Mereu printre studenti
Vineri, 19 Februarie 2021 17:24

O şcoală din Craiova îşi promovează oferta educaţională prin filmuleţe realizate de elevi

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şcoala gimnazială „Mihai Eminescu” din Craiova a găsit o metodă inedită de a-și promova oferta educaţională pentru disciplinele opţionale. Profesorii au făcut materiale scrise pe care apoi elevii le-au transpus sub forma unor filumeţele animate cu disciplinele şi profesorii care predau opţionalele la învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial.

Filmuleţele au fost postate apoi pe internet şi transmise inclusiv pe grupurile părinţilor.

Pe baza materialelor online, părinţii vor alege disciplinele opţionale pe care le vor studia elevii acestei şcoli din anul şcolar următor.

„Este perioada depunerii proiectelor de încadrare cu personal didactic. Şi înainte de a face încadrarea, se constituie oferta pentru disciplinele opţionale. Având în vedere că se pune accent pe această activitate online, ne-am gândit să facem şi noi o prezentare altfel anul acesta pentru disciplinele opţionale, care să ajungă la părinţi. Am făcut propuneri pentru grădiniţă, primar şi gimnaziu pe care apoi elevii le-au făcut sub formă de fimuleţe pe care le-au lucrat cu profesoara de informatică. Toate filmuleţele sunt realizate la orele de informatică ale elevilor de la gimnaziu. Demonstrăm astfel că ne ghidăm învăţarea pe baza experienţei practice. Filmuleţe copiilor au fost distribuite şi pe grupurile părinţilor care apoi vor face opţiunile. Prin aceste filmuleţe online am reuşit să înlocuim astfel şi şedinţele cu părinţii pe tema disciplinelor opţionale”, a precizat Silvia Cârţu, directorul Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu” din Craiova.

Sursa: www.gds.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.