Mereu printre studenti
Luni, 14 Decembrie 2015 15:01

60 de Ani de la Intrarea României în ONU

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În data de 14 decembrie 1955, printr-o rezoluție a Adunării Generale, România a fost admisă în Organizația Națiunilor Unite. În anul 2015 se aniversează 60 de ani de la acest moment, precum și 70 de ani de la inființarea Organizației Națiunilor Unite, la 24 octombrie 1945.

Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova și Centrul de Studii ale Relațiilor Internaționale marchează această aniversare prin organizarea evenimentului cu tema „60 de ani de la intrarea României în ONU”, care va avea loc luni, 14 decembrie 2015, ora 12.00, la sala 444 din sediul central al Universității din Craiova. Evoluând de la 51 la 193 state membre, ONU este o organizaţie cu vocaţie şi legitimitate universale, acționând prin proiecte de menținere a păcii și securității internaționale, în vederea asigurării respectării drepturilor omului, reprezentând cea mai cuprinzătoare organizaţie de cooperare internaţională, și o sursă primordială de drept internaţional. Aderarea, în urmă cu 60 de ani, a României la ONU a semnificat afirmarea sa pe arena internaţională, ca ţară până atunci izolată în umbra Cortinei de Fier, aflată sub ocupaţia sovietică asemenea altor state socialiste. La prelegerea susținută de lect. univ. dr. Mihai Ghițulescu sunt invitați să participe elevi, studenți, cadre didactice, precum și alte persoane interesate de acest eveniment.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.