Mereu printre studenti

După succesul celor 18 concerte acustice din lunile martie și aprilie, cei de la Vunk au decis să prelungească turneul acustic ”Înconjurul Lumii” cu încă șase spectacole. Luni, 25 mai, începând cu ora 19:00, sala Filarmonicii Oltenia va răsuna de acordurile băieților.

Publicat în Stiri

Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova au participat, în perioada 14 – 18 aprilie, la Olimpiada Naţională de Religie pentru seminariile şi liceele teologice care a avut loc la Târgovişte. Seminariştii premianţi au primit diplomele de la Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, în cadrul unui ceremonial care a avut loc sâmbătă, 18 aprilie, la Liceul de Muzică şi Arte “Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Premiile au fost oferite de Arhiepiscopia Târgoviştei, Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte.

Publicat în StudentInfo

Studentii au venit cu o propunere interesanta la inceputul acestui an, mai exact ca universitatile din tara noastra sa primeasca bani de la buget in functie de rata de angajare a absolventilor.

Publicat în StudentInfo

Eşti interesat să studiezi sau să efectuezi un stagiu de cercetare în străinătate?Vrei să fii informat personal şi eficient despre oportunităţile şi provocările unui stagiu în Germania, SUA, Franţa sau Marea Britanie?Vino miercuri, pe 22 aprilie 2015, intre orele 10.00 - 15.30, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova (Clădirea Centrală, str. A.I. Cuza nr. 13), la evenimentul International Study Day!

Publicat în StudentInfo
Luni, 16 Februarie 2015 00:22

Caldură da, transport ba

Mijloacele de transport în comun sunt una din problemele cu care se confruntă cetățenii craioveni chiar și în ziua de azi. Acestea sunt utile mai ales pentru pensionari, elevi și studenți deoarece abonamentele sunt ieftine și majoritatea preferă mijlocul de transport în comun în locul unui taxi.

Publicat în Stiri
Luni, 02 Februarie 2015 00:00

Gropile-problema societății

Craiovenii devin din ce în ce mai nemulțumiți de faptul că nu se lucrează la străzi și gropile își fac de cap. Trebuie să fii atent că dacă ocolești una dai în alta mai mare. Cei mai nemulțumiți sunt studenții cazați în complexul Agronomiei.

Publicat în Stiri
Pagina 2 din 2