Mereu printre studenti
Marți, 21 Iulie 2020 06:42

Gândirea negativă poate dăuna sănătăţii

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un studiu recent arată că gândirea negativă ar putea accelera declinul cognitiv asociat demenţei. Demenţa este o boală neurodegenerativă de care suferă peste 50 de milioane de oameni la nivel mondial.

Cercetările actuale arată că moştenirea genetică, hipertensiunea şi fumatul sunt cauzele principale ale instalării demenţei. Demenţa nu beneficiază de un tratament. Aproximativ o treime dintre cazuri ar putea fi, însă, prevenite sau măcar întârziate în evoluţie, susţin specialiştii. Acest lucru ar fi posibil dacă oamenii ar acorda atenţie factorilor de risc şi ar încerca să îşi schimbe stilul de viaţă, potrivit csid.ro.

Tulburările emoţionale, un factor de risc mai puţin cunoscut

Un factor de risc mai puţin cunoscut este însă reprezentat de tulburările emoţionale. Studiile au arătat că depresia, anxietatea şi stresul posttraumatic pot creşte riscul de demenţă la bătrâneţe. O cercetare publicată recent relevă că şi gândirea negativă experimentată pe termen lung este asociată cu un risc mult mai crescut de dezvoltare a bolii Alzheimer. Aceasta este cea mai frecventă formă de demenţă.

Cei care au o gândire negativă sunt mereu îngrijoraţi cu privire la viitor

Cei care au o gândire negativă sunt mereu îngrijoraţi cu privire la viitor sau măcinaţi pe interior de trecutul lor. Acest lucru favorizează secreţia excesivă de cortizol, hormonul stresului. De asemenea, duce la acumularea de proteine tau şi plăci de amiloid la nivelul creierului, crescând riscul de Alzheimer.
Cercetarea a inclus 292 de participanţi cu vârsta peste 55 de ani. Oamenii de ştiinţă au evaluat funcţia cognitivă a subiecţilor prin teste de memorare, atenţie, limbaj şi orientare spaţială. Aceştia au examinat nivelul de proteine tau şi depozitele de amiloid de la nivelul creierului prin tomografie computerizată.

Persoanele cu gândire negativă suferă un declin cognitiv accelerat cu aproximativ patru ani

Savanţii au observat că persoanele cu gândire negativă suferă un declin cognitiv accelerat cu aproximativ patru ani. De asemenea, acestea prezintă un nivel crescut de proteine tau, principalul indicator al bolii Alzheimer. Persoanele optimiste, în schimb, prezintă un risc mai mic de dezvoltare a demenţei. Acestea sunt, în general, mai sănătoase.

Gândurile pot avea un impact asupra sănătății noastre fizice

Se pare, deci, că gândurile noastre pot avea un impact asupra sănătății noastre fizice. Impactul ar putea fi pozitiv sau negativ. Meditația ar putea ajuta la promovarea gândirii pozitive. De asemenea, ar putea fi încercate suplimentele care să conțină ingrediente precum: magneziu; vitamina B6; floarea pasiunii; roiniță; valeriană. Acestea pot atenua tulburările asociate cu stresul, depresia, anxietatea, calmând sistemul nervos. De asemenea, pot creşte nivelul de serotonină, care reglează starea de spirit și stimulează memoria.

Atitudinea negativistă poate fi corectată prin terapie cognitiv-comportamentală

Atitudinea negativistă poate fi corectată prin terapie cognitiv-comportamentală sau mindfulness, din fericire. Pentru asta, pacientul trebuie mai întâi să conştientizeze că are o problemă şi să ceară ajutor de specialitate.
Mişcarea zilnică, renunţarea la fumat, dieta echilibrată, odihna şi socializarea sunt principalele metode prin care poate fi redus riscul de demenţă.

Sursa : www.gds.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.