Mereu printre studenti
Marți, 02 Martie 2021 07:03

Marin Sorescu – La Lilieci, tărâm al nemuririi

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele şapte volune din La Lilieci, ale lui Marin Sorescu, reprezintă  ,,un cântec de pomenire, un bocet al satului tradiţional” (Mircea Iorgulescu), o monografie a satului românesc din zona Olteniei, cu obiceiurile, tradiţiile şi modul de viaţă al unor oameni pe care Marin Sorescu i-a adus pe pajiştea literaturii române, făcând din ei adevărate prototipuri umane.

,,Sorescu nu cântă satul, cum fac atâţia la noi, Sorescu creează un limbaj poetic şi o tipologie fabuloasă, pornind de la elemente, probabil, autentice”, afirma criticul Eugen Simion, împătimit în ceea ce priveşte opera lui Sorescu.

De fapt, scriitorul recunoştea mai târziu: ,, Faptele din ciclul acesta sunt adevărate, nu mistifică nimic, mai ales cele care ţin de familia mea, sunt fapte autentice, şi bune, şi rele, trebuie să le luăm ca atare. Nu am încercat să înfrumuseţez, nu am încercat să clintesc cumva adevărul.”

Sorescu şi-a ales titlul volumelor de la cimitirul din comună ,,Locul unde s-au mutat, cu timpul, ţăranii cu mintea ageră şi limbajul colorat de vocabule aspre”( Eugen Simion). Imaginea cimitirului nu se găseşte obsesiv în volumele scriitorului, el nu apare ca un tărâm lugubru, ca un loc al durerilor sfâşietoare, ci, dimpotrivă, aici, de ziua morţilor, întâlnim oameni vii, care se ospătează, dau de pomană, se cinstesc cu ţuică şi vin şi se bucură de viaţă. Lumea Liliecilor e mereu prezentă din zori şi până în noapte şi reprezintă o realitate, arbuştii de liliac, ce formează gardul viu al cimitirului, înfloresc în fiecare primăvară, ca un adevărat triumf al vieţii perene în acest loc al morţii.

Cele trei volume de început ale ciclului evocă lumea satului ca şi leagăn al copilăriei, în timp ce celelalte reprezintă  ,,sufletul satului”. Primul volum începe şi respectiv se încheie cu poemele publicate în avanpremieră, în 1972: Nea Florea şi La Lilieci. Nea Florea e înfăţişat ca un personaj moromeţian, prezent mereu la ,,politica oamenilor”. Şugubăţ, ,,că nu ştiai: glumeşte ori vorbeşte serios”, el desenează viitoarele opinci pe spinarea lui Guţu-Guţu, venit spre a fi scărpinat pe burtă./ Cu degetele mari, noduroase, de la picioare: / Uite, de aici până aici, ia pune laba, să luăm măsura. / N-am potricala la mine că le-aş da şi gaură!” . Iubeşte copiii, lui nu-i dăduse Dumnezeu, şi se ocupă mereu de ,,odraslele” altora: ,, le face capul lună” cu foarfeca nemţească şi, ca o recompensă, în admiraţia ,,frizerului” şi a altor ,, asistenţi”, copilul spune pe nerăsuflate balade ,, prinse din zbor” de la o soră mai mare, Marioara.

Poemul intitulat chiar La Lilieci se deschide în mod curios, sub semnul poftei de viaţă amplificată în vecinătatea morţii: ,, Nicăieri nu mănânci o varză cu carne/ Mai gustoasă ca-n cimitir,/ De ziua morţilor”. Extrem de interesant este şi poemul Craiova văzută din car.

După o expediţie într-un pitoresc car cu boi, ,,noaptea întreagă cu carul, hai-hai, sus stelele, /Pe drum  pietrele scoteau scântei sub potcoave”, copilului cu ,, retina proaspătă, fără gunoaie”, Craiova , ,, primul oraş care-i ieşea în cale”, i se părea ,, cel mai frumos oraş din lume” .

Oamenii din Bulzeşti sunt adevăraţi oameni ai cetăţii: ,, Satul e închis ca o cetate./ Totul se află înăuntru,/Când vine de la câmp, omul parcă trage scara potecii după el”. Bărbaţii, aproape toţi, au călătorit în armată şi mai ales în timpul războiului, pentru unii, ultimul drum. Aproape că nu s-au uscat bine lacrimile văduvelor şi orfanilor din celălalt război, că urmează alt Pomelnic al morţilor; ,, Şi ieşeau muierile ţipând:,, – Pe-al meu nu l-ai văzut? / – E, nu l-am văzut. Dar ei, chiar dacă mai ştiau, nu spuneau”.

