Mereu printre studenti
Vineri, 20 Martie 2020 07:19

Ziua internațională a Francofoniei – sărbătoarea culturii franceze

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În fiecare an, pe 20 martie, 75 de țări care au semnat convenţia de înfiinţare a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), organizaţie interguvernamentală fondată pe baza unui numitor comun, respectiv folosirea limbii franceze, sărbătoresc Ziua Internațională a Francofoniei.

Având un fundament profund cultural, menit să promoveze cultura membrilor săi, dar şi să intensifice cooperarea culturală şi tehnică dintre aceştia, proiectul francofon a evoluat neîncetat, astfel că Agenţia de Cooperare Culturală şi Tehnică a devenit, în 1998, Agenţia Interguvernamentală a Francofoniei şi, în 2005, Organizaţia Internaţională a Francofoniei, notează RFI. 

Guvernul României salută celebrarea astăzi, 20 martie, a Zilei Internaționale a Francofoniei și aniversarea a 25 de ani de la aderarea României la mișcarea francofonă. În 1991, România a obținut statutul de observator, iar din 1993 este membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Sărbătorirea Zilei Francofoniei în 2018 în întreg spațiul francofon cu motto-ul ”limba franceză: ceea ce ne unește în acțiune”, evocă solidaritatea statelor francofone și acțiunea lor comună pe mai multe dimensiuni, inclusiv politică, economică și culturală, reflectând, totodată, noul dinamism al Organizației Internaționale a Francofoniei.

Ziua Francofoniei este sărbătoarea fiecărui cetățean care prețuiește limba  franceză, diversitatea culturală a spațiului francofon și valorile promovate de Francofonie. Este sărbătoarea celor care susțin importanța multilingvismului în era globalizării.

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.