doriana Elena, Boeangiu Kassandra Marcela.

La secțiunea Asistență Socială, premiile obținute sunt următoarele:

Premiul 1: Nemoiu Mihai, Tudora Lucian;

Mențiune: Gherlan Ecaterina-Gianina.

La secțiunea Administrație Publică:

Premiul 1: Dragos Nuta si Christopher Radovici;

Premiul 2: Toma Alexandru.

Felicitări câștigătorilor!

Sursa. www.monitoruldeoltenia.com

Universitatea din Craiova vă invită să participați luni14 mai 2018, de la ora 10.00, în Aula Mihai I al României, la ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa Domnului prof. univ. dr. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe din Republica Moldova. Titlul este acordat la propunerea Facultăţii de Ştiinţe, Departamentul de Chimie.

Domnul Profesor Gheorghe Duca este fondatorul Școlii Științifice de Chimie Ecologică, a dezvoltat teoria fenomenului redox în mediul ambiant, a elucidat mecanismele de oxidare și reducere a componentelor în procesul de formare a calității sistemelor acvatice, precum și a produselor oenologice. Este autor a peste 70 de monografii și manuale, 150 de brevete de invenție, 1500 de articole despre chimia fizică, chimia ecologică, chimia tehnologică și managementul științei, director sau coordonator naţional în 22 de proiecte internaţionale şi 9 naţionale, deținător al mai multor premii și medalii de aur și argint la expozițiile internaționale de invenții.

Personalitatea puternică şi implicată, dar şi prestigiul profesional şi uman de care profesorul Gheorghe Duca se bucură în comunitatea ştiinţifică și academică l-au recomandat pentru alegerea, între altele, ca Decan al Facultății de Ecologie a Universității Internaționale din Moldova, ministru al Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului din Moldova.

Prof. Gheorghe Duca a fost ales în anul 1992 membru corespondent al Academiei de Ştiinte a Moldovei, apoi, în anul 2000, a devenit membru titular al aceleiași instituții academice. A fost ales Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei în anul 2004, poziţie pe care o deţine şi în prezent. În 2007 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Evenimentul organizat de Universitatea din Craiova pentru recunoaşterea deosebitelor merite academice completează excelentele relaţii cu înaltele instituţii academice, de cercetare şi învăţământ superior din Moldova. Pe lângă evenimente de cercetare ştiinţifică organizate împreună (conferinţe, proiecte de cercetare), pe lângă susţinerea studenţilor basarabeni veniţi la studii în România, Facultatea de Inginerie electrică, de pildă, Facultatea de Drept, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport au dezvoltat proiecte trainice şi temeinice de relaţii de cooperare încă din primii ani postdecembrişti.

 

Sursa. www.ucv.ro

Sâmbătă, 12 Mai 2018 06:22

Mie îmi pasă de educația mea!

Departamentul pentru Pregătirea  Personalului Didactic al Universităţii din Craiova în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale şi Psihologie (Universitatea din Pitești) şi Facultatea de Psihologie şi Științele Educației (Universitatea „Ovidius” din Constanţa) organizează în perioada 11-13 Mai 2018 o serie de activităţi dedicate studenţilor, sub tema „Mie îmi pasă de... educația mea!”.

Din program: Atelier Debate şi Atelier Teatru Forum.

 

Sursa. www.ucv.ro

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. La începutul anului 1977, România era vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

 
Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României.
În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de Sud.
La 9 mai 1877, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare... Suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.
 
 
Sursa. www.mediafax.ro

 

Prima librărie a lanțului Cărtureşti va fi la Craiova.

Reprezentanții, Nicoleta Dumitru si Serban Radu, pregătesc locul de 400 de metri, situat in Electroputere Parc.
Oficialii companiei susţin că cele mai mari creşteri vin tot de la librăriile din provincie.
” Cele mai mari creşteri sunt în continuare aduse de librăriile din provincie, ce au înregistrat vânzări mai mari cu 20-30% în primul trimestru din acest an. Ne uităm şi la alte oraşe din provincie“, a declarat pentru ziarul financiar, Şerban Radu, unul din cei doi acţionari ai lanţului.
Librăria va fi inaugurată în două luni.
Lanțul Cărtureşti a atins pragul de 25 de milioane cifră de afaceri în 2017.

 

Sursa.  www.craiovaforum.ro

Ziua Europei este celebrată în data de 9 mai, iar în fiecare an în weekendul cel mai apropiat de această dată operele din toată Europa își deschid porțile pentru public oferind spectacole gratuite.

Anul acesta are loc cea de-a XII-a ediție a Zilelor Europene ale operei, care vor fi sărbătorite până la data de 12 mai. Opera Română Craiova se alătură, pentru al treilea an consecutiv, zecilor de instituții și companii din peste 20 de țări.

Instituția a programat două spectacole în cadrul acestui eveniment: „Aida” de Giuseppe Verdi în data de 6 mai la ora 19:00 și „Uite tata, nu e tata” pe 12 mai la ora 19:00, dar si o repetiție de blet cu public pe data de 7 mai la ora 17:00, la sediul din strada „Mihai Viteazul” nr. 7 în sala „Ioan Kelemen”. Prima ediție a Zilelor Europei a avut loc în februarie 2007.

Sursa. www.craiovaforum.ro

Story Wood Cut” este unul din proiectele Casei de Cultură „Traian Demetrescu” dedicate Centenarului Marii Uniri. Între 6 și 12 mai craiovenii îi pot vedea pe Viorel Constantin Rădăcină, Ioan Ungur, Vasile Koter, Gabriel-Felician Rizea, Gheorghe Bostănică și Mihai Iasinoski sculptând personaje de basm în Parcul Tineretului.

Proiectul își propune promovarea turismului cultural și este inspirat din dorința de a recupera natura prin arta sculpturii în lemn și a oferi publicului o expoziție în aer liber. Odată cu acest proiect s-a inaugurat și centenarul Marii Uniri a României prin proiectele Casei de Cultură „Traian Demetrescu”. Astăzi pe scena din Parcul Tineretului au urcat toți cei 6 artiști care au fost aleși să sculpteze, cu motoferăstrăul, personaje din povești precum: Alba ca Zăpada, Bestia, Mica Sirenă, din trunchiurile de copaci uscați. Este pentru prima oară când se organizează un astfel de eveniment la Craiova. Artiștilor li s-au oferit corturi speciale pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime. Proiectul a fost sponsorizat de firma producătoare de moto utilaje S.C. Ruris Impex S.R.L. și a fost susținut de Primăria și Consiliul Local al municipiului Craiova.

Articol scris de: Carla Andrei și Andreea Iacob

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), derulează proiectul Studenții noștri pot mai mult, a VII-a ediție.

Proiectul se va desfăşura în zilele de şi 10 mai 2018, între orele 09.00 - 17.00,  în Centrul Vechi al Craiovei, str. Frații Buzești, în zona Banc Post.

Proiectul Studenții noștri pot mai mult vizează stimularea creativității, dorința de implicare a studenților Universității din Craiova în derularea unor activități practice, în vederea dezvoltării acestora atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. În plus, participarea la aceste activități are drept efect creşterea vizibilităţii oportunităţilor pentru studenți, promovarea voluntariatului și a unui stil de viață sănătos prin activități recreative.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor (CCS)Craiova, Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS) și cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova.

Pentru informații suplimentare contactațiCentrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC), tel. 0251563269, e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..">Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Sursa. www.ucv.ro

Pagina 4 din 55