Mereu printre studenti
Luni, 20 Iulie 2020 11:15

La mulți ani, Ilie!

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 20 iulie, în mijlocul verii, creștin ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie.

Tradiții de Sfântul Ilie

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante medicinale de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.

Şi tot de Sfântul Ilie erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice. În această zi de sărbătoare se duc poame la biserică și se dau de pomană pentru cei morți, căci până în această zi nu se cade nimănui a mânca din ele, căci trebuie întâi să se dea de sufletul morților. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi. Până la sărbătoarea de Sf. Ilie nu se scutură merele și nici nu se bat unele de altele, căci se fac furtuni mari, tunete, fulgere și piatră.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie

Potrivit statisticilor de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, de Sfântul Ilie, peste 127.000 de români își serbează onomastica. Dintre aceștia, peste 110.000 sunt bărbați, iar peste 15.000 sunt femei. Cei mai mulți dintre sărbătoriți poartă numele de Ilie, urmați de Iliuță și Lică. Vezi lista completă cu nume sărbătorite de Sfântul Ilie. Cui îi spunem La Mulți Ani de Sfântul Ilie Ilie; Ilinca; Lică; Iliuță; Ilia; Lia; Elias; Eliana; Eliade; Ilieș; Iliuș; Iliev; Liana.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.