Mereu printre studenti
Luni, 18 Mai 2020 05:31

Transalpina se redeschide la finalul săptămânii viitoare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea mai înaltă șosea din țară se va redeschide la finalul săptămânii viitoare. Este decizia luată de autoritățile centrale la propunerea secției locale de Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Încă se mai execută lucrări de amenajare pe cel mai înalt drum din România. Acesta atrage an de an sute de mii de turiști. Este vorba de conducători auto în căutare de senzații tari. Pe Transalpina ajung și motocicliști, precum și cicliști. DN 67 C, Rânca – Obârșia Lotrului, a fost închis în toamna anului trecut. De atunci și până recent a fost acoperit de zăpadă.

În urmă cu două săptămâni, utilajele Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu au început activitățile de deszăpezire pe Transalpina. În zona de creastă, stratul de zăpadă a măsurat și peste 2 metri. De asemenea, s-a trecut la montarea indicatoarelor rutiere și se vor reface și marcajele pe carosabil, acolo unde este nevoie. Se va avea în vedere și montarea parapeților de protecție.

Pregătită pentru redeschidere

Drumul va fi pregătit pentru redeschidere, la finalul acestei luni, când primele mașini vor putea tranzita Transalpina și pe tronsonul Rânca – Obârșia Lotrului. Nu vor fi niciun fel de impedimente în privința desfășurării traficului rutier, având în vedere că nu va exista contact între participanții la trafic, doar dacă aceștia vor coborî din autovehicule și se vor strânge în grupuri mai mari de trei persoane.

Și motocicliștii sau bicicliștii călătoresc individual cu mijlocul de transport și vor putea să se deplaseze pe cea mai înaltă șosea din țară, fără niciun fel de probleme, dacă nu vor încălca regulile de distanțare și de protecție. Și cabanierii din Rânca așteaptă să fie reluată circulația pe Transalpina, în speranța că vor putea să ofere servicii de cazare celor care trec prin zonă.

Sursa: www.gds.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.