Mereu printre studenti
Miercuri, 30 Septembrie 2020 07:17

Zahărul s-a scumpit cu 14% în luna septembrie, față de luna august

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zahărul este alimentul care s-a scumpit cel mai mult în luna septembrie, faţă de luna august, respectiv cu 14%, potrivit datelor furnizate pentru AGERPRES de Consiliul Concurenţei, pe baza datelor din Monitorul Preţurilor pentru alimente, o aplicaţie lansată anul trecut de autoritatea de concurenţă.

Astfel, un kilogram de zahăr a costat, în medie, 3,60 de lei în perioada 1-14 septembrie, faţă de 3,15 lei pe kilogram, cât a fost în august.

De altfel, nouă din cele zece poziţii din Top 10 căutări în aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Alimente, în perioada 1 august - 22 septembrie, sunt sortimente şi branduri de zahăr.

Interesul pentru acest aliment se explică prin faptul că, în această perioadă, zahărul este la mare căutare pentru gemuri, dulceţuri şi alte conserve dulci pentru iarnă.

Pe locul doi în topul scumpirilor se află roşiile, de asemenea folosite pentru conservele de iarnă. Un kilogram de roşii a costat, în medie, în septembrie 5,86 de lei, cu 2,58% mai mult decât în august.

Lămâile, de asemenea, s-au scumpit cu 2,58%, de la 8,25 lei pe kilogram, la 8,46 lei. Scumpiri uşoare au cunoscut şi merele (1,72%) şi salamul (1,69%).

Pe de altă parte, cartofii au avut cea mai mare scădere de preţ, cu 6,64%. S-au mai ieftinit ceapa (cu 5,74%), făina (cu 4,74%), mălaiul (2,23%) uleiul (0,24%), laptele de vacă (0,30%) şi untul (0,07%).

Monitorul Preţurilor produselor alimentare, lansat în luna octombrie 2019 de Consiliul Concurenţei, permite consumatorilor să identifice magazinele din zona în care se află, magazinele în care sunt disponibile produsele pe care doresc să le achiziţioneze, precum şi preţurile practicate de acestea, conform sursei agerpres.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.