Mereu printre studenti
Marți, 10 Noiembrie 2020 10:33

Volumul autobiografic al actriţei Maia Morgenstern "Nu sunt eu", disponibil în librării

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Volumul autobiografic al actriţei Maia Morgenstern "Nu sunt eu" este disponibil pe litera.ro şi în librăriile din toată ţara, informează un comunicat al editurii, transmis marţi AGERPRES.

Potrivit Editurii Litera, încărcată de emoţie, dar şi de umor, cartea "Nu sunt eu" îi dă ocazia Maiei Morgenstern să împărtăşească cititorilor, aşa cum o face de pe scenă cu spectatorii, părţi din viaţa ei de actriţă, de femeie şi de persoană publică.

Cartea, scrisă sub formă de jurnal, împleteşte amintiri din copilăria autoarei, legate de părinţi şi de rude, de şcoală şi de prieteni, cu secvenţe din numeroasele ei experienţe în teatru şi film.

"Sunt poveşti ascunse, poveşti de care îmi e frică, nu de puţine ori. Pentru că revin cu putere, mă târăsc fără putinţă de scăpare într-o lume pe cât de preţuită, pe atât de pierdută. Amintirile mele sunt nişte izbucniri de tandreţe, pusee de febră a nostalgiei, episoade ale unei revolte târzii", a mărturisit Maia Morgenstern.

Cartea va fi disponibilă în curând şi în format audiobook.

Sursa : www.agerpres.ro

Ultima modificare Marți, 10 Noiembrie 2020 10:50
Mai multe din această categorie: « Vine iarna! Noaptea Muzeelor »

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.