Oamenii din Bulzeşti trăiesc în mijlocul naturii, ţăranul receptând şi interpretând semnele ei:,, Ascultam bufniţele pe marginea drumului, ori cucuvelele. / Uşi! Încerca mama să le sperie, că numai voi mi-aţi cântat  / Toată viaţa /Parcă s-ar fi isprăvit privighetorile, acum vă găsirăţi să cobiţi / veni-v-ar numele !”

Poetul situează în centrul acestui microunivers , părinţii, familia: Tata, Mama, Nunta bunicii, Baba, Ioana, Muma, Moare străbunica, sunt doar câteva din poemele ce cuprind personaje dragi ale familiei. Imaginea tatălui plecat din viaţă prea devreme, se adună vag din amintirile copilului rămas doar de trei ani. ,, Aşa mi-a rămas în minte tata, mânios,/  Bătând o vită care era să-i omoare copilul”. Bunica dinspre tată, maniacă în ceea ce priveşte microbii, apare şi ea în poemele din La Lilieci: ,, Spăla clanţa uşii după fiecare musafir…”. Când spăla cămăşile, începea de lunea şi până vineri le tot linciurea”. Ea fusese nu numai adepta curăţeniei, dar şi cea mai frumoasă femeie din sat.

Sorescu aduce în paginile acestor volume o întregă comunitate rurală, cu nume şi prenume, dar mai ales cu porecle. Edificator în acest sens este poemul Cine mai trece pe drum: ,, Al lui Fleţu,/ Ai lui Fleaşcă, /A lui Girlă, /A lui Tiugă etc “   Foarte multe porecle sunt reale, ca şi apelativele specifice zonei: Nea Florea, Neică, neică, Leliţa, lelea Ioana, ţaţa Măria, gaga, gaica, moşule, finule. ş.a.

Conştiinţa apartenenţei de neam în lumea satului este extrem de puternică, fiecare e al cuiva, femeile fiind ale unor bărbaţi: Ioana lui Mărăcine, Joiţa lui Ţîrdel, Mitra lui Buturoagă… Se pot urmări destine cu încrengături familiale , pe generaţii ori în diferite momente: Mitru Ceapă, Gheorghiţa lui Ceapă, Trancă, Darul lui Trancă, Moartea lui Trancă, Blestemele Bălii, Moartea Bălii. De asemenea se întâlnesc numeroase prototipuri umane desprinse din biografii colective, fiecare având povestea lui: Călătoarea, Păun umblatul, Nebunul

Autoritatea statului, în satul lui Marin Sorescu, ca de altfel în orice aşezare rurală, e reprezentată de învăţător, preot, şeful de post, sanitarul şi mai puţin primarul. Sunt prezentate evenimente majore ale existenţei, precum naşterea la câmp a copilului muribund al Titinei, care necesită creştinarea cât mai rapid. În lipsa apei, acesta e botezat ,,cu o strachină de nisip” şi înmormântat în grădină, la rădăcina unui pom.- Creştinul lui Dumnezeu-

Moartea e înţeleasă aici mioritic. Mitrică al lui Brichiş cere ca atunci când va fi ,, permutat din comună” să fie îngropat cu taraful, ca la nuntă.

Nici nunta nu lipseşte din peisajul sorescian. Asistăm la mai multe ceremonii: Ale celor din familie, (Nunta bunicii), dar şi ca invitaţi pe la sătenii din Bulzeşti: Sovonul, Cununia, Cu nasul Corniţă etc.

,,Aspectul cel mai impunător în La Lilieci îl constituie relieful epopeic al evocărilor de lumi ţărăneşti şi acea capacitate de a percepe în obişnuitul vieţii, absolutul. La Lilieci provoacă în noi aceeaşi extraordinară, acaparantă senzaţie că am pătruns într-un ţinut spiritual inconfundabil, lume desăvârşit articulată în oricare fibră, având puterea să dea un sens propriu desfăşurărilor umane fundamentale: naşterii, copilăriei, iubirii, declinului biologic şi morţii. Altfel spus, ne aflăm în faţa unei cărţi care, cu o mare autenticitate şi percuţie stilistică, ne descoperă un univers ignorat, instalându-l cu drept de cetate în cuprinsul literaturii române”.

Sursa: www.cvlpress.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.