Mereu printre studenti
Luni, 14 Septembrie 2020 11:54

Lansarea volumului de carte „Piatra din mijloc”, de Mircea Lucian Nincu

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 15 septembrie 2020, lansarea volumului de carte „Piatra din mijloc”, de Mircea Lucian Nincu.

Evenimentul se va desfășura în curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, începând cu ora 18.00. La lansarea volumului „Piatra din mijloc”, vor participa invitații: Ioan Lascu, Mircea Pospai, Mihaela Albu, Dan Lupescu.

Mircea Lucian Nincu este preot Dr., professor de religie, membru și judecător al Consistoriului Epahial al Arhiepiscopiei Craiova, preot paroh în Parohia Sf. Ier. Petru Movilă și Cuv. Parascheva  din Craiova.

Volumul care va fi lansat mâine la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, ne este prezentat chiar de către autor: „Piatra din mijloc am voit să fie cartea care caută esențe. Exprimarea lirică a rămas singura modalitate în care se mai poate vorbi despre interior. Ceea ce se vede, forma, este rostul gustului și al aproprierilor, ceea ce nu se vede, esența, este ceea ce dă sens și direcție. În această carte mă imaginez adunând pene de înger de pe caldarâmul lumii dinafara Raiului pentru a cincea oară.”

 Sursa : www.cvlpress.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.