Mereu printre studenti
Joi, 21 Ianuarie 2021 08:16

Workshop: Ştiri, iluzii, capcane. Puterile fake-news

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţii Specializării Jurnalism (Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova) vă invită joi, 21 ianuarie 2021, de la ora 18.00, la workshop-ul online „Ştiri, iluzii, capcane. Puterile fake-news”. Prin acest eveniment, studenţii vor să atragă atenţia, mai ales în contextul actual al pandemiei, asupra consecinţelor fatale pe care le poate avea creditarea unor aşa-zise informaţii, mult prea lesne acceptate, inclusiv de  publicul larg.

Link acces la eveniment:

https://incesa.webex.com/incesa/j.php?MTID=m95e2354ed3ccd1c086f547987199df10

Studenţii vor aduce în discuţie principalele rezultate ale cercetării acestei spinoasei teme, cercetare desfăşurată atât în România, cât şi la nivel internaţionale, astfel încât publicul larg are acum la dispoziţie o descriere riguroasă a fenomenului fake-news. În explorarea lor, viitorii jurnalişti au cules posibile răspunsuri la întrebări precum cine, ce, de ce câştigă din fake-news, au colecţionat o serie de cazuri dintre cele mai surprinzătoare şi, bineînţeles, au identificat posibile remedii, posibile proceduri accesibile publicului larg pentru a evita capcanele atât de convingătoare întinse în spaţiul public.

În partea a doua a workshop-ului, de la ora 19.00, alături de studenţii craioveni va veni din linia întâi a informării corecte şi pertinente, reputata jurnalistă Adriana Nedelea. Profilul profesional al Adrianei Nedelea reuneşte brand-uri jurnalistice dintre cele mai puternice: Digi24, RealitateaTV, Adevărul, Radio România Actualităţi. În prezent, este parte din echipa Libertatea – Ringier, unul dintre cele mai solide proiecte media quality din ultimii ani.

Evenimentul, sprijinit de INCESA (Research Hub for Applied Sciences, UCV), este organizat prin intermediul „Proiectului Stagii de practică inovative şi interdisciplinare”, proiect care are ca miză dezvoltarea integrativă, flexibilă a viitorilor profesionişti din domenii precum: ştiinţele comunicării, filologie, teologie, medicină .

Ultima modificare Joi, 21 Ianuarie 2021 08:19

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